RO EN
The cart is empty

POLICOLOR: Albastru Atemporal, culoarea anului 2018 in Romania

Policolor lanseaza proiectul Culoarea Anului in Romania, ce traseaza tendintele in materie de design specifice spatiului romanesc, se arata intr-un comunicat al companiei. Astfel, noua dintre cei mai activi si talentati arhitecti si designeri din Romania au participat la proiectul Culoarea Anului 2018 in Romania, iar patru culori-concept, la care s-a lucrat sase luni au intrat in competitie. Ulterior, peste 1.100 de romani pasionati de design si arhitectura au votat Culoarea Anului 2018 in Romania.
Policolor SA, producator roman de lacuri si vopsele, a demarat in primavara acestui an proiectul Culoarea Anului in Romania, actiune finalizata recent prin voturile a peste 1.000 de romani. Alegerea Culorii Anului in Romania – 2018 este Albastru Atemporal.
Creativii care au participat cu proiectele de culori-concept la Culoarea Anului 2018 sunt noua dintre cei mai activi, talentati si consecventi arhitecti si designeri ai momentului din Romania. Calitatea si vizibilitatea lor, dar si implicarea directa pe care au avut-o in actiuni din aria industriilor creative au fost criteriile de care s-a tinut cont atunci cand au fost invitati sa participe la initiativa de selectie a Culorii Anului in Romania.
Au fost patru propuneri supuse la vot – Nude, Culoarea Responsabilitatii, Albastru Occident si Albastru Atemporal; prin ele, autorii au adus propria viziune despre ceea ce poate fi culoarea definitorie pentru tara noastra in 2018, tinand cont de specificul cultural, istoric si personalitatea comunitatii locale.
Echipele care le-au adus in prim-plan si au gandit conceptele ce stau in spatele lor sunt formate din Maria Burachu, designer de obiect si Martine Claessens, designer de interior, Andrei Butusina, arhitect si Eliza Yokina, arhitect, arhitectii Eduard Baicu, Ionut Mandriscanu si Irina Neacsu arhitect, designer de interior si de obiect, Hamid Nicola Katrib, arhitect si designer de interior si Noha Nicolescu, designer de bijuterie si arhitect.
Timp de o luna, cele patru propuneri de culori au fost prezentate succesiv in mediul online publicului larg, iar alte doua saptamani au fost expuse pe platforma Designist.ro, dedicata designerilor, arhitectilor si pasionatilor de home & deco si au fost supuse votului. In total, 1.109 romani si-au exprimat preferinta pentru una dintre cele patru culori, iar cele mai multe voturi, 39,22%, au fost pentru Albastru Atemporal. Celelalte voturi au fost impartite astfel: 24,52% pentru Nude, 20,46% pentru Culoarea Responsabilitatii si 15,68% pentru Albastru Occident.
„Am cautat o frecventa pe care a vibrat continuu spiritul romanesc. Am regasit-o materializata in traditie, de-a lungul timpului, in culoarea albastra, si am denumit-o Albastru Atemporal. In arta populara romaneasca, albastrul este considerat, cel mai adesea, simbol al spiritualitatii. Se asociaza cu adevarul, inspiratia, creativitatea, linistea, introspectia si contemplarea”, explica echipa formata din arhitectii Hamid Nicola Katrib si Noha Nicolescu ce a stat in spatele alegerii conceptului care a devenit Culoarea Anului 2018 in Romania.
„In fiecare an, in toata lumea, producatori mondiali de vopsea, alaturi de designerii din departamentele de creatie anunta culorile anului in lume. Noi am lansat provocarea in Romania catre profesionistii din domeniu pentru a da spatiu de manifestare creativilor locali in incercarea de a seta trenduri originale, mai apropiate acestui spatiu social si cultural. Ne dorim sa transformam acest proiect pentru Romania creativa intr-unul anual, la care sa se alature si alte domenii care pun accent pe culoare, bun-gust si seteaza trenduri, de la arhitecti si designeri de interior si de obiect - segment profesional care s-a implicat inca din acest an - la regizori si scenografi, producatori de mobilier, de decoratiuni si creatori de moda”, a declarat Camelia Dragomirescu, director de marketing al Policolor Romania.
Culorile-concept participante din care a fost aleasa Culoarea Anului 2018 in Romania sunt urmatoarele:
Nude, echipa Martine Claessens si Maria Burachu
Inspiratia a venit din dragostea pentru culoare si pentru traditia romaneasca a mestesugului si a condus la o propunere care exprima onestitate, maiestrie si respect: Nude. Cele doua specialiste in design sustin ca un trend nu trebuie sa se limiteze la granitele unei tari ca sa ii fie reprezentativ, ci poate fi o punte care sa uneasca atat membrii aceleiasi comunitati, cat si comunitati diferite.
Culoarea Responsabilitatii, echipa Eliza Yokina si Andrei Butusina
Spiritul civic participativ al romanilor are un discurs din ce in ce mai transant si o influenta tot mai mare asupra societatii. Echipa a pornit de la aceasta realitate, de la sperantele pentru viitor si de la curajul de a gasi unitatea, si au ajuns la un concept care le-a inglobat pe toate: Culoarea Responsabilitatii, compusa din albastru si nuante de galben-auriu.
Albastru Occident, echipa Eduard Baicu, Ionut Mandriscanu si Irina Neacsu
De la influentele si culturile care se intrepatrund in spatiul national si genereaza un amestec inedit si paradoxal, a aparut si cea de-a treia propunere a proiectului: Albastru Occident. Cei trei arhitecti au explicat ca vad Romania ca pe „o intersectie de influente si culturi care a generat un amestec paradoxal. Experimentam extremele, ne insusim contrastele, insa ne-am dorit mereu un context evoluat, asezat si matur. De aceea aspiram catre Occident”.
Albastru Atemporal, echipa Noha Nicolescu si Hamid Nikola Katrib
In arta populara romaneasca, albastrul este considerat, cel mai adesea, simbol al spiritualitatii. Se asociaza cu adevarul, inspiratia, creativitatea, linistea, introspectia si contemplarea. Lipsit de materialitate in sine, albastrul are potentialul de a transforma realul in imaginar. Arhitectii subliniaza in acest sens ca „am cautat o frecventa pe care a vibrat continuu, de-a lungul timpului, spiritul romanesc. Am regasit-o materializata in traditie, de-a lungul timpului, in culoarea albastra, si am denumit-o Albastru Atemporal”.
Pentru ca toate cele patru propuneri pentru Culoarea Anului 2018 au venit ca rezultat al unor dezbateri si workshopuri comune, toate nuantele aduse in atentie pot fi considerate complementare in 2018, se mai arata in comunicat.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter