RO EN
The cart is empty

COLLIERS: Optimism ponderat privind evolutia tranzactiilor imobiliare in anul 2019

Cel mai recent raport pentru regiunea Europei Centrale si de Est (ECE) al companiei de consultanta imobiliara Colliers International arata ca volumul investitional din regiune a atins pragul de 13,8 mld. in 2018, crescand cu 5% fata de anul precedent. Pentru 2019, Colliers estimeaza ca ratele dobanzilor din zona euro vor ramane la zero, ceea ce inseamna ca lichiditatea va fi crescuta, cumparatorii interesati iar preturile se vor plafona. Randamentele pentru cladirile de birouri ar putea sa scada in anumite capitale din regiunea ECE.
“Continuarea tendintei de crestere a salariilor cu mult peste inflatie ar trebui sa sustina consumul si chiriile in 2019. Intocmai acest tipar de crestere salariala ar trebui sa duca la dezvoltarea sectorului de servicii in cadrul economiilor ECE in urmatorii ani, aparand regiunea, intr-o mai mica sau mai mare masura, de orice perturbari din economia globala”, a declarat Mark Robinson, CEE Research Specialist in cadrul Colliers International.
„In Romania, volumul tranzactiilor imobiliare a scazut in 2018 comparativ cu 2017, situandu-se la putin sub 950 mil. euro , un rezultat bun pentru piata locala. Pentru 2019, avem un optimism ponderat. Economia va continua sa creasca similar cu rata potentiala de crestere, care este dubla fata de media UE. In mod normal, contextul economic, alaturi de un decalaj favorabil de randamente intre produsele romanesti si cele din alte regiuni din ECE, ar fi suficient pentru un rezultat bun in 2019, mai ales avand in vedere ca tranzactiile in desfasurare cu cladiri de birouri sugereaza un volum posibil de peste 500 mil. euro. Cu toate acestea, riscurile in crestere, legate de zgomotul economic si politic, sunt o sursa de ingrijorare”, a explicat Silviu Pop, Head of Research in cadrul Colliers International Romania.
Economia globala incetineste
Numerosi indicatori de incredere arata incetinirea economiei globale. Sondajele privind moralul din China, pretul combustibilului, importurile chineze, exporturile sud-coreene, indicii de incredere a mediului de afaceri din Germania - toate arata aceeasi directie: in jos. Un factor ingrijorator pentru ECE si Germania il reprezinta scaderea cererii de automobile din partea Chinei, fenomen care a precedat rezistenta comertului chinez in fata SUA. E posibil ca Germania, cea mai puternica economie a Europei, sa se afle in prezent intr-o „recesiune tehnica”.
Riscurile din ECE
Investitorii imobiliari din ECE trebuie sa fie precauti cu privire la riscuri. Ele includ supraincalzirea la nivel de livrari, lipsa fortei de munca, progresul in ceea ce priveste usurinta competitorilor de a face afaceri in intreaga lume, fenomenul Brexit si reduceri de fonduri europene dupa iesirea Marii Britanii din UE, politica populista din unele tari ECE si riscul taxarii activelor. Comertul online si modul de lucru flexibil vor schimba statu-quo-ul pe termen lung.
Motorul consumului va incetini
Cresterea ofertei de moneda din zona euro s-a temperat considerabil de la sfarsitul anului 2016. Acest fapt sugereaza o incetinire viitoare a economiei in Europa. Vedem deja astfel de semne in Europa de Vest, ceea ce inseamna ca, in cel mai bun caz, consumul si dinamica cresterii se vor plafona in regiunea ECE.
Consumatorii continua sa fie activi
Atitudinea consumatorilor pare sa afecteze fluxul de fonduri din domeniul imobiliar din ECE. Legatura cu modelul de afaceri al investitorilor, cu aproape jumatate din fluxurile din regiune venite prin intermediul sectoarelor de retail, logistice si hoteliere, si cu pietele de birouri si industrial, indirect prin intermediul ocuparii fortei de munca, este clara. Increderea consumatorilor a atins maxime cu aproape 6-12 luni in urma in ECE, si inainte de asta in Romania. Daca am considera ca increderea consumatorilor prevesteste ce se intampla peste un an si jumatate, inseamna ca varful ciclului va fi atins la mijlocul lui 2019.
Ne indreptam catre o plafonare, nu catre o prapastie
Analizele pe care le-am efectuat acum 12 luni sugereaza ca o crestere a salariilor in tarile europene in perioade de patru ani duce la o crestere mai rapida a PIB-ului potential in urmatoarea perioada de patru ani. Asa cum majoritatea angajatorilor din ECE probabil stiu deja, cresterea salariilor in regiune este o caracteristica importanta a acestui ciclu economic. Ea va continua cel mai probabil in 2019 (cu 5%-10% la nivelul regiunii), desi la rate mai scazute decat anul trecut, ca urmare a scaderii cererii in sectorul industrial. In mod normal, aceasta crestere este mai rapida comparativ cu cea din UE, deci, chiar si in faze de recesiune, procesul de convergenta al regiunii catre valorile din UE continua. .
Brexit
Fenomenul Brexit va duce cel mai probabil la taieri de fonduri structurale si la o recalibrare a eligibilitatii regiunilor din ECE. Daca mediul politic o va permite, bugetele relativ echilibrate ale celor 6 tari din regiune ar trebui, in general, sa contribuie la acoperirea oricarei reduceri a fluxurilor de fonduri structurale UE. Celelalte efecte posibile ale Brexit-ului includ o reducere a remiterilor si o schimbare in migratia muncitorilor, fapt care ar putea ajuta problema regiunii cu lipsa fortei de munca.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter