RO EN
The cart is empty

IASI: Semnare contract de proiectare pentru Axa rutiera Iasi - Suceava

Consiliul Judetean Iasi si firma NV Construct din Cluj au semnat contractul de proiectare pentru Axa rutiera strategica 1 Iasi - Suceava, cel mai important proiect de infrastructura pentru care s-au prevazut bani in actuala etapa prin Programul Operational Regional si totodata, cea mai mare investitie de acest fel din regiunea Moldovei.
Valoarea contractului este de 2,1 milioane de lei, proiectantul avand la dispozitie 120 de zile pentru a termina si preda lucrarea. Semnarea proiectarii s-a facut in prezenta primarilor unitatilor teritoriale beneficiare ale lucrarilor de reabilitare.
”Profit de prezenta reprezentantilor comunelor pentru a stabili un calendar de lucru dar si proceduri foarte clare, astfel incat, sa venim in sprijinul proiectantului. Incercam sa ajungem cat mai repede la momentul executiei. Ne vom intalni periodic pentru a evalua stadiul lucrarilor si pentru a vedea cum ne putem implica astfel incat sa nu existe intarzieri”, a spus Maricel Popa, presedintele Consiliului Judetean Iasi.
”Este un proiect amplu, de aceea vom avea nevoie de spijinul autoritatilor pentru a obtine toate avizele necesare. Avem experienta lucrarilor de anvergura si de aceea, propunerea d-lui presedinte este binevenita. Voi raspunde oricand solicitarilor dumneavoastra, si totodata, contez pe sprijinul comunitatilor locale”, a afirmat la semnarea contracului de proiectare Dan Sima, reprezentantul NV Construct.
Cel mai vast obiectiv de investitie rutiera al Consiliului Judetean Iasi, finantat din fonduri nerambursabile, inseamna alocarea a aproape 73 de milioane de euro, din care, 58 de milioane fonduri europene si aproximativ 9 milioane de euro de la bugetul de stat. Suma pe care trebuie sa o asigure solicitantii este de 6 milioane de euro, reprezentand 2% din valoarea cheltuielilor. Proiectul, implementat in parteneriat cu judetul Suceava, prevede reabilitarea pana in mai 2021, a aproape 170 km de drum de pe teritoriul celor doua judete, din care 92 km in judetul Iasi.
Dupa finalizarea investitiei, 22 de comune si orase din judetele Iasi si Suceava vor fi conectate la reteaua trans-europeana de transport (TEN-T). Comunele iesene care vor beneficia de noul proiect sunt: Rediu, Movileni, Gropnita, Coarnele Caprei, Cotnari, Focuri, Belcesti, Ceplenita, Scobinti, Lespezi, Siretel. In judetul Suceava, axa rutiera va traversa comunele Ipotesti, Bosanci, Udesti, Stroiesti, Darmanesti, Todiresti, Moara si Scheia, orasele Dolhasca si Liteni si municipiul Suceava. Concret, aproximativ 800 000 de locuitori vor beneficia, indirect, la final de proiect, de drumuri reabilitate prin acest proiect finantat din fonduri europene.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter