RO EN
The cart is empty

IRIDEX: Producator de energie regenerabila prin valorificarea gazului de depozit

Politicile verzi si Economia Circulara au fost principalele teme puse in discutie de Grupul IRIDEX la Forumul “Tranzitie Inteligenta catre un Sector Energetic Digitalizat si Sustenabil”, care a avut loc astazi la Palatul Parlamentului, o editie dedicata productiei de energie alternativa si implementarii principiilor eficientei energetice. Evenimentul s-a desfasurat cu participarea reprezentantilor Statului Roman din ministerele de resort si autoritatile de reglementare, printre care dl. Anton Anton, Ministrului Energiei, dl. Petru Bogdan Cojocaru, Ministrul Comunicatiilor si Societatii Informationale, si Presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) - dl. Dumitru Chirita. Prezent la discutii a fost si dl. Iulian Iancu, Presedinte al Comisiei pentru industrii si servicii din Camera Deputatilor.
Grupul IRIDEX a fost reprezentat la aceasta reuniune de o delegatie a IRIDEX Group, condusa de dl. Corneliu Pascu, Presedinte IRIDEX Group, care i-a intalnit in cadrul dezbaterilor pe principalii reprezentanti ai industriei, ai autoritatilor si ai celor mai puternice asociatii de profil, printre care Presedintele Directoratului Hidroelectrica - dl. Bogdan Badea, Directorul Directiei de Management Energetic Romgaz - dl. Bela-Atila Balasz, Consilier al Directorului General Nuclearelectrica si Presedinte - dl. Teodor Chirica (totodata reprezentant al Forumului Atomic European). Au mai fost prezenti la discutii experti in energie si politici sustenabile din partea Companiei Deloitte Romania, printre care dl. Razvan Nicolescu si Directorul Executiv al Federatiei Asociatiilor Companiilor de Utilitati din Energie (ACUE) - dr. ing. Silvia Vlasceanu.
“Romania suporta un cost al energiei electrice din energie alternativa destul de ridicat ca urmare a unor norme de securitate, cat si a integrarii verzi conform normelor UE. Investitiile din domeniul energetic ar trebui sa aiba un domeniu larg de utilitate, iar fondurile ar putea reprezenta un sprijin real pentru economia circulara. Un exemplu poate fi cel al Italiei, unde fermele produc energie electrica prin biodigestoare, cu pret reglementat. Astfel de investitii rezolva problema de eliminare a deseurilor vegetale din ferme ECO, precum si eficientizarea productiei“, a spus dl. Corneliu Pascu, presedinte al Grupului IRIDEX.
Compania IRIDEX a instalat prima instalatie tehnologica de productie a energiei alternative prin valorificarea gazului de depozit - pana acum unica in Romania. Prefigurand efortul general de proiectare a oraselor inteligente, Iridex a construit una dintre primele cladiri eficiente energetic in Bucuresti, fiind implicata in implementarea de solutii smart in domeniile sale de activitate, printre care managementului deseurilor (Smart Waste Management), eficienta energetica (Smart Energy), agricultura inteligenta (Smart Agriculture) si cladirile inteligente (Smart Building). De asemenea, IRIDEX este implicata in proiecte de cercetare-dezvoltare, alaturi de institutii prestigioase din tara si din strainatate, precum si intr-unul dintre cele mai active clustere din Romania - Start Inovare.
Strategia energetica a Romaniei 2016 - 2030 sau digitalizarea si eficienta energetica au fost principalele teme puse in discutie in cadrul acestei reuniuni, alaturi de analize sustinute ale provocarilor cu care se confrunta sectorul energetic din Romania in contextul noilor directive ale Comisiei Europene pentru sectorul energetic. Participantii au definit rolul Romaniei pe piata energetica din Sud-Estul Europei si principalele directii de dezvoltare pentru a obtine independenta si securitate energetica.
Inovarea a fost o constanta in drumul parcurs de Iridex, un grup de companii cu capital privat integral romanesc, care aniverseaza 25 de ani de inovatie pe piata romaneasca, investitia in tehnologii dedicate productiei de energie alternativa reprezinta una dintre liniile principale de dezvoltare. Realizarea, in anul 2010, a primei instalatii de producere a energiei electrice si termice din gazul de depozit (din gazul produs de un depozit de deseuri menajere) este unul dintre cei mai importanti pasi facuti de Grupul IRIDEX in vederea producerii de energie alternativa. Instalatia este complet automatizata si monitorizata de un sistem informatic dedicat, integrabila in sistemul energetic in mod elastic si poate fi programata sa functioneze fie in mod continuu, fie doar in perioadele de varf de cerere energetica. Aceasta instalatie este si acum unica in Romania, are o capacitate instalata de 3,6 Mwel si 1,8 Mwt si pana acum are mai mult de 54 milioane de m3 de gaz valorificat, cu o productie de cca. 120400 MWh energie electrica livrata in SEN. Printre beneficiile acestei instalatii tehnologice se numara si reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera cu cca. 17 700 tone metan (27 mil m3), cca. 40 568 tone dioxid de carbon (20 mil m3), respectiv cca. 7 300 tone hidrogen sulfurat (5,4 mil m3).
Instalatiile de valorificare a gazului de depozit folosite de Iridex sunt cele mai performante instalatii din Uniunea Europeana, certificate CE si realizate in conformitate cu cele mai stricte standarde de calitate si protectie a mediului. Instalatiile sunt operate de personal cu inalta calificare, pe baza unor proceduri stricte, verificate si confirmate de autoritatile de mediu din Romania, fiind in perfecta concordanta cu legislatia de mediu din Romania.
Despre IRIDEX Group
Infiintat in urma cu peste 25 de ani, IRIDEX Group are peste 700 de angajati si o cifra de afaceri de circa 75 de milioane de euro. Cu actionariat exclusiv romanesc, grupul executa lucrari de gestiunea integrata a deseurilor, proiectare si exploatare de depozite ecologice municipale pentru deseuri nepericuloase, constructii civile si industriale, lucrari de infrastructura la cel mai inalt standard de calitate. Iridex implementeaza proiecte de pionierat in diverse domenii: promovarea folosirii surselor de energie regenerabila, instalatii de producere de energie electrica din biogaz s.a.
In respect pentru comunitate, IRIDEX isi reafirma angajamentul pe termen lung in politicile de responsabilitate pentru mediu si in respectarea principiilor Economiei Circulare, folosind instalatii nepoluante fabricate in Uniunea Europeana, a caror activitate este monitorizata permanent si certificata.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter