RO EN
The cart is empty

SVN Romania: 20000 de locuințe se afla in construcție în București și Ilfov

Peste 20.000 de locuinte se afla in acest moment in diferite etape de constructie efectiva in Bucuresti si localitatile limitrofe, acesta reprezentand un record absolut in istoria pietei rezidentiale locale post-Revolutie, potrivit raportului de piata ”Residential 2019 Market Genome” intocmit de catre compania de consultanta imobiliara SVN Romania.
Dintre acestea, aproximativ 14.000 de locuinte ar putea fi predate in acest an, stabilindu-se astfel un nou record, dupa ce in 2018 au fost predate 11.272 de locuinte, potrivit datelor Institutului National de Statistica - cel mai prolific an din acest punct de vedere, in crestere cu aproximativ 18% fata de 2017.
”Epoca ‚Construieste si vei vinde’ s-a incheiat. Desi nu intrevedem o criza de proportii in viitorul apropiat, in absenta unor factor macroeconomici cu puternic impact negativ, dezvoltatorii nu vor mai inregistra aceleasi ritmuri rapide de vanzare, in special in timpul constructiei. Temeinicia planurilor dupa care sunt dezvoltate proiectelor va fi decisiva, competitia este mult mai acerba si exista zone unde observam o prefigurare a unei supraoferte”, a declarat Andrei Sarbu, CEO SVN Romania.
Tot in premiera in istoria moderna a pietei rezidentiale locale, locuintele destinate clasei medii vor detine in acest an ponderea majoritara a unitatilor care vor fi finalizate in Bucuresti si imprejurimi, dupa zeci de ani in care locuintele care tinteau segmentul mass market au dominat piata, potrivit datelor SVN Romania. Astfel, 50,5% din oferta noua care va fi pusa de dezvoltatori pe piata in acest an se plaseaza pe segmentul middle market. Aceste locuinte beneficiaza de regula de un amplasament foarte bun, in apropierea marilor centre de afaceri si in zone cu o infrastructura generala foarte buna, si au suprafete mai mari comparativ cu cele ale locuintelor finalizate inainte de 1990. Dezvoltarea economiei Romaniei inregistrata in ultimii ani s-a putut observa si in majorarea ponderii segmentului middle market, care a crescut de peste patru ori de la revenirea pietei rezidentiale locale.
Locuintele destinate segmetului mass market vor detine in acest an aproximativ 48% din totalul celor programate spre livrare in Bucuresti si imprejurimi. Aceste locuinte sunt amplasate in marile cartiere sau in zonele marginase orasului si au suprafete similare sau chiar mai mici comparativ cu ale locuintelor similare finalizate inainte de 1990.
”Dezvoltarea clasei de mijloc este unul dintre cei mai pozitivi factori in evolutia unei economii iar segmentul middle market urmeaza sa detina ponderea majoritara si in 2020. Am asistat in ultimii ani la dezvoltarea de la zero a unor intregi zone, atat pe segmentul spatiilor de comerciale si de birouri cat si pe segmentul rezidential, care le urmeaza cu rapiditate pe primele doua”, a mai afirmat Andrei Sarbu.
Datele SVN Romania arata ca noi zone din Bucuresti ar urma sa atraga in viitor dezvoltarea unui numar semnificativ de noi proiecte, cele mai promitatoare fiind Bucur Obor si Bucurestii Noi - Jiului, zone care beneficiaza de o infrastructura de transport buna. In acelasi timp, Titan - T. Pallady si Expozitiei prezinta in continuare un potential foarte ridicat de dezvoltare, relativ slab exploatat in acest moment.
Zona de vest a Bucurestiului va atrage si in 2019 cel mai mare numar de livrari, cu aproximativ 34% din noua oferta, sau peste 4.200 de noi locuinte. Dezvoltarea segmentului middle market poate fi observata si analizand zonele de dezvoltare din Bucuresti; astfel, 20% la suta din noile locuinte sunt amplasate in zona de nord, in timp ce in zona de sud, un important pol rezidential, se vor afla 19% din locuintele care se vor preda in acest an.
SVN Romania este cel mai mare jucator activ pe segmentul rezidential, fiind consultantul si agentul exclusiv a peste 10 proiecte rezidentiale cu un minimum de 350 de unitati fiecare, printre care Cosmopolis, Belvedere Residences, Aviatiei Park, Baba Novac Residence, Parcului20, Soho Unirii sau Tomis Park. Consultantii SVN Romania au vandut in ultimii ani peste 7.000 de apartamente noi cu o valoare de peste 500 de milioane de euro.
Compania este de asemenea unul dintre principalii jucatori pe segmentul de property management, unde administreaza aproximativ 550.000 de metri patrati de spatii de birouri si peste 1.000 de spatii comerciale, printre cei mai importanti clienti ai companiei numarandu-se Telekom, Banca Comerciala Romana si UniCredit Bank. SVN Romania opereaza si un birou local in Cluj - Napoca, activ pe toate segmentele pietei imobiliare, si o divizie de brokeraj de credite - SVN Romania Credit & Financial Solutions.
SVN International Corp. are peste 200 de birouri in opt tari si regiuni (Australia, Caraibe, Coreea de Sud, Canada, Mexic, Romania, Rusia si Statele Unite ale Americii), in care activeaza peste 1.600 de consultanti imobiliari si personal administrativ.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter