RO EN
The cart is empty

CORDIA Romania anunta noi dezvoltari de proiecte rezidentiale

Cordia Romania, divizia de dezvoltari rezidentiale a grupului Futureal, anunta ca prima faza a proiectului rezidential Parcului20, dezvoltat in zona Expozitiei din nordul Bucurestiului, a fost vanduta in proportie de 30%. Investitia in constructia primei faze a Parcului20 se ridica la 24 de milioane de euro din investitia totala de 40 de milioane de euro necesara intregului proiect.
„In contextul in care lucrarile de constructie la Parcului20, demarate in luna aprilie 2019, avanseaza in ritm rapid, la fel si vanzarile, anuntam achizitia unui teren in suprafata de 15.500 metri patrati situat pe strada Fabrica de Caramida”, a declarat Mauricio Mesa Gomez, CEO Cordia Romania si membru al Consiliului de Administratie Cordia. ”Acest teren, alaturi de cel din zona Laminorului, e destinat segmentelor mediu si mediu-superior, cu accent pe un echilibru foarte bun intre localizare, arhitectura si pretul imobilului, la fel ca in Parcului20.”
In afara de proiectele rezidentiale anuntate si de continuarea investitiei de 40 de milioane de euro in Parcului20, care se va derula in urmatoarele 24-30 de luni, grupul Futureal exploreaza noi piete in vederea extinderii segmentului sau de dezvoltare de proiecte office, iar o destinatie noua poate fi Bucurestiul.
„Strategia noastra, atunci cand intram pe o piata noua, este sa incepem cu rezidentialul, prin divizia noastra specializata Cordia. Am facut acest lucru in Romania, prin proiectul Parcului20 si prin achizitia a inca patru loturi de teren in nordul Bucurestiului, pe care vom dezvolta proiecte rezidentiale”, a declarat Tibor Tatar, CEO Dezvoltare Comercial si Retail, membru al Consiliului de Administratie Futureal.
Despre Parcului20 si Cordia Romania
Proiectul rezidential este dezvoltat in doua faze si va avea, in total, 469 de apartamente. Termenul de finalizare pentru cele 260 de apartamente din prima faza a ansamblului rezidential este septembrie 2020, iar cea de-a a doua faza va fi livrata la 8-12 luni dupa prima etapa.
Cele 469 de apartamente ale ansamblului rezidential Parcului20 sunt destinate segmentului mediu si mediu-superior si sunt disponibile in 30 de configuratii, de la studiouri si apartamente cu doua camere pana la duplexuri cu cinci camere. Peste jumatate din unitatile din Parcului20 se califica pentru achizitia cu TVA de 5%. Toate cele 469 de apartamente ale proiectului sunt echipate cu sisteme smart-home de ultima generatie, parte din configuratia standard a apartamentelor. Parcului20 va avea 579 de locuri de parcare, o gradina privata de peste 3.000 de metri patrati, parcare pentru biciclete, gradina yoga si echipamentele outdoor pentru exercitii calestenice.
Cordia Romania a anuntat recent investitii de 100 de milioane de euro in dezvoltarea rezidentiala a patru terenuri, care se adauga celor 40 de milioane de euro ce vor fi investite, pe parcursul a doi ani si jumatate - trei ani , in dezvoltarea proiectului rezidential Parcului20. Obiectivul major al Cordia Romania este sa devina principalul dezvoltator regional de proiecte rezidentiale si sa isi extinda activitatea prin realizarea unor proiecte sustenabile, care sa puna in valoare comunitatile locale existente.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter