RO EN
The cart is empty

COFACE: Numarul insolventelor in afaceri va creste pe toate pietele in 2019

Cel mai mare boom industrial din ultimii 30 de ani din Zona Euro a luat sfarsit in noiembrie anul trecut. Acest impact s-a resimtit in primul trimestru din 2019: comertul global este in declin (2,3% estimat de Coface, in comparatie cu 3% in 2018), cresterea PIB globala se estimeaza ca va fi cea mai slaba din 2016 (estimare de +2,9%, cu 0,3% mai putin decat in 2018), iar companiile au o incredere mult mai mica, astfel incat isi reduc investitiile. Anul acesta, se estimeaza ca numarul insolventelor in afaceri va creste in 26 din cele 39 de tari analizate, comparativ cu doar 19 in 2018.
Deloc surprinzator, companiile europene sunt cele mai slabe: Coface anticipeaza o crestere de 3% a insolventelor in Europa Occidentala si de 4% in Europa Centrala si de Est. In Germania, eroziunea increderii in afaceri in sectorul productiei este mult mai puternica decat in tarile vecine. Deschiderea mare a economiei germane, combinata cu expunerea sa la destinatii riscante, precum Turcia, Marea Britanie, China si, intr-o masura mai mica, Statele Unite, afecteaza vanzarile internationale. Comenzile au scazut cu peste 4% in martie pentru producatori, cel mai scazut nivel din ianuarie 2017.
Dupa sectorul auto, al carui calificativ in Europa, America de Nord si America Latina a fost redus de Coface la inceputul acestui an, acum a venit randul furnizorilor sa sufere consecintele scaderii vanzarilor de autoturisme. Sectorul chimicale este afectat in mod deosebit. Si companiile petrochimice sunt sensibile la majorarea preturilor petrolului si etanului si la modificarile privind reglementarile si comportamentul consumatorilor, care sunt din ce in ce mai preocupati cu privire la mediu. Aceasta tendinta a determinat Coface sa scada calificativul sectorului substantelor chimice din Statele Unite, Germania si Olanda la risc mediu si la risc ridicat in Franta, Marea Britanie si Italia.
Cresterea pretului petrolului (care ar trebui sa ramana la un nivel confortabil, 65 USD in medie in 2019, potrivit Coface) si recenta reorientare a politicii monetare a Rezervei Federale a Statelor Unite contribuie la stabilizarea riscului de creditare din Orientul Mijlociu. Prin urmare, calificativul Arabiei Saudite este ridicat la B. Sectoarele textile - imbracaminte si lemn beneficiaza de asemenea de cheltuieli bugetare sporite, ceea ce explica imbunatatirea calificativelor lor la risc mediu. In Emiratele Arabe Unite, tara al carui calificativ a fost imbunatatit in februarie, trei sectoare se incadreaza in categoria risc mediu: auto, respectiv ca raspuns la numeroasele proiecte de infrastructura, inclusiv Expo 2020; retail, sustinut de crestere accelerata, investitii si turism; si textile - imbracaminte, caracterizat de o putere de cumparare mai mare si schimbarea comportamentului clientilor.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter