RO EN
The cart is empty

UNIVERSITATEA de Arhitectura si Arnaiz & Partners elaboreaza PUG-ul Capitalei

Primarul General, Gabriela Firea, s-a intalnit, la Madrid, cu Leopoldo Arnaiz Eguren, arhitect urbanist, presedinte si director general al companiei de urbanism Arnaiz&Partners. La intalnire au participat Viceprimarul Tomnita Florescu si specialistii in domeniu ai companiei si ai Primariei Capitalei.
Compania spaniola face parte din asocierea care lucreaza, alaturi de Universitatea de Arhitectura Ion Mincu (lider de asociere), la elaborarea Planului Urbanistic General al Capitalei. Discutiile s-au axat pe prezentarea unor concepte sau practici urbanistice care ar putea fi aplicate la Bucuresti, cum este cel al definirii ariilor de crestere, si pe modul de functionare a domeniului, la Madrid (legea urbanismului).
Leopoldo Arnaiz a opinat ca, pentru ca Bucurestiul sa se dezvolte unitar si armonios, trebuie sa se renunte la dezvoltarea de tip parcelar si sa se adopte politica definirii ariilor de dezvoltare. Acesta a aratat ca Legea urbanismului aduce, in Spania, o serie de beneficii Municipalitatii.
Conform legii, primaria orasului stabileste care sunt ariile de crestere, indiferent ca sunt ocupate de proprietati publice sau private. Proprietarii cedeaza catre domeniul public pana la 30% din terenul pe care il detin, astfel incat, indirect, o parte din costul investitiilor este suportat de proprietari. In momentul delimitarii strazilor, de exemplu, 10% din orice teren care se suprapune cu traseul viitorului proiect intra in proprietatea primariei, in concluzie patrimoniul orasului creste cu cheltuieli minime, prin contributia locuitorilor ei.
O alta particularitate este aceea ca, atunci cand se dezvolta proiecte imobiliare noi, un procent din viitoarele locuinte este destinat populatiei defavorizate, pe principiul evitarii segregarii sociale. Avand in vedere toate aceste particularitati, in Spania a fost nevoie de 30 de ani pentru ca cetatenii sa accepte si sa aplice legea urbanismului.
Un alt subiect l-au reprezentat cartierele de locuinte de tip “dormitor”, construite inainte de 1989, dupa o politica de locuire care urmarea uniformizarea conditiilor de locuit pentru cat mai multe categorii de populatie, cu consecintele ei implicite: locuinte mici, cartiere aglomerate si neglijarea functiei estetice a acestora. Cu privire la acest aspect, s-a convenit ca astfel de cartiere pot face obiectul unor viitoare proiecte de regenerare urbana, realizate printr-o colaborare romano-spaniola.
Primarul General Gabriela Firea a vorbit despre programul de reabilitare a fatadelor existent in Bucuresti, care are ca obiectiv cresterea calitatii arhitectural-ambientale a cladirilor, in special a celor din categoria monumentelor istorice, si care prevede responsabilizarea proprietarilor fata de imobilele pe care le detin. Regulamentul programului a fost elaborat in cursul acestui an si prevede ca municipalitatea sa execute lucrarile de interventie, atunci cand proprietarul nu demareaza lucrarile intr-un anumit termen, urmand ca apoi sa recupereze costurile de la proprietar. Conform angajamentelor luate, Primaria Capitalei a finalizat inventarul cladirilor cu probleme la fatade, situate in zonele declarate prioritare prin regulament, si a notificat proprietarii acestora cu privire la obligatiile legale ce le revin.
Compania Arnaiz&Partners detine o experienta de 37 de ani in domeniu, investind atat in Europa cat si in America Latina si activeaza in trei arii: planificare urbana, dezvoltare imobiliara si dezvoltare strategica.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter