RO EN
The cart is empty

MANGALIA: Proiecte europene de aproximativ 30 milioane de euro

Anul acesta, Primaria municipiului Mangalia are, in diferite stadii de implementare, mai multe proiecte europene, cu o valoare totala de aproape 30 de milioane de euro. Cel mai avansat dintre acestea este proiectul de modernizare a statiunii Saturn, pentru care se va semna contractul de finantare in prima parte a lunii februarie. „Imediat dupa ce ne vom asigura ca proiectul primeste finantare europeana, vom demara procedurile legale de achizitie, care, in cel mai rau caz, ar putea dura pana spre sfarsitul anului, daca vor fi contestatii. Oricum, anul acesta vom incepe lucrarile si sper sa le finalizam pana in toamna anului 2019”, a declarat primarul Mangaliei, Radu Cristian. El a explicat ca la proiectele cu finantare UE dureaza foarte mult perioadele in care se lucreaza la documente, pana la inceperea efectiva a lucrarilor in teren. „Este un volum de munca enorm, pe care nimeni nu il vede.
Pentru un astfel de proiect, lucram aproape 2 ani la documentele tehnice, evaluari, clarificari si toate celelalte etape premergatoare semnarii contractului de finantare. De exemplu, la proiectul Saturn am inceput sa lucram acum un an. Abia acum, in februarie, sper sa semnam contractul de finantare, iar apoi urmeaza alte luni pentru procedurile de licitatie-contestatie si abia apoi executia, care poate dura pana la 12 luni”, a explicat edilul. Alte doua proiecte la fel de avansate vizeaza modernizarea Pietei Republicii si reabilitarea unui numar de 22 de strazi, din localitate. Ambele proiecte sunt depuse in parteneriat cu Primaria Balcik si ar trebui sa fie admise pentru finantare pana la sfarsitul lunii februarie. „Aceste doua proiecte au alte proceduri, fiind intr-un program transfrontalier cu partenerii bulgari. Este nevoie ca ambele municipalitati, Mangalia si Balcik, sa obtina punctajul necesar pentru a avea finantare. Dupa ce vom fi anuntati ca ne incadram, vom demara licitatia, urmand sa semnam contractul de finantare dupa finalizarea procedurilor legale.
Avem speranta ca anul acesta vom incepe lucrarile in teren la ambele proiecte, alaturi de modernizarea statiunii Saturn”, a completat Radu Cristian. Conform proiectului tehnic, lucrarile vor dura aproximativ 12 luni. Potrivit reprezentantilor municipalitatii, la acest inceput de an, au mai fost depuse, pentru finantare europeana, proiectele de modernizare a statiunilor Venus si Neptun-Olimp, precum si reabilitarea falezei Mangalia-Saturn. „Acum suntem in etapa de evaluare pentru toate aceste proiecte, dar sper ca la inceputul verii sa semnam contractele de finatare, pentru a putea demara procedurile legale de licitatie. Daca nu vom avea contestatii, este posibil sa incepem lucrarile in teren, la inceputul anului viitor, in functie de conditiile meteo”, a subliniat primarul. Radu Cristian a mai spus ca institutia pe care o conduce a depus proiecte pentru atragerea de fonduri UE necesare reabilitarii Bisericii Sf. Gheorghe, declarata monument istoric, dar si pentru valorificarea turistica a „Basilicii Siriene”, parte a fostei Cetati Callatis. „Aceste proiecte urmeaza sa intre in evaluare si apoi vedem daca obtin punctajul necesar pentru obtinerea finantarii”, a mai spus edilul Mangaliei. Tot anul acesta, Primaria Mangalia urmeaza sa demareze lucrarile la doua proiecte finantate prin PNDL, care vizeaza realizarea unui sistem de canalizare si asfaltarea unor strazi in cartierele noi de case.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter