RO EN
The cart is empty

CJ CLUJ: Doua proiecte de reabilitare termica in valoare de peste 35 milioane de lei

Consiliul Judetean Cluj a incheiat cu succes vizita reprezentantilor Agentiei de Dezvoltare Regionala Nord-Vest realizata in scopul verificarii, la fata locului, a documentelor justificative si a situatiei reale din teren corespunzatoare unor proiecte pe fonduri europene depuse de forul administrativ judetean in vara anului trecut. Cele doua proiecte in cauza vizeaza reabilitarea termica a cladirilor cantina si internat din cadrul Liceului Tehnologic Special „Samus”, respectiv a celor doua corpuri de cladire ale Sectiei Pediatrie II din cadrul Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii Cluj-Napoca.
Vizita realizata cu acest prilej reprezinta ultima etapa a procesului de evaluare tehnica si financiara pe care responsabilii de verificarea proiectelor din cadrul Programului Operational Regional 2014-2020, Axa 3, Prioritatea 3.1.B, le intreprind in scopul verificarii conformitatii informatiilor transmise in cererea de finantare dar si a situatiei fizice a cladirilor care urmeaza sa intre in reabilitare. Ulterior acestei vizite, care a confirmat intru-totul exactitatea datelor furnizate de Consiliul Judetean Cluj, va fi intocmit clasamentul final al celor 59 de proiecte aflate in acest moment in procedura de selectie si care, in baza punctajului obtinut, urmeaza sa fie finantate prioritar.
„Importanta acestor patru proiecte europene depuse pentru finantarea reabilitarii energetice a cladirilor scolilor speciale si a unitatilor sanitare, aflate acum in etapa finala de evaluare, e una cu adevarat ridicata. Implementarea acestor proiecte ne-ar permite sa economisim in mod direct nu mai putin de 30 milioane de lei din bugetul judetului, dar si alte sume consistente pe care le alocam in prezent pentru plata utilitatilor”, a declarat presedintele Consiliului Judetean Cluj, domnul Alin Tise.
In cursul saptamanii viitoare, reprezentantii A.D.R. Nord-vest se vor deplasa pentru cea de-a doua vizita de verificare, la fata locului, a altor doua proiecte europene depuse de Consiliul Judetean in cadrul Programului Operational Regional 2014-2020: „Cresterea eficientei energetice a cladirii Scolii Gimnaziale Speciale - Centru de Resurse si Documentare privind Educatia Incluziva/Integrata”, respectiv „Cresterea eficientei energetice a cladirilor scoala, atelier si sala de sport cu baza de recuperare din cadrul Liceului Tehnologic Special Samus”.
Investitiile in eficientizarea termica a imobilelor apartinand celor trei institutii aflate sub autoritatea Consiliului Judetean Cluj, si al caror deviz total general se ridica la nu mai putin de 35.276.400 lei, vizeaza, in principal, termoizolarea fatadelor si a acoperisurilor, refacerea invelitorilor si a stratificatiei acoperisurilor, instalarea de centrale termice performante si cu un consum redus, instalarea de panouri solare, respectiv modernizarea instalatiilor electrice si termice.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter