RO EN
The cart is empty

VASTINT: Certificarea LEED Platinum pentru cladirile de birouri Timpuri Noi Square

Vastint Romania a primit certificarea LEED Platinum pentru primele doua cladiri de birouri din Timpuri Noi Square. LEED, sau Leadership in Energy and Environmental Design, este cel mai utilizat sistem de evaluare a cladirilor verzi din lume, disponibil pentru toate tipurile de proiecte de cladiri, comunitati si case, oferind un cadru pentru crearea de cladiri verzi sanatoase, cu o eficienta ecologica crescuta si costuri reduse. Certificarea LEED este un simbol recunoscut la nivel global pentru recunoasterea dezvoltarii durabile.
Antoniu Panait, Director General, Vastint Romania S.R.L.: “Incercarea noastra permanenta de a atinge standarde ridicate de dezvoltare in domeniul constructiilor, de a satisface asteptarile actuale si viitoare ale chiriasilor si ale noastre insine, a condus la acest deosebit rezultat.
Primele doua cladiri livrate in noul pol urban al centrului orasului sunt deja o poveste de succes confirmata. Acest lucru este dovedit si de procesul de inchiriere. Cei 32.000 m² vor fi peste putin timp complet inchiriati. Motivati de aceste rezultate, vom finaliza in curand constructia a inca 63.000 m². 20.000 m² in cadrul Timpuri Noi Square si inca 43.000 m² impartiti intre cele trei cladiri de la Business Garden Bucuresti.
Pentru toate proiectele dezvoltate urmarim acelasi standard ridicat de certificare ecologica. Business Garden Bucuresti a obtinut deja o precertificare LEED Platinum in 2015. Obtinerea celui mai inalt standard de certificare LEED demonstreaza recunoasterea eforturilor pe care Vastint le aduce proiectelor durabile pe piata, care reduc consumul de energie si de apa, precum si deseurile operationale per total.”
Avand in vedere preocuparile actuale legate de dezvoltarea durabila si de mediu, este foarte important sa dovedim - cu ajutorul unei certificari recunoscute la nivel mondial - ca o cladire moderna este capabila sa furnizeze un spatiu de birou eficient, confortabil si durabil, care economiseste energie, apa si resurse, genereaza mai putine deseuri si sprijina sanatatea umana. Acest lucru reduce costurile operationale si sporeste productivitatea si pastrarea angajatilor.
Angajatii care lucreaza in Timpuri Noi Square beneficiaza de o calitate ridicata a mediului inconjurator, cu un sistem de aer conditionat si ventilatie silentios si sanatos, de control al confortului termic, de echipamente electrice de economisire a energiei, de iluminare completa cu LED si de reducerea consumului de apa. In plus, locatia centrala a Timpuri Noi Square permite accesul usor de la metrou sau prin orice mijloace de transport in comun. Parcarea include spatii prioritare si prize de incarcare pentru masinile electrice, in timp ce facilitatile pentru biciclisti includ atat spatii dedicate pentru parcare cat si dusuri si vestiare.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter