RO EN
The cart is empty

POIM: 259 de contracte de finantare semnate, in valoare de 8,95 miliarde euro

„Romania competitiva reprezinta un obiectiv strategic national. Atingerea acestui obiectiv presupune in primul rand investiții în infrastructura de transport, energie și mediu - investitii care consolideaza potențialul de creștere pe termen lung al economiei și au un impact pozitiv asupra nivelului de trai al populației. De aceea, Programul Operational Infrastructura Mare 2014-2020 (POIM) reprezinta un instrument-cheie in redresarea ritmului de realizare a investitiilor publice in aceste sectoare si, totodata, de realizare a reformelor necesare pentru o mai buna pregatire a noii perioade de programare 2021-2027. Putem spune ca avem in prezent progrese importante in cadrul acestui Program Operational si in acest sens as dori sa mentionez ca avem contracte de finantare de peste 8,6 miliarde euro si o contributie importanta, de 1,5 miliarde euro, la valoarea fondurilor rambursate de Comisia Europeana.
Intr-adevar, putem spune ca 2019 este «anul progreselor», asa cum au mentionat colegii nostri de la Comisia Europeana, dar consider ca acesta este un inceput. Este cu atat mai mult momentul sa demonstram ca avem, la nivelul Ministerului Fondurilor Europene o abordare pragmatica si proactiva a provocarilor cu care ne confruntam, ca vom sprijini in continuare beneficiarii in pregatirea si implementarea proiectelor si ca vom asigura continuitate in toate demersurile noastre.”
Declaratia a fost facuta de Dna. Roxana Minzatu, ministrul Fondurilor Europene, la reuniunea Comitetului de Monitorizare pentru Programul Operational Infrastructura Mare, care a avut loc la Timisoara.
Echipa care gestioneaza acest program, condusa de Dl. Catalin Balan a facut o radiografie detaliata a progreselor inregistrate in implementare. A fost prezentata situatia la zi a principalilor indicatori, astfel:
- 259 contracte de finantare semnate, in valoare totala de 8,95 miliarde euro, reprezentand peste 97% din alocarea la nivelul Programului;
- 1,56 miliarde euro rambursati de Comisia Europeana (rata de absorbtie efectiva de 16,96%);
- Cadrul de performanta indeplinit in proportie de peste 99%.
In cadrul reuniunii CM POIM au fost prezentate propunerile de modificare a Programului pentru a permite includerea de noi proiecte si de noi beneficiari si au fost discutate prioritatile pentru 2019 si anume: contractarea proiectelor de pe lista de proiecte prioritare, identificarea masurilor care pot conduce la cresterea interesului actorilor de pe piata in realizarea proiectelor de infrastructura si demararea pregatirii proiectelor pentru viitoarea perioada de programare.
La reuniunea Comitetului de Monitorizare pentru CM POIM au fost prezenti, alaturi de doamna ministru Roxana Minzatu si presedintele Consiliului Judetean Timis, Dl. Calin Dobra, care a subliniat importanta semnificativa a fondurilor europene ca „motor principal de dezvoltare la nivelul judetului”.
Din partea MFE au mai participat Dl. Cezar Caleap, secretar de stat si Dl. Catalin Gheran, secretar general. Din partea Comisiei Europene au participat Dl. Carsten Rasmunssen, sef Unitate DG Regio si Dna. Florentina Tautu, manager program infrastructura - DG Regio.
De asemenea, la reuniune au fost prezenti si reprezentanti ai Ministerului Transporturilor, Ministerului Energiei, Ministerului Finantelor Publice, Ministerului Apelor si Padurilor, Ministerului Mediului, ai institutiilor financiare internationale care sprijina dezvoltarea si implementarea proiectelor de infrastructura (Banca Europeana de Investitii, JASPERS, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare), beneficiari si parteneri de dialog.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter