RO EN
The cart is empty

CJ CLUJ: Spitalul Regional de Urgenta va fi construit la Cluj

Presedintele Consiliului Judetean Cluj, domnul Alin Tise, a reconfirmat in cadrul conferintei de presa sustinute vineri, 6 octombrie 2017, faptul ca Spitalul Regional de Urgenta urmeaza a fi construit la Cluj. In acest context, liderul forului administrativ clujean a reamintit faptul ca, inca de la mijlocul lunii septembrie a.c., Consiliul Judetean a finalizat toate demersurile care intrau in atributiile sale, referitoare la edificarea acestui important obiectiv medical.
,,Nici un moment nu avea de ce si nu putea sa se schimbe locatia viitorului Spital Regional de Urgenta intr-un alt judet decat Clujul. Dincolo de atuurile incontestabile ale Clujului, am fost primii care ne-am indeplinit obligatiile si am pus la dispozitia Ministerului Sanatatii un teren de cca. 14 hectare, cel mai bun ca si amplasare, planeitate si acces la utilitati dintre cele trei locatii vizate”, a declarat presedintele Consiliului Judetean Cluj, domnul Alin Tise.
Constientizand necesitatea si importanta edificarii unui spital care sa deserveasca intreaga regiune a Transilvaniei, Consiliul Judetean Cluj a fost primul dintre autoritatile din tara vizate de construirea unui spital regional, respectiv Cluj, Iasi si Craiova, care a finalizat intreaga procedura, ultima adresa referitoare la acest subiect fiind transmisa Ministerului Sanatatii in data de 12 septembrie a.c. Prin intermediul respectivului document, Consiliul Judetean Cluj reitera faptul ca terenul pe care urmeaza sa fie amplasata viitoarea unitate spitaliceasca, situat in comuna Floresti, Str. Avram Iancu, nr. 370-374, are o situatie juridica pe deplin clarificata, nu este supus unor cereri de revendicare, nu se afla in litigii pe rolul instantelor, nu este grevat de sarcini si nu este inchiriat sau concesionat.
Pentru a se putea ajunge in aceasta etapa finala, Consiliul Judetean a derulat o procedura laborioasa prin intermediul careia a dezmembrat terenul in cauza si s-a ocupat de evaluarea suprafetei care se transmite in vederea construirii spitalului, comunicand raportul de evaluare Ministerului Sanatatii. Totodata, a adoptat hotararea 167/26.07.2017 de modificare a HCJ nr. 258/29.11.2016 prin care terenul a fost transferat din domeniul public al judetului Cluj in domeniul public al Statului Roman. Ulterior, Consiliul Judetean a actionat pentru inscrierea in Cartea Funciara a dreptului de proprietate asupra terenului Statului Roman si a intreprins demersurile necesare in vederea casarii si, respectiv demolarii constructiilor dezafectate existente pe terenul in cauza.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter