RO EN
The cart is empty

MDRAPFE: 49 milioane de euro pentru reabilitarea Drumului Nordului - Maramureș

Domnul Marius Nica, ministru delegat pentru Fonduri Europene, a semnat astazi contractul de finantare aferent proiectului „Reabilitare Drumul Nordului - Maramures”. Proiectul, in valoare totala de peste 50 milioane de euro (din care aproximativ 49 milioane euro fonduri nerambursabile), cuprinde lucrari de reabilitare si modernizare a drumului judetean care trece prin localitatile Oarta de Jos, Basesti, Arinis, Salsig, Gardani, Farcasa, Ardusat, Satulung, Somcuta Mare, Remetea Chioarului, Coas, Copalnic Manastur si Sisesti din judetul Maramures.
„Ne preocupa modernizarea infrastructurii de transport si ma bucura ca putem contribui azi la dezvoltarea Maramuresului, care este una dintre cele mai pitoresti zone ale Romaniei, un judet cu un potential turistic practic inepuizabil, pastrator al unor bogate traditii istorice si culturale. Reabilitarea acestui drum va sprijini cresterea numarului turistilor si dezvoltarea economica a regiunii, care va oferi astfel noi oportunitati de afaceri potentialilor investitori”, a precizat ministrul Marius Nica.
Investitiile vizeaza reabilitarea a peste 70 km de drumuri judetene, constructia sau modernizarea a 49 alveole si statii pentru transportul public, dispuse pe intreg traseul ce va fi reabilitat, precum si constructia sau modernizarea a peste 10.000 mp de trotuare. De asemenea, vor fi montate 82 indicatoare rutiere de semnalistica luminoasa verticala cu celule fotovoltaice pentru treceri de pietoni si peste 18.000 metri liniari de benzi rezonatoare. La finalul celor 50 de luni, perioada de implementare a proiectului, peste 38.000 de locuitori vor avea acces la o infrastructura rutiera secundara modernizata, care asigura accesul si conectarea la coridorul TEN-T 7.
De asemenea, implementarea acestui proiect va fi benefica si pentru turistii care viziteaza zona pitoreasca a Maramuresului, pentru transportatorii nationali si internationali de marfuri, pentru participantii la traficul rutier din zona respectiva si pentru potentialii agenti economici sau oameni de afaceri care au ori isi propun sa dezvolte afaceri in zona. Proiectul este finantat prin POR 2014-2020, Axa prioritara 6 - Imbunatatirea infrastructurii rutiere de importanta regionala, Prioritate de investitii 6.1 - Stimularea mobilitatii regionale prin conectarea nodurilor secundare si tertiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multi-modale.
Drumul Nordului cuprinde urmatoarele drumuri sau sectoare de drumuri judetene: DJ 108D (sectorul limita judetului Salaj - Arinis - Rodina - Gardani), DJ 108A (Gardani - Farcasa - Sarbi - Tamaia - Buzesti - Ardusat), DJ 182C, DJ 182B (Coas - Copalnic Manastur - Vad - Laschia - Fauresti - Surdesti), DJ 193 (Ardusat - limita judetului Satu Mare), DJ 182B (Somcuta Mare - Coas), DJ 193 (Ardusat - Coltirea - Hideaga).

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter