RO EN
The cart is empty

EULER HERMES estimeaza o crestere cu 3% a numarului de insolvente in 2019

Indicele Global de Insolventa, care acopera 43 de tari, insumand 83% din PIB-ul mondial, va prezenta in anul 2018 o crestere de + 10% fata de aceeasi perioada a anului precedent, estimare sustinuta de cele mai recente date disponibile. Euler Hermes prevede ca 20 de tari din totalul de 43 vor inregistra in 2018 mai multe insolvente decat in 2017. Trei factori explica acest rezultat: in primul rand, un context macroeconomic mai slab pentru unele tari; in al doilea rand, punerea in aplicare a unor noi tipuri de proceduri de insolventa si curatarea registrelor comertului prin procedurile oficiale de insolventa in alte cateva tari; si, in al treilea rand, dar mai semnificativ, utilizarea procedurilor de insolventa in China.
In opinia Euler Hermes, trendul ascendent al insolventelor va continua in 2019 (+ 6% fata de anul precedent). Se preconizeaza ca cele mai multe economii, in special cele avansate, vor reveni la ritmul de crestere a PIB-ului care s-a dovedit a fi necesar pentru a stabiliza nivelul insolventelor (+1,7% pentru Europa de Vest) si chiar vor depasi acest ritm. Cu alte cuvinte, cresterea economica va deveni treptat insuficienta pentru un numar mare de companii din mai multe tari in ceea ce priveste costurile de productie, costurile (re)finantarii si provocarile structurale. De facto, scaderea cererii mareste vulnerabilitatea companiilor cu costuri fixe ridicate si a firmelor cu probleme legate de stocurile mari sau cerintele in ceea ce priveste capitalul de lucru. In acelasi timp, sfarsitul perioadei in care finantarile se obtineau cu usurinta creste vulnerabilitatea sectoarelor care inregistreaza datorii mari si, in general, a companiilor cu grad mare de indatorare.
In acest context, Euler Hermes prognozeaza ca 2 din 3 tari vor inregistra o crestere a numarului insolventelor in randul societatilor comerciale in 2019 (fata de 2 din 5 in 2018) si 1 din 2 tari va inregistra mai multe insolvente in 2019 decat cele inregistrate in medie in perioada 2003-2007, inainte de criza financiara din 2008. Tarile care au prezentat o activitate dinamica de infiintare de companii noi in ultimii ani s-ar putea confrunta cu un volum suplimentar de insolvente provenite din randul companiilor tinere prea slabe pentru a supravietui.
In acelasi timp, riscul inregistrarii de insolvente majore ramane ridicat, cu un trend ascendent, dupa ce s-a concretizat deja printr-un numar semnificativ de insolvente in 2018. Intr-adevar, primele trei trimestre ale anului 2018 au indicat alte 247 de insolvente in randul companiilor mari - cu o cifra de afaceri de peste 50 de milioane de euro. Acesta este un numar relativ stabil de cazuri comparativ cu aceeasi perioada a anului 2017 (-9 insolvente majore), dar reprezinta totusi o agravare in ceea ce priveste cifra de afaceri cumulata (+14,5 miliarde de euro, atingand 105,8 miliarde de euro), care ar putea avea un efect serios de domino asupra furnizorilor de-a lungul lanturilor de aprovizionare. In acest sens, in anul 2018 cele mai afectate sectoare au fost constructiile (cu 41 de insolvente majore in trimestrele 1-3), comertul cu amanuntul (39) si industria agroalimentara (24), Europa de Vest (106), Asia (68) si Europa Centrala si de Est (42) fiind regiunile cele mai afectate.
Romania: crestere a insolventelor cu +3% in 2019
Euler Hermes estimeaza o scadere a numarului de insolvente in Romania cu -3% in 2018, in timp ce in 2019 se asteapta o crestere a insolventelor cu +3%. Reducerea numarului de insolvente in 2018 vine in contextul unui an anterior, 2017 atipic in care frecventa insolventelor crestea pentru prima data dupa 3 ani de “recesiune”. Privind atent la evolutia insolventelor pe sectoare, se poate spune ca 2018 a fost mai prielnic activitatilor legate de agricultura (-21% vs ianuarie - noiembrie 2017) si comert cu ridicata si cu amanuntul (-4%), dar mai potrivnic agentilor economici din sectorul tranzactiilor imobiliare (+43%), cat si a hotelurilor si restaurantelor (+13%).
Europa Centrala si de Est: tendinte divergente
In contextul mai larg al regiunii Europei Centrale si de Est, numarul insolventelor a inregistrat o semi-stagnare, dar evolutia fiecarei tari in cadrul regiunii a fost divergenta, astfel, Romania, Ungaria si Cehia au scaderi ale numarului de insolvente, in timp ce Polonia si Turcia au raportat cresteri de +5%.
Pentru 2018 indexul insolventelor aferent regiunii Europei Centrale si de Est (din care face parte si Romania) este asteptat sa se situeze la o valoare nominala de 258 (259 la 2017), in timp ce pentru 2019 Euler Hermes estimeaza o crestere de +4% pana la valoarea de 268. Rusia, Turcia si Slovacia vor fi principalele tari care vor contribui la deteriorarea indexului, contrabalansarea venind dinspre Cehia si Ungaria unde se vor inregistra scaderi de aproximativ -10%. Pentru Romania, cresterea de +3% ar reprezenta 264 de insolvente noi, dar aceasta estimare este direct influentata de evolutia indicatorilor macroeconomici, cat si de stabilitatea mediului fiscal.
Europa de Vest: regresul care a inceput in 2018 va continua in 2019
In Europa de Vest, tendinta descendenta in domeniul insolventelor inregistrate intre 2014 si 2017 s-a incheiat in 2018, cu o revenire a indicelui regional de insolventa de +2% fata de aceeasi perioada a anului precedent. Aceasta revenire rezulta din mai multi factori: (i) o crestere notabila in Regatul Unit (+12% fata de anul precedent), ceea ce confirma faptul ca incertitudinile legate de Brexit au contribuit la o franare a dezvoltarii afacerilor, in pofida mentinerii valorilor PIB; (ii) o stabilizare in Franta, Spania si Belgia; si (iii) o crestere considerabila in cele patru tari nordice (+10% in Suedia, +13% in Norvegia, +19% in Finlanda si +25% in Danemarca fata de aceeasi perioada a anului precedent), care are la baza motive economice si fiscale, precum si situatii exceptionale (falimentul administrativ al companiilor inactive din Danemarca, o intarziere a datelor oficiale privind insolventa care a creat o baza de comparatie scazuta in mod artificial in Finlanda). In acelasi timp, restul tarilor din regiune au inregistrat scaderi mai mici in 2018, in special Tarile de Jos (de la -23% la -6%), Portugalia (-12%), Irlanda (-10%) si Germania (-4%). In Germania, merita remarcate doua aspecte: (i) unele sectoare s-au confruntat deja cu o revenire a numarului insolventelor, in special sectorul constructiilor (+2% de la inceputul anului, cu 2.555 de cazuri in primele noua luni ale anului 2018) si sectoarele orientate spre consumatori, precum petrecerea timpului liber (+2%), hoteluri si restaurante (+9%), si serviciile personale (+14%); si (ii) gravitatea medie a falimentelor a crescut cu +25% fata de anul precedent, pana la 1,5 milioane de euro, in ceea ce priveste valoarea datoriilor catre creditori incepand din septembrie 2018, conform DeStatis.
Regatul Unit ar putea inregistra o noua crestere a insolventelor corporatiste (+9%), insa va ramane extrem de vulnerabil la un Brexit dezorganizat, ceea ce ar putea conduce la o crestere de 20% a insolventelor in 2019. Franta, Italia si Spania vor inregistra o inversare a trendului, cu o usoara crestere (+2%). De facto, revenirea inregistrata in ceea ce priveste insolventele a fost deja vizibila in Franta in cadrul datelor infra-anuale incepand cu trimestrul 2 al anului 2018, in special in anumite sectoare, precum sectorul constructiilor, unde marjele si intarzierile de plata s-au deteriorat la nivel national. In Italia, deteriorarea crescanda a perspectivelor de crestere, cu scaderea continua a PIB-ului de la + 1% in 2018 la +0,6% in 2019, precum si cresterea presiunii asupra bancilor si creditelor, se vor materializa treptat intr-un numar mai mare de insolvente. In Tarile de Jos si Germania, insolventele in afaceri vor inregistra 3.630 si, respectiv, 19.350 de cazuri in 2019, ambele tari fiind foarte afectate de reaparitia tensiunilor in comertul international, in special in industria automobilelor. De facto, Portugalia si Irlanda vor fi principalele exceptii, insolventele ramanand in scadere (-5% in ambele tari).
In acest context, Europa de Vest risca sa ramana un contributor important in lista globala a insolventelor de top, asa cum a fost cazul in 2018, in special in sectorul comertului cu amanuntul, cu 20 de insolvente majore in primele trei trimestre ale anului 2018, si esecuri importante, in special in tari precum Regatul Unit, Italia si Franta si in sectoare precum industria agroalimentara (12 cazuri), serviciile (11) si constructiile (11).
Asia: un impuls constant din China
Cresterea insolventelor in China va continua sa conduca la cresterea cifrelor regionale (si globale) legate de insolventa. In 2018 a continuat cresterea uriasa din doua cifre a insolventelor in afaceri (estimata la +60%), conform datelor neoficiale disponibile, confirmand astfel cresterea oficiala anuntata in 2017 (+74% atingand 6.257 de cazuri, potrivit Curtii Supreme a Poporului din Republica Populara Chineza). In 2019, este asteptata o noua crestere din doua cifre a numarului insolventelor (+20%). Aceasta va proveni atat din atenuarea constanta a cresterii economice, cat si din modificarile economiei chineze, in special in ceea ce priveste cresterea volumului creditelor, problemele legate de Initiativa Belt and Road (noul Drum al Matasii) si comertul international si, pe de alta parte, tendinta tot mai mare de a utiliza procedurile de insolventa, in special de catre autoritati, pentru a curata intreprinderile de stat de tip „zombi” (peste 20.000 de cazuri conform unor studii). In acest context, Asia va inregistra o crestere de +15% a indicelui regional de insolventa in 2019, dupa doua cresteri mari in 2018 (+37%) si 2017 (+33%).
America de Nord: stagnari in 2019
Insolventele americane au atins un nou nivel minim in 2018, dupa noua ani de scadere constanta, reflectand performanta robusta a economiei in ultimii ani si, in special, impactul pozitiv al stimularii fiscale masive a intreprinderilor in 2018. Totusi, aceasta performanta nu a impiedicat Statele Unite ale Americii sa inregistreze 5 din cele mai mari 10 insolvente globale in ceea ce priveste cifra de afaceri in primele trei trimestre ale anului 2018, cu mai multe sectoare care se confrunta cu provocari uriase si concurenta din cauza digitalizarii/inovarii, in special sectorul comertului cu amanuntul. Aceasta nu a impiedicat nici continuarea cresterii datoriei corporative - la o pondere ridicata a gradului de investitii corporative (35% din BBB in trimestrul 2 al anului 2018). In anul 2019, linistirea economiei si inasprirea treptata a conditiilor de creditare ar trebui sa conduca la o stabilizare a numarului insolventelor in afaceri, neluand in considerare nici numarul mare de companii noi infiintate incepand din 2012, care genereaza automat insolvente in cadrul companiilor tinere, nici efectele dezastrelor naturale care au lovit tara in 2018.
America Latina: numarul insolventelor continua sa creasca
La nivel regional, numarul insolventelor din America Latina va continua sa creasca in anul 2019 (+5%) pentru cel de-al optulea an consecutiv. Aceasta crestere va rezulta din tendinta crescatoare din Chile (+13% anticipata pentru 2019), tendinta care inregistreaza doar o scadere moderata din 2014, cand noua lege privind insolventa a dus la o crestere masiva a numarului insolventelor. Accelerarea graduala a economiei asteptata in 2019 ar trebui sa contribuie la o inversare a tendintei in ceea ce priveste insolventele din Columbia (de la+ 25% la -10%) si sa confirme evolutia pozitiva inregistrata in Brazilia (-6% in 2019), unde numarul insolventelor a reusit cu greu sa scada in 2018 (-3%) de la valoarea maxima din ultimii 10 ani, atinsa in 2017.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter