RO EN
The cart is empty

IPSOS: Autostrazile reprezinta principala prioritate de investitii pentru Romania

Romanii sunt cetatenii cei mai nemultumiti de infrastructura tarii lor. Daca la nivel global aproximativ o treime din respondenti se declara nesatisfacuti in legatura cu infrastructura tarii lor, 76% dintre romani spun ca sunt foarte nemultumiti sau destul de nemultumiti cu infrastructura din Romania. Autostrazile (93%), drumurile locale (87%), sistemul de aparare impotriva inundatiilor (86%), reteaua feroviara (85%), reteaua de alimentare cu apa si cea de canalizare (74%) sunt principalale motive de insatisfactie fata de infrastructura din Romania. Acestea sunt rezultatele unui studiu desfasurat de compania de cercetare de piata Ipsos in 28 de tari din intreaga lume, la finalul anului 2018.
La nivel global, 32% dintre respondenti declara ca sunt foarte multumiti sau destul de multumiti de infrastructura tarii lor, fata de 26% pe plan european. In Romania, doar 5% dintre cetateni sunt multumiti de infrastructura tarii. Prin infrastructura se inteleg aspecte legate de retele de drumuri, aeroporturi si cai ferate, utilitati - precum energie si apa, internet si alte canale de comunicare.
78% dintre conationalii nostri sunt de acord ca Romania, la nivel de tara, nu intreprinde destul de multe actiuni pentru a acoperi nevoile legate de infrastructura, iar 75% dintre romani sunt de acord ca investitiile in infrastructura sunt vitale pentru o dezvoltare economica viitoare. La nivel global, 59% dintre respondenti considera ca tara de rezidenta nu realizeaza suficiente actiuni pentru a acoperi nevoile legate de infrastructura. 73% dintre cetatenii celor 28 de tari investigate considera ca investitiile in infrastructura sunt vitale pentru dezvoltare, rezultatul fiind unul apropiat de cel obtinut de Romania.
O analiza la nivel sectorial plaseaza Romania printre ultimele tari din punctul de vedere al calitatii percepute de romani asupra celor mai multe ramuri ale infrastructurii. Exceptie face infrastructura digitala, unde ocupam locul al noualea, la paritate cu Cehia. Infrastructura digitala - precum viteza internetului sau reteaua de fibra optica 5G - este apreciata ca fiind de buna calitate de catre 62% dintre romani, cu mult peste media globala de 54%.
Calitatea aeroporturilor este considerata foarte buna sau destul de buna de catre 33% din romani, acesta fiind si cel mai mic rezultat inregistrat pentru acest aspect la nivelul tuturor tarilor analizate. Pe plan global, procentul celor care ofera un scor bun pentru acest indicator este 67%.
Doar 5% dintre romani apreciaza calitatea autostrazilor ca fiind buna - o discrepanta uriasa fata de media globala (50% dintre repondenti). Majoritatea romanilor (93%) sunt nemultumiti sau foarte nemultumiti de calitatea autostrazilor, iar 83% considera ca imbunatatirea calitatii autostrazilor si a drumurilor nationale ar trebui sa fie o prioritate a tarii. Drumurile locale sunt apreciate ca fiind bune de 12% dintre romani, comparativ cu 41% dintre locuitorii tarilor investigate. Printre prioritatile mentionate de romani se afla si drumurile locale, 79% considerand necesara o imbunatatire a acestora.
Reteaua feroviara este apreciata de 8% dintre romani ca avand o calitate buna, in timp ce la nivel global 41% dintre respondenti afirma ca infrastructura feroviara are o calitate buna sau chiar foarte buna in tara lor. 65% dintre romani declara ca reteaua feroviara este o prioritate in procesul de dezvoltare si imbunatatire a infrastructurii.
Sistemul de aparare impotriva inundatiilor este vazut ca avand o calitate buna de catre 10% dintre romani, comparativ cu 28% la nivel global. Un scor de satisfactie mai mic decat Romania este obtinut doar de Italia (9%). Si acest aspect al infrastructurii este important pentru romani, 6 din 10 considerandu-l o prioritate pentru tara.
Calitatea sistemului de generare a energiei electrice este apreciata ca fiind buna sau foarte buna de catre 26% dintre romani, la nivel global rezultatul fiind de 43%. 6 din 10 romani sunt nemultumiti de calitatea infrastructurii generatoare de electricitate iar o treime din respondenti considera ca imbunatatirea calitatii ar trebui sa fie o prioritate pentru tara. Spania este singura tara care inregistreaza un scor mai mic la acest capitol (24% satisfactie). Referitor la energia nucleara, 19% dintre romani apreciaza aceasta componenta a infrastructurii ca fiind una destul de buna sau foarte buna, ceea ce ne plaseaza in fata unor tari precum Italia, Polonia si Serbia. Global, 31% din respondenti evalueaza pozitiv acest aspect al infrastructurii.
Reteaua de alimentare cu apa si de canalizare este perceputa ca avand o calitate buna de 1 din 4 romani - cel mai mic procent obtinut comparativ cu toate tarile analizate (media globala depaseste 50%).
Doar 19% dintre romanii care au raspuns la acest studiu considera ca regiunea in care locuiesc beneficiaza de resursele necesare pentru investitiile in infrastructura, fata de 29% din respondentii pe plan global. Peste jumatate dintre cetatenii Romaniei sunt de acord ca parerile comunitatilor locale cu privire la infrastructura ar trebui luate in considerare, chiar daca acest lucru ar putea provoca o intarziere a actiunilor in acest domeniu. 7 din 10 romani considera ca tara noastra nu face suficient pentru a implica cetatenii in decizii ce tin de alegerea domeniilor de investitii in infrastructura.
Legat de investitiile straine in infrastructura, 68% dintre romani sunt de acord ca acestea sa se realizeze daca astfel s-ar accelera procesul de imbunatatire a actualei infrastructuri. Dintre tarile analizate, doar in Serbia si Arabia Saudita exista ponderi mai mari ale celor ce agreaza investitiile straine in infrastructura. La nivel global doar jumatate (49%) dintre respondenti sunt deschisi catre o astfel de metoda de a imbunatati infrastructura tarii lor.
Prioritatile de investitii in infrastructura tarii noastre sunt strans corelate cu motivele de nemultumire cu privire la acest domeniu: autostrazi, drumuri locale, retea feroviara, protectie impotriva inundatiilor si respectiv reteaua de apa si canalizare.
Studiul Ipsos - al treilea grup mondial de cercetare de piata - s-a desfasurat online la finalul anului 2018, in randul a 20.286 de cetateni cu varsta cuprinsa intre 16 si 64 de ani, din Africa de Sud, Arabia Saudita, Argentina, Australia, Belgia, Brazilia, Canada, Chile, China, Coreea de Sud, Franta, Germania, India, Italia, Japonia, Malaysia, Marea Britanie, Mexic, Peru, Polonia, Romania, Rusia, Serbia, Spania, SUA, Suedia, Turcia si Ungaria. Rezultatele pentru Romania se bazeaza pe un esantion de 500 de repondenti, reprezentativ la nivel urban.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter