RO EN
The cart is empty

CONTRACT de 139 milioane lei pentru modernizarea infrastructurii Portului Constanta

La data de 6 noiembrie 2018, a fost semnat contractul de proiectare si executie pentru investitia „Modernizarea infrastructurii portuare prin asigurarea cresterii adancimilor senalelor si bazinelor si a sigurantei navigatiei in Portul Constanta”, informeaza un comunicat al autoritatii portuare.
Contractul a fost semnat de CN Administratia Porturilor Maritime SA Constanta, in calitate de beneficiar, si de Impresa di Costruzioni Ing E Mantovani SpA, in calitate de antreprenor.
Valoarea contractului este 139.317.822,44 lei (fara TVA), durata acestuia fiind de 20 de luni.
Potrivit comunicatului, proiectul este finantat prin Programul Operational Infrastructura Mare POIM 2014-2020, Axa Prioritara 1 - Imbunatatirea mobilitatii prin dezvoltarea retelei TEN-T si a transportului cu metroul - Obiectivul Specific 1.3 Cresterea gradului de utilizare a cailor navigabile si a porturilor situate pe reteaua TEN-T centrala.
In contract sunt prevazute lucrari de dragaj pentru aducerea la cota proiectata a bazinelor si senalelor din Portul Constanta, adancirea bazinului portului de lucru si a senalului de acces catre acesta din Portul Constanta Sud.
In bazinul portului de lucru, unde adancimea proiectata este de 7 metri, se va draga pana la adancimea de 9 metri. Proiectul mai include lucrari de protectie a cheurilor din portul de lucru si realizarea unui sistem hidrografic, respectiv o nava hidrograf.
Acest proiect este implementat in scopul asigurarii conditiilor de navigatie in siguranta pe senalele de acces, bazinele de manevra si bazinele danelor din Portul Constanta.
Obiectivul principal al Companiei Nationale "Administratia Porturilor Maritime" SA Constanta il constituie asigurarea conditiilor optime pentru dezvoltarea Portului Constanta, in sensul consolidarii pozitiei acestuia ca port maritim eficient, durabil si sigur, cu rol esential in dezvoltarea economica a tarii.
Autoritatea contractanta mai subliniaza ca anuntul de participare nr. 184084 a fost publicat in SEAP si in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene - JOUE 2018/S066-148071, la data de 3 aprilie 2018. La data de 20 aprilie 2018, la solicitarea ofertantilor, a fost publicata o erata, nr. 17605/20.04.2018, cu privire la decalarea termenului de depunere a ofertelor pentru 4 iunie 2018, fata de termenul initial, care era 7 mai 2018.
 
In consecinta, s-au inregistrat urmatorii operatori economici:
1. Consitrans;
2. Euro Construct Trading 98;
3. Interconstruct;
4. Strabag;
5. Tractebel Engineering SA;
6. Envisan NV;
7. Consal Trade;
8. TPF C Project;
9. Atrex Plus Invest;
10. Atelier 3 AU Design;
11. Team Delta Proiect;
12. BCPC Biroul de Consultanta Proiectare in Constructii;
13. Acsa Obras e Infraestructuras SAU;
14. Van Oord Dredging And Marine Constructors BV;
15. Impresa di Costruzioni Ing E Mantovani SpA;
16. Baggerwerken Decloedt En Zoon NV;
17. Boskalis;
18. China Communications Construction Company Limited.
Ulterior, numai trei au atasat documente de ofertare:
1. Asocierea China Communications Construction Company Limited - Metal Trade RNG;
2. Impresa di Costruzioni Ing E Mantovani SpA;
3. Envisan NV.
Agentia Nationala pentru Achizitii Publice din Ministerul Finantelor a desemnat trei observatori in cadrul procedurii.
Raportul procedurii de licitatie pentru contractul „Modernizarea infrastructurii portuare prin asigurarea cresterii adancimilor senalelor si bazinelor si a sigurantei navigatiei in Portul Constanta”, atribuit companiei Impresa di Costruzioni Ing E Mantovani SpA a fost verificat de catre specialistii ANAP - Regiunea SE, la final raportul are opinia "fara observatii".
In termenul legal de 10 zile, nu au fost depuse contestatii.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter