RO EN
The cart is empty

CFR: Program de modernizare pentru 636 de poduri si podete feroviare

Compania Nationala de Cai Ferate CFR SA are in derulare proiecte de modernizare a 636 de poduri si podete la nivelul retelei feroviare, proiecte care beneficiaza de finantare nerambursabila in cadrul Programului Operational Infrastructura Mare (POIM) si a Mecanismului pentru Interconectarea Europei (CEF).
Dintre acestea, 416 de poduri si podete sunt incluse in proiectele de modernizare a infrastructurii si suprastructurii feroviare pe Coridorul Rin-Dunare (ramura nordica), de la Frontiera si pana la Sighisoara, unde viteza maxima de circulatie a trenurilor de calatori va creste la 160 km/h. Astfel, pe tronsonul Sighisoara - Coslariu - Simeria (173 km), din totalul de 237 poduri si podete, 164 de poduri/podete au fost finalizate, in curs de executie fiind lucrarile pentru 73 de obiective. Pe tronsonul Simeria - km 614 (141 km) sunt in derulare lucrari de modernizare a 167 de poduri/podete, procentul de executie a lucrarilor la aceste obiective fiind de 21% la poduri si 35% la podete, iar pe tronsonul km 614 (Radna) - Frontiera (42 km) lucrarile de modernizare a celor 12 podete au fost finalizate.
De asemenea, in cadrul programului destinat exclusiv lucrarilor de modernizare poduri, podete si tuneluri de cale ferata, structurat in 2 etape, au fost incluse 219 de poduri si podete de pe raza regionalelor de cale ferata Bucuresti, Craiova, Timisoara, Cluj, Brasov, Iasi, Galati si Constanta.
Din cele 64 de poduri/podete incluse in etapa I a programului destinat exclusiv lucrarilor de modernizare poduri, podete si tuneluri de cale ferata au fost finalizate lucrarile de modernizare a 45 de obiective aflate pe raza regionalelor CF Bucuresti, Craiova, Timisoara, Cluj, Iasi, Brasov si Constanta, in curs de executie fiind lucrarile la ultimele 19 poduri si podete de pe raza regionalelor CF Timisoara, Bucuresti, Cluj si Craiova.
In etapa a II-a a programului destinat exclusiv lucrarilor de modernizare poduri, podete si tuneluri de cale ferata, lansata la nivel regional incepand cu luna iulie a acestui an, prin publicarea in SICAP a procedurilor de licitatie pentru elaborarea studiilor de fezabilitate, CFR SA a inclus 155 de poduri/podete aflate pe raza regionalele CF Bucuresti, Craiova, Timisoara, Cluj, Iasi, Brasov si Galati. Din cele 155 de poduri si podete incluse in aceasta a II-a etapa, pentru 34 de poduri si podete aflate pe raza regionalelor CF Cluj si Brasov, in luna august s-au incheiat contractele pentru elaborarea studiilor de fezabilitate, pentru cele 85 de obiective de pe raza Regionalelor CF Bucuresti, Craiova si Galati sunt in analiza ofertele depuse in cadrul procedurilor de licitatie. Pe raza Regionalei CF Iasi este in desfasurare procedura de licitatie pentru cele 21 de poduri si podete, iar licitatia pentru elaborarea studiilor de fezabilitate pentru 15 poduri/podete de pe raza Regionalei CF Timisoara va fi reluata, deoarece la prima procedura nu s-a depus nicio oferta.
De asemenea, tot in cadrul Programului Operational Infrastructura Mare (POIM), cu finantare din fonduri externe nerambursabile, a fost inclus si proiectul Modernizarea liniei CF Bucuresti Nord - Giurgiu Nord Frontiera, Lot 1 - Redeschiderea circulatiei feroviare pe Podul Gradistea, proiect lansat de CFR SA in data de 22 august 2019, prin publicarea pe SICAP a procedurii de licitatie pentru achizitia serviciilor de proiectare si executie, cu o valoarea totala estimata de 400 milioane de lei fara TVA si termen limita de depunere a ofertelor 25 septembrie 2019.
“Prin proiectele de modernizare a podurilor si podetelor de cale ferata contribuim la dezvoltarea infrastructurii feroviare nationale, deoarece aceste ample lucrari au drept scop cresterea vitezei de circulatie, siguranta si confort, 3 beneficii esentiale care, cu siguranta, vor reorienta optiunile calatorilor si ale operatorilor feroviari de marfa spre calea ferata”, a declarat Constantin AXINIA, director general al CFR SA.
Compania Nationala de Cai Ferate „CFR” SA - companie care administreaza infrastructura feroviara publica - desfasoara o activitate de interes public si contribuie la libera circulatie a persoanelor, marfurilor si a bunurilor in interiorul tarii si peste granita, in conditii ecologice, eficiente si de siguranta.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter