RO EN
The cart is empty

EURO-FEREASTRA: Noile prevederi legislative influenteaza mediul de afaceri

In cadrul celei de-a V-a editii a Conferintei Internationale despre Tamplarie si Pereti Cortina EURO-Fereastra, care si-a deschis portile marti, 14 mai 2013, in Sala Atlas a Radisson Blu Hotel, din Capitala, sunt abordate diverse subiecte de stricta actualitate, ce suscita interesul auditoriului. Unul dintre acestea este constituit de noutatile legislative ce vor impulsiona domeniul specific pe plan national si european, o atentie deosebita acordandu-se prevederilor recent modificate ale directivei europene privind performanta energetica a cladirilor (EPBD recast). Dupa cum se cunoaste, importanta instrumentului legislativ mentionat anterior a fost subliniata in repetate randuri de factorii de decizie ai Uniunii Europene, iar in acest sens o serie de experti, reuniti in cadrul asa-numitei actiuni concentrate EPBD 2011-2015 (Concerted Action EPBD sau CA - EPBD), au sarcina de a elabora doua documente, din care unul in acest an, iar celalalt in 2015, care sa includa raportari sintetice din 29 de state membre. Potrivit planului national – supus atentiei de oficialii Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP), singura autoritate care isi asuma in totalitate raspunderea implementarii EPBD in Romania – daca in 2010 cota de utilizare a energiei din surse regenerabile la nivelul cladirilor s-a plasat la 33% din total, in 2015 aceasta va trebui sa fie de 35%, pentru a ajunge la 38% in 2020. In prezent, unele prevederi esentiale ale EPBD sunt transpuse prin normativul C107/2010, care stabileste noi niveluri maxime permise (sau recomandate) de termoizolare (valori U, exprimate in W/mpK) in cazul cladirilor rezidentiale. Astfel, pragurile obligatorii pentru cladirile nou-construite si recomandate la reabilitarea termica a celor existente sunt de: 0,57 la peretii exteriori, 1,3 pentru ferestre, 0,2 in cazul teraselor, 0,35 pentru pardoselile amplasate deasupra subsolurilor neincalzite, 0,22 la pardoseala parterului imobilelor fara subsol, 0,21 la planseul subsolurilor incalzite si 0,35 pentru peretii exteriori ai subsolurilor incalzite. Acesti indicatori au fost stabiliti pornind de la niveluri medii referentiale ale cladirilor ce urmeaza a fi reabilitate, care indica, in ordinea enuntata anterior, valori de 0,71 W/mpK la zidaria exterioara, 2,5 W/mpK pentru tamplarie, respectiv 0,33 W/mpK, 0,6 W/mpK, 0,33 W/mpK, 0,24 W/mpK si 0,5 W/mpK pentru toate celelalte elemente constructive unde se impune efectuarea operatiunilor de izolare. Toate aceste aspecte sunt de natura sa influenteze in mod decisiv mediul de afaceri din ramura tamplariei termoizolante – si nu numai, numeroase raspunsuri la problemele actuale ale bransei fiind clarificate cu prilejul conferintei EURO-Fereastra 2013. Redactia revistelor Agenda Constructiilor si Fereastra multumeste pe aceasta cale, pentru sprijinul acordat, partenerului tehnic IFT Rosenheim, celor institutionali, precum si partenerilor ambelor evenimente: AGC Flat Glass, Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Vata Minerala din Romania, Cemacon, DualSoft, Habitat for Humanity Romania, Henkel Romania si Kingspan Romania. Mai multe informatii, la www.euroconferinte.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter