Verificarea regulata a potentialului de risc al partenerilor de business devine din ce in ce mai stringenta. Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) aplica, deja de cativa ani, principiul preluat din jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene care stabileste ca, atunci cand are loc o evaziune in domeniul TVA, partile implicate in tranzactie „stiau sau ar fi trebuit sa stie“ ca participa la evaziune fiscala.Incepand cu 1 ianuarie 2018, si Codul fiscal confera in mod specific ANAF dreptul de a refuza deducerea TVA daca aceasta demonstreaza, dincolo de orice indoiala, ca o companie stia sau ar fi trebuit sa stie ca achizitia efectuata era implicata intr-o frauda privind TVA, indiferent de etapa din lantul de livrari/prestari in care a intervenit. Acelasi principiu se aplica insa si pentru livrarile intracomunitare, in special in cazul bunurilor care sunt transportate in afara Romaniei de catre client. In acest caz, suspiciunile ce ar putea plana asupra unei persoane juridice in lipsa verificarii clientilor pot duce la anularea aplicarii scutirii de TVA, in masura in care clientii nu transporta bunurile respective in alt stat membru UE.
Astfel, devine absolut necesara verificarea regulata a potentialului de risc al partenerilor de business. Companiile sunt nevoite sa demonstreze ca au efectuat investigatii rezonabile asupra partenerilor de afaceri, spre exemplu cu privire la statutul fiscal, reputatia, istoricul procesual, datoriile, sediul, numarul de angajati. Toate aceste verificari ar trebui sa evidentieze daca pot exista suspiciuni de frauda privind TVA la nivelul partenerilor de business.
Autoritatile considera ca acele societati care nu au efectuat un demers de due diligence in relatiile lor de business sunt neglijente, neglijenta ce le poate face suspecte. Dincolo de interpretarea legislatiei, care face obiectul multor contestatii administrative si litigii cu autoritatile, se afla dificultatea de a indeplini cerinta de a fi diligent in relatiile contractuale pentru a preveni potentiale dispute si riscuri.
Intrebarea “ce masuri concrete poate lua o companie si ce criterii ar trebui sa urmareasca atunci cand isi verifica partenerii?” isi gaseste raspuns incomplet in legislatia si practica fiscala din Romania.
Instrumentele puse la dispozitie de ANAF permit verificarea codurilor de TVA / informatiilor despre partenerii de business. Astfel, se pot face verificari in cele doua registre existente la nivelul ANAF (Registrul contribuabililor inactivi sau reactivati, respectiv Registrul persoanelor impozabile inregistrate in scopuri de TVA) sau cu ajutorul altor surse de informatii - obligatii fiscale restante, lipsa angajatilor, sediul social etc.
Totusi, chiar si aceste criterii sunt discutabile, pentru ca nu releva de fiecare data situatia reala a societatii verificate, in practica existand cazuri in care informatia nu este actualizata in timp real. Mai mult, implica o activitate detectivistica ce presupune alocarea de costuri si resurse umane. In final, acest efort ar putea sa nu dea rezultate, iar un partener aparent corect sa se dovedeasca, ulterior, fraudulos sau invers. Insa tot acest efort ajuta companiile sa poata argumenta ca au facut verificari rezonabile, iar informatiile disponibile au indicat un caracter corect al partenerului de business.
