RO EN
The cart is empty

UNTRR solicita autoritatilor solutii viabile de dezvoltare a transporturilor rutiere

Aproape un sfert din exportul total de servicii al Romaniei din 2017, de peste 20 miliarde euro, a fost realizat de ramura transportului rutier de marfuri, fiind principala ramura contributoare la exportul de servicii, arata datele Bancii Nationale a Romaniei, analizate de Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR). In 2017, transportul rutier de marfuri a contribuit cu 4,75 miliarde euro la exportul de servicii al Romaniei, in conditiile in care transportul aerian a reprezentat 758 milioane euro, transportul maritim - 167 milioane euro, transportul feroviar - 122 milioane euro, alte servicii auxiliare de transport - 93 milioane euro.
In analiza principalelor ramuri contributoare la exportul de servicii, serviciile de transport au totalizat 6,1 miliarde euro, de 1,5 ori mai mult decat serviciile de telecom, informatice si informationale (3,9 miliarde euro). Defalcat, cu 4,75 miliarde euro, serviciile de transport rutier de marfuri au avut o contributie cu 22% mai mare decat intreaga ramura de servicii telecom si IT la exportul de servicii al Romaniei.
Avand in vedere contributia importanta a transporturilor rutiere la economia Romaniei, UNTRR solicita Presedintiei, Guvernului si Parlamentului Romaniei solutii viabile care sa asigure mentinerea competitivitatii si continuarea dezvoltarii industriei de transport rutier din Romania, prin adresarea cu prioritate a problemelor urgente cu care se confrunta companiile romanesti de transport rutier:
Recunoasterea actualei crize a soferilor profesionisti ca fiind o prioritate nationala si alocarea de fonduri europene pentru cresterea angajarii in sectorul transporturilor rutiere, concomitent cu armonizarea legislatiei romanesti cu prevederile legislatiei europene, favorabile angajarii tinerilor de 18 ani ca soferi profesionisti si de asemenea, recrutarii de soferi din afara UE, respectiv:
- Facilitarea angajarii tinerilor romani de la 18 ani ca soferi profesionisti de transport international si in acest scop - stabilirea varstei minime de 18 ani pentru obtinerea permisului de conducere pentru categoriile C si CE prin modificarea legislatiei nationale, este necesara pentru a
- Stabilirea cadrului necesar angajarii la companii romanesti de transport rutier a soferilor profesionisti din afara UE, pentru adresarea lipsei acute de forta de munca calificata cu care se confrunta companiile romanesti de transport rutier la ora actuala. Pentru a putea lucra intr-un stat membru UE, un sofer non-rezident trebuie sa obtina un atestat profesional (in urma unui curs si a unui examen doar in statul membru in care urmeaza sa fie angajat), mai putin daca il obtine intr-un stat membru unde este angajat si apoi detasat in alt stat membru. Solicitam autoritatilor romane sa nu astepte ca somajul sa fie zero pentru a face import selectiv de forta de munca. Si alte State Membre precum Polonia au somaj, insa importa forta de munca necesara cantitativ si calitativ pe segmentele pe care nu poate face reconversii. Anul trecut, Polonia a adus in economie o forta de munca straina de 1 milion de persoane, din care 40.000 numai in sectorul transportului rutier - inclusiv soferi profesionisti din afara UE. In acest context, solicitam autoritatilor romane masuri urgente care sa asigure posibilitatea sustinerii examinarii conducatorilor auto profesionisti din afara UE in limba engleza sau alta limba de circulatie UE, pentru obtinerea atestarii profesionale obligatorii conform legislatiei nationale si europene. Precizam ca legislatia europeana prevede posibilitatea angajarii de conducatori auto straini din afara UE in Statele Membre UE precum si posibilitatea organizarii testarii soferilor in limbi straine, iar proba teoretica pentru obtinerea permisului de conducere in Romania poate fi sustinuta intr-o limba straina.
- Implementarea unei noi scheme de rambursare a accizei suplimentare, dupa ce pretul motorinei a crescut cu peste 1 leu/litru fata de luna august 2017, ultima luna inainte de majorarea accizei la carburanti.
- Actiunea ferma a autoritatilor romane pentru excluderea transporturilor rutiere din cadrul de aplicare al Directivei Detasarii Lucratorilor, ale carei interpretari protectioniste in Statele vest-europene au condus la impunerea salariilor minime din aceste tari transportatorilor romani, pentru transporturile rutiere internationale operate de soferii lor pe teritoriul acestora.
- Sprijin si o interventie urgenta pentru reducerea perioadei nejustificat de lungi de inmatriculare a autovehiculelor comerciale in Romania, afectand activitatea transportatorilor rutieri pentru care autovehiculele comerciale reprezinta principalele mijloace de productie.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter