RO EN
The cart is empty

ORADEA: Directia Patrimoniu Imobiliar efectueaza lucrari de 23 milioane lei in 2019

Directorul executiv al Directiei Patrimoniu Imobiliar (DPI) din Primaria Oradea, Lucian Popa, a sustinut o conferinta de presa in care a prezentat raportul de activitate al directiei pe anul 2018.
Directia Patrimoniu Imobiliar are ca obiect de activitate administrarea, gestionarea, inchirierea si vanzarea fondului imobiliar aflat in administrarea Consiliului Local Oradea, dar si reabilitarea fondului imobiliar existent, prestarea de servicii imobiliare si organizarea de activitati sociale, culturale si sportive.
In deschiderea conferitei de presa directorul executiv al DPI, dl. Lucian Popa a prezentat principalele obiective ale directiei pe care o conduce: "Anul 2018 a fost unul greu si complex pentru noi, iar anul 2019 se anunta unul la fel, dar asa cum am inceput in anii precedenti, noi incercam sa implementam strategii privind consolidarea si conservarea patrimoniului, strategii coerente pe partea de management al parcarilor, prin implementarea de bune practici folosite la nivel national si international, sa continuam partea de investitii prin modernizarea si ridicarea standardelor de calitate a unitatilor de invatamant pe care le avem in proprietate, dar si sa reducem cheltuielile de functionare ale directiei".
In continuare, acesta a prezentat un raport detaliat al directiei pe care o conduce.
Reducerea cheltuielilor operationale, coroborat cu cresterea investitiilor
"In ceea ce priveste evolutia cheltuielilor operationale si de investitii, am reusit in acest an sa fim mult mai aproape de ceea ce ne propunem, respectiv sa reducem cheltuielile operationale coroborat cu cresterea investitiilor", a spus directorul Lucian Popa.
Un motiv al reducerii cheltuielilor operationale a fost si decizia municipalitatii de a aloca bani unitatilor de invatamant pentru plata cheltuielilor cu utilitatile, astfel incat fiecare unitate sa isi poata gestiona cat mai corect si responsabil aceste cheltuieli.
Din situatiile prezentate rezulta ca investitiile facute in anul 2018 au inregistrat o crestere cu 280% fata de anul 2017, cresteri ale investitiilor rezultand la unitatile de invatamant din municipiu, dar si in zonele de recreere: baze sportive si de agrement.
Astfel, s-a amenajat aproape in totalitate Campusul Partenie Cosma, unde s-au dotat 10 sali de clasa, cantina din interiorul campusului, un numar de 34 camere de internat, 13 garsoniere, mai multe cabinete, laboratoare. In ceea ce priveste dotarea Scolii Gimnaziale Nicolae Balcescu printr-un proiect de bugetare participativa, s-a reusit dotarea scolii cu un complex smart video, cu 36 de tablete inteligente, mai multe calculatoare, routere, multifunctionale.
Momentan, se afla in diferite faze de implementare si alte proiecte care vizeaza investitii in unitatile de invatamant, respectiv proiectul de la Liceul Onisifor Ghibu, unde se vor amenaja mai multe casute traditionale in jurul scolii, sau cel de la Liceul Lucian Blaga, unde se va amenaja o sala multifunctionala.
La Sala Sporturilor Antonio Alexe a fost reabilitata integral pardoseala, asfaltandu-se totodata si parcarea din jurul cladirii. De asemenea, la Bazinul Olimpic s-au facut investitii menite sa creasca gradul de calitate a serviciilor oferite, cum ar fi un robot care curata suprafetele din interiorul bazinului.
Principalele lucrari de investitii executate sau incepute in cursul anului 2018
Principalele lucrari de investitii executate in cursul anului 2018 la unitatile de invatamant s-au materializat in: modernizarea Gradinitei nr. 53 aproape integral, reparatii capitale la fatada Liceului Ortodox Roman Ciorogariu de pe str. Republicii, mobilier scolar si alte dotari la Campusul Scolar Partenie Cosma, reparatii capitale la internatul Colegiului Tehnic Traian Vuia, reabilitari la Colegiului National Emanuil Gojdu, constand in modernizarea curtii si amenajarea unor terenuri de baschet, precum si in modernizarea curtilor interioare de la mai multe unitati de invatamant.
Programul de asfaltare si modernizare a curtilor unitatilor de invatamant va continua si in 2019.
Totodata, se afla in derulare un program pe partea de eficientizare energetica, in sensul ca fiecare scoala care are multi elevi si, prin urmare, e mare consumatoare de energie termica, sa poata beneficia de un program automatizat de control al consumului de caldura.
Asa cum se stie, municipalitatea deruleaza programe ample de reabilitare a cladirilor situate in Centrul Istoric, fiind deja reabilitate mai multe imobile: Palatul Stern, Palatul Apollo, Palatul Moskovits Miksa, Sinagoga Ortodoxa Aachvas Rein, Piata Ferdinand, imobilele de pe strada Iosif Vulcan, cladirea de pe strada Duiliu Zamfirescu nr. 10 unde sunt montate schele, urmand ca, daca totul decurge fara probleme, pana la mijlocul verii sa fie finalizata si Sala Studio de la Cinematograful Transilvania.
Cladirile de pe strada Vasile Alecsandri sunt aproape toate reabilitate, cu exceptia a doua imobile, de la nr. 8 si nr. 21, dar care si ele vor fi finalizate in cursul acestui an.
Totodata s-au montat schelele pe Palatul Rimanoczy Kalman din Parcul Traian nr. 1, termenul de finalizare fiind tot anul 2019.
Investitii propuse pentru anul 2019
Suma propusa pentru investitiile in gradinitele din muncipiu in anul 2019 este de 2.190.000 lei, bani care vor fi investiti in reabilitari fatade, zugraveli, instalatii sanitare, termice, sarpante etc. Pentru investitiile in unitatile de invatamant gimnazial s-a propus suma de 5.230.000 lei, iar pentru cele din invatamantul liceal suma de 15.255.000 lei.
Printre unitatile de invatamant gimnazial care urmeaza sa fie efectuate lucrari de investitii se numara Scoala Gimnaziala Ioan Bogdan, Scoala Gimnaziala nr. 16, Scoala Gimnaziala Dimitrie Cantemir, Scoala Gimnaziala Oltea Doamna, Scoala Lucretia Suciu, Scoala Nicolae Balcescu, Scoala Gimnaziala Szacsvay Imre, Scoala Avram Iancu. In ceea ce priveste reabilitarea cladirii Colegiul National Mihai Eminescu, s-a scos deja la licitatie proiectul tehnic, urmand ca si acest imobil sa fie reabilitat.
Tot prin Directia Patrimoniu Imobiliar vor continua, in acest an, lucrarile incepute la mai multe licee: Colegiul Tehnic Traian Vuia, Colegiul Tehnic Traian Viteazu, Colegiul National Emanuil Gojdu si vor demara lucrari noi la Liceul Aurel Lazar, Liceul de Arte, Liceul Lucian Blaga, Colegiul Constantin Brancusi, Liceul Vasile Voiculescu, Liceul German.
Prin investitiile propuse la imobilele situate in ansamblul urban Centrul Istoric Oradea se are in vedere continuarea lucrarilor de reabilitare a fatadelor pe strazile aferente piatetelor centrale din municipiul Oradea: e vorba de Palatul Ullmann, unde deja este adjudecata partea de proiectare, apoi cladirile care nu sunt inca reabilitate de pe strazile Republicii, Iosif Vulcan, Patriotilor, Cuza Voda, Bradului, Ion Budai Deleanu, Aurel Lazar - strada care va intra intr-un proces de pietonalizare, str. Ady Endre, str. Emilian Mircea Chitul.
In ceea ce priveste evolutia veniturilor Directiei Patrimoniu Imobiliar, potrivit datelor centralizate reiese ca acestea au crescut cu cca 20% fata de anul trecut, venitul total realizat in 2018 fiind de 39.003.808 lei, fata de 32.571.940 inregistrat in 2017. Din evolutia comparativa a veniturilor rezulta mai multe cresteri ale veniturilor provenite din terenuri date in chirie sau concesionate, din parcari, din vanzari de imobile, dar si din chirii pe spatii comerciale.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter