CITR a fost desemnat administrator judiciar in procedura insolventei Octagon Contracting & Engineering, la cererea constructorului, in sedinta de pe 5 aprilie a Tribunalului Bucuresti. Motivele intrarii in insolventa sunt cresterea costurilor cu furnizorii si subcontractorii companiei, precum si cresterea preturilor materialelor de constructii, in conditiile in care unele dintre cele mai importante contracte ale companiei au fost semnate in 2017, la valoarea si costurile pietei de atunci.
Alexandros Ignatiadis, fondator si administrator special Octagon: „Ne indreptam spre o procedura de reorganizare a companiei, in deplina transparenta fata de toti partenerii, colaboratorii si angajatii nostri. Ne vom respecta toate angajamentele asumate si vom pastra o comunicare deschisa si permanenta pe tot parcursul procesului de restructurare. Activitatea Octagon va continua la aceleasi standarde si cu acelasi profesionalism.”
Mircea Cotiga, Senior Partner CITR: „Ne propunem sa luam toate masurile necesare pentru reorganizarea companiei in cel mai scurt timp. In urmatoarea perioada vom analiza situatia societatii si vom contura impreuna un plan de reorganizare. Suntem increzatori ca impreuna cu creditorii si conducerea Octagon vom identifica strategia potrivita pentru redresarea companiei. Activitatea Octagon se va desfasura, ca si pana acum, in conditii normale.”
Urmatorii pasi in procedura sunt depunerea pana la data de 10.06.2019 a tabelului preliminar de creante si prima adunare generala a creditorilor, care va avea loc pe 17.06.2019.
Octagon Contracting & Engineering, una dintre cele mai mari si mai active companii de constructii de pe piata locala, pe locul noua in Bucuresti dupa cota de piata pe sectoare de activitate, si-a depus solicitarea de intrare in insolventa la sfarsitul lunii martie anul acesta, ocazie cu care a cerut instantei numirea CITR in calitate de administrator judiciar in procedura.