RO EN
The cart is empty

AIIR: Conferinta despre cladirile active inteligente

Asociatia Inginerilor de Instalatii din Romania (AIIR) a organizat in zilele de 5 si 6 iunie 2014, la sediul Facultatii de Instalatii, din Capitala, conferinta internationala „Cladiri active inteligente: o noua provocare pentru auditorii energetici”, coroborata cu lucrarile celei de-a XIX-a editii a conferintei specialistilor Facultatii de Instalatii. Evenimentul, ajuns deja la editia a sasea, se afla si sub egida Ordinului Auditorilor Energetici din Romania (OAER), respectiv al Universitatii Tehnice de Constructii Bucuresti (UTCB) – Facultatea de Instalatii, reunind numerosi experti, din tara si strainatate, care au la dispozitie informatii actualizate cu privire la noile concepte de imobile sustenabile, initiate pe plan mondial. Dintre vorbitori, s-au remarcat specialisti ai mediului academic si universitar din Franta, Belgia, Olanda si Ungaria, consultanti din Austria, precum si reprezentanti ai AIIR, din partea Universitatii de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu (UAUIM), ai unor institute de cercetare din tara noastra etc. Subiectele dezbatute s-au referit la: caracteristicile imobilelor cu un consum de energie apropiat de zero (NZEB), cladiri verzi, case pasive si imobile active inteligente, oportunitati de atragere a fondurilor europene pentru cresterea eficientei energetice a cladirilor de interes public si a celor particulare, modele de afaceri pentru reabilitarea termica, implementarea normelor europene pe plan national, solutii de consolidare a statutului auditorilor energetici si cresterea performantei profesionale a acestora, programele nationale de reabilitare si multe alte teme de real interes. Informatii suplimentare, la www.rcepb.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter