RO EN
The cart is empty

IASI: Initiativa Smart City District in zona viitorului Spitalul Regional de Urgenta

La Palatul Roznovanu, primarul Mihai Chirica a semnat un contract de consultanta cu Centrul Consultativ European pentru Investitii (European Investment Advisory Hub - EIAH sau Hub) al Bancii Europene de Investitii (BEI) in vederea realizarii unui proiect de dezvoltare urbana - Smart City District - care sa maximizeze impactul potential in zona inconjuratoare a investitiei planificate pentru construirea Spitalului Regional de Urgenta. Pe langa reprezentantii municipalitatii, la eveniment au participat Simon Barnes, Head of Advisory Services in cadrul EIAH, Martin Schriever, Senior Expert in cadrul EIAH si responsabil din partea BEI pentru proiectul celor trei spitale regionale de urgenta din Romania, Felicitas Riedl, Head of Life Sciences Division in cadrul BEI, precum si expertii Asistentei Comune pentru Sprijinirea Proiectelor in Regiunile Europene (Joint Assistance to Support Projects in European Regions - JASPERS) Ana Maria Lupascu si Doru Nicolae Mateescu.
„Este un moment foarte important pentru noi fiindca deschide un nou orizont pentru dezvoltarea Iasului si suntem foarte onorati si increzatori ca acest orizont apare sub auspiciile Comisiei Europene si ale BEI. Contributia Uniunii Europene si a BEI la dezvoltarea statelor din Europa Centrala si de Est, mai ales a Romaniei si, in particular, a Iasului a fost esentiala si de neinlocuit in anii post-aderare. Sprijinul pentru Spitalul Regional de Urgenta si pentru acest proiect de consultanta vor insemna pentru Iasi un sprijin si un motor de dezvoltare pentru urmatorii cel putin 10 - 15 ani”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Dupa evenimentul de la sediul Primariei Municipiului Iasi, primarul Mihai Chirica si reprezentantii EIAH si JASPERS au facut o vizita la amplasamentul din Moara de Vant al viitorului Spital Regional de Urgenta si la zonele invecinate.
Initiativa Smart City District este in stransa corelatie cu proiectul Spitalului Regional de Urgenta, proiect ale carui studiu de fezabilitate si alte elemente tehnice vor fi analizate, dezbatute si definitivate vineri, 13 iulie, intr-o intalnire de lucru organizata la Palatul Culturii. Astfel, din momentul in care Ministerul Sanatatii, impreuna cu expertii Comisiei Europene si ai BEI si cu ajutorul Primariei Municipiului Iasi, a decis sa construiasca un nou Spital Regional de Urgenta in zona Moara de Vant, s-a configurat perspectiva ca investitia in unitatea medicala sa genereze proiecte de dezvoltare care sa conduca la transformarea intregii zone din jurul spitalului, o mare parte din suprafata fiind detinuta de Municipiul Iasi. In asteptarea propunerilor de dezvoltare din partea sectorului public si privat si pentru gestionarea durabila a utilizarii terenurilor, Municipiul Iasi isi poate actualiza Strategia Integrata de Dezvoltare Urbana pentru a reflecta conceptul de „cartier inteligent” al orasului, poate elabora un plan detaliat de dezvoltare a „cartierului inteligent” si un plan urbanistic zonal care sa raspunda viziunii de dezvoltare a orasului si viitorului plan urbanistic general. In conformitate cu cadrul strategic al orasului, asa cum acesta este definit de Strategia Integrata de Dezvoltare Urbana 2015 - 2030, „cartierul inteligent” ar trebui sa consolideze potentialul de inovare al orasului, creand oportunitati de angajare in activitatile economice cu valoare adaugata mai mare, stimuland cercetarea si inovarea, atragerea si retinerea efectiva a capitalului uman si stimularea in continuare a pietei fortei de munca locale. In acest fel devine indispensabila consultanta de specialitate pentru a evalua nevoile si potentialul orasului pentru o specializare inteligenta si solutii Smart City, precum si pentru a dezvolta o conceptie urbana inteligenta si un plan urbanistic detaliat pentru dezvoltarea integrata a unui „cartier inteligent” in jurul zonei propuse pentru constructia Spitalului Regional de Urgenta.
Astfel, obiectivul misiunii EIAH - BEI / JASPERS este de a sprijini Municipiul Iasi pentru dezvoltarea zonei propuse pentru construirea Spitalului ca proiect inovativ si demonstrativ pentru o dezvoltare inteligenta a orasului / inovarii, adaptata la contextul local, dar cu potential de replicabilitate in regiune si tara. In acest scop, este necesara pregatirea initiala prin elaborarea unor termeni de referinta detaliati in ceea ce priveste elaborarea unui concept regional de nivel inalt inteligent si a unui plan urbanistic detaliat pentru realizarea dezvoltarii integrate a zonei din jurul Spitalului Regional de Urgenta.
In cadrul asistentei tehnice asigurate de EIAH - BEI / JASPERS se vor realiza urmatoarele:
- cercetarile necesare cartografierii si rezumarii contextului romanesc specific pentru Iasi in vederea pregatirii unui atelier si a elaborarii termenilor de referinta detaliati;
- organizarea unor interviuri cu partile interesate, pentru a ghida si completa exercitiul de cartografiere si rezumat in vederea pregatirii unui atelier si a elaborarii termenilor de referinta detaliati;
- organizarea si desfasurarea unui atelier multi-stakeholder la Iasi pentru a defini un termen de referinta detaliat cu partile interesate locale;
- elaborarea unei strategii si a unui plan detaliat al zonei, ceea ce inseamna lista cu proiectele finantabile din fonduri europene si BEI. In cazul unor eligibilitati partiale, va fi asigurat suportul necesar in demararea procedurilor de elaborare a propunerilor de modificare catre Comisia Europeana a Programului Operational Regional 2014 - 2020 favorabile finantarilor zonei „Smart City District”.
Sursele potentiale de finantare pentru dezvoltarea „cartierului inteligent” vor proveni de la Uniunea Europeana, in special prin Programul Operational Regional 2014 - 2020, orice potential Program Operational viitor pentru cadrul multianual 2021-2027, cofinantarea nationala si municipala, posibil de la BEI, precum si din investitii din sectorul privat. Consultanta oferita de EIAH - BEI / JASPERS pentru „cartierul inteligent” al Iasului, ca si viitoarea sa realizare sunt incluse in Planul de Investitii pentru Europa, asa-numitul „Plan Juncker”, si reprezinta o premiera pentru Romania.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter