RO EN
The cart is empty

PS4: Reparatii capitale de peste 13 milioane euro la 50 de scoli si gradinite

Sectorul 4 bifeaza o noua premiera in privinta investitiilor publice. Dupa ce au fost demarate lucrari de anvergura in privinta largirii a trei bulevarde, acum a venit randul scolilor si gradinitelor din sector sa beneficieze de investitii masive, in conditiile in care sunt necesare si modificari structurale importante pentru alinierea cladirilor la standardele impuse de normele de siguranta la incendiu.
Contractele de executie pentru interventiile asupra cladirillor in care functioneaza unitatile de invatamant aflate in administrarea Primariei Sectorului 4, au fost deja semnate, asa ca lucrarile vor incepe saptamana viitoare, in prima zi a vacantei de vara. Lucrarile vor costa aproximativ 13,5 milioane de euro (peste 63 de milioane de lei) si se vor incheia inainte de debutul anului scolar 2018-2019.
Lucrarile de reparatii si modernizare reprezinta o interventie temeinica asupra tuturor cladirilor scolilor si gradinitelor si prespun, intre altele, inlocuirea instalatiilor electrice, termice, sanitare, inlocuirea pardoselilor, a geamurilor si a usilor, refacerea tencuielilor, reconditionarea interioarelor si a cailor de acces, refacerea grupurilor sanitare, dar si recompartimentarea spatiilor, acolo unde este necesar pentru o mai buna functionalitate. In plus, vor fi create toate conditiile pentru accesul facil al copiilor cu dizabilitati in unitatile scolare - sali de clasa, sali de sport, toalete etc.
De exemplu, proiectul de modernizare a tuturor cladirilor ce apartin Colegiului Tehnic Miron Nicolescu, consta in refacerea si adaptarea celor mai stricte stadarde de functionalitate, iar la final, vor oferi elevilor cadrul necesar desfasurarii in conditii optime atat a activitatilor scolare, cat si a celor extra-scolare, cum ar fi terenuri de sport in aer liber, sala de sport, sala multifunctionala si cantina.
„Am considerat ca 2018 este momentul T0 in privinta asigurarii unui standard decent al cladirilor in care functioneaza unitati de invatamant, atat in ceea ce priveste siguranta pe care acestea o ofera copiilor si cadrelor didactice, cat si in privinta facilitatilor la care acestia trebuie sa aiba acces. Anul trecut am fost obligati sa relocam sapte gradinite ce functionau efectiv in ruina! Acum insa, in sectorul 4, nu mai discutam despre proiecte, despre idei, ci despre lucrari ce vor incepe chiar acum! Vorbim despre consolidari si reabilitari termice ale cladirilor actuale, despre construirea altor noi, despre dotari la standardele actuale, intr-un cuvant despre locatii care la finalul lucrarilor vor fi unele decente, civilizate, dar mai ales sigure!”, declara Daniel Baluta, Primarul Sectorului 4.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter