RO EN
The cart is empty

CE: Cresterea economica continua, intr-un context politic in schimbare

Economia zonei euro este pe cale sa creasca in acest an in ritmul cel mai rapid din ultimul deceniu, cu o previziune de crestere a PIB-ului real de 2,2%. Aceasta depaseste substantial previziunile de primavara (1,7%). Economia UE in ansamblu urmeaza, de asemenea, sa depaseasca asteptarile, cu o crestere solida de 2,3% in acest an (de la 1,9% in primavara). Potrivit previziunilor de toamna comunicate joi, 9 noiembrie, Comisia Europeana se asteapta ca evolutia economica sa se mentina atat in zona euro, cat si in UE la 2,1% in 2018 si la 1,9% in 2019 (previziunile de primavara: 2018: +1,8% in zona euro, +1,9% in UE­).
 
"Economia UE functioneaza bine in general. Cresterea economica si crearea de locuri de munca sunt solide, investitiile se relanseaza si deficitul si datoria publica sunt in scadere treptata. Exista, de asemenea, semne de reluare a unui proces de convergenta a veniturilor reale. Cu toate acestea, intre statele membre exista diferente semnificative, unele dintre ele confruntandu-se inca cu o incetinire considerabila pe piata fortei de munca. Politicile noastre trebuie sa ramana puternic axate pe o crestere economica durabila si favorabila incluziunii. Aceasta inseamna politici macroeconomice orientate spre stabilitate si reforme care sa favorizeze productivitatea, adaptabilitatea la schimbari si sa garanteze faptul ca beneficiile cresterii sunt larg raspandite in randul societatii", a declarat Valdis Dombrovskis, vicepresedinte pentru moneda euro si dialog social, responsabil si pentru stabilitatea financiara, servicii financiare si uniunea pietelor de capital, in cadrul Comisiei Europene.
 
"Dupa cinci ani de redresare moderata, cresterea economica europeana s-a accelerat in prezent. Avem vesti bune de pe multe fronturi, cu mai multe locuri de munca create, investitii sporite si finante publice consolidate. Cu toate acestea, raman prezente provocarile sub forma unor niveluri ridicate ale datoriei si a unei cresteri salariale moderate. Este necesar ca statele membre sa depuna eforturi serioase pentru a se asigura ca aceasta extindere este de durata si ca beneficiile ei sunt impartite in mod echitabil. Mai mult, zona euro are nevoie de o convergenta structurala si de consolidare pentru a deveni mai rezistenta la socuri viitoare si a se transforma intr-un adevarat motor al prosperitatii partajate. Saptamanile urmatoare vor fi decisive in acest domeniu", a precizat Pierre Moscovici, comisarul pentru afaceri economice si financiare, impozitare si vama.
 
Cresterea economica a depasit asteptarile, dar se preconizeaza o usoara atenuare
Economia europeana a functionat semnificativ mai bine decat se asteptau specialistii in acest an, stimulata de un consum privat rezistent, de o crestere mai puternica pe plan mondial si de scaderea ratei somajului. Investitiile se relanseaza, de asemenea, in contextul unor conditii de finantare favorabile si al unui sentiment considerabil ameliorat in ce priveste economia, intrucat nesiguranta s­a estompat. Economiile tuturor statelor membre sunt in crestere si pietele lor de munca sunt in curs de ameliorare, insa cresterea salariilor este foarte lenta.
 
Un context politic in schimbare
Desi redresarea economica ciclica are loc deja de 18 trimestre neintrerupte, aceasta ramane incompleta, inregistrand inca, de exemplu, o incetinire semnificativa a pietei fortei de munca si o crestere a salariilor neobisnuit de mica. Cresterea PIB si inflatia sunt, prin urmare, inca dependente de sprijin din partea politicilor. Banca Centrala Europeana si­a mentinut politica monetara foarte acomodanta, in timp ce alte banci centrale de la nivel mondial au inceput sa creasca ratele dobanzilor. Se preconizeaza ca un numar de state membre din zona euro vor adopta politici fiscale expansioniste in 2018, dar orientarea fiscala generala a zonei euro ar trebui sa ramana, in general, neutra.
 
Somajul continua sa scada, dar unele incetiniri persista
Crearea de locuri de munca a fost sustinuta si conditiile de pe piata muncii urmeaza sa beneficieze de cresterea cererii interne, marirea moderata a salariilor si reformele structurale puse in aplicare in anumite state membre. Este de asteptat ca, in acest an, somajul in zona euro sa ajunga la o medie de 9,1%, cel mai scazut nivel din 2009 pana in prezent, intrucat numarul total de angajati atinge un nivel record. In urmatorii doi ani somajul urmeaza sa scada in continuare pana la 8,5% in 2018 si 7,9% in 2019. Rata somajului in UE este estimata la 7,8% in acest an, 7,3% in 2018 si 7% in 2019. Crearea de locuri de munca va fi moderata, intrucat stimulentele fiscale temporare vor scadea in anumite tari, iar penuria de competente profesionale va aparea in altele.
 
Perspectivele modeste ale inflatiei in contextul unei cresteri salariale lente
Rata inflatiei principalelor preturi de consum a fluctuat in cursul primelor noua luni ale anului sub influenta efectelor de baza ale energiei. In schimb, inflatia de baza, care exclude preturile energiei si ale alimentelor neprelucrate a crescut, insa ramane modesta, reflectand impactul unei perioade prelungite de inflatie scazuta, a cresterii reduse a salariilor, precum si a deficitului rezidual de pe piata muncii. In general, este de asteptat ca inflatia sa atinga o valoare medie de 1,5% in zona euro in acest an si sa scada la 1,4% in 2018, inainte de a se ridica la 1,6% in 2019.
 
Finantele publice profita de imbunatatirea conditiilor ciclice
Se preconizeaza ca finantele publice din zona euro se vor imbunatati mai mult decat era de asteptat in primavara, indeosebi multumita relansarii cresterii economice. Este de asteptat ca soldul bugetar global sa se imbunatateasca in aproape toate statele membre. In ipoteza mentinerii acelorasi politici, este de asteptat ca ponderea deficitului public general din zona euro in PIB sa scada la 0,8% in 2019 (1,1% in 2017 si 0,9% in 2018), in timp ce ponderea datoriei in PIB este de asteptat sa scada la 85,2% (89,3% in 2017 si 87,2% in 2018).
 
Riscurile sunt, in general, echilibrate
Riscurile ca dezvoltarile economice sa se dovedeasca mai bune sau mai slabe decat cele preconizate sunt, in general, echilibrate. Principalele riscuri in sensul scaderii sunt externe, legate de tensiunile geopolitice ridicate (de exemplu, in peninsula coreeana), de conditiile financiare globale posibil mai stricte (de exemplu, datorita cresterii aversiunii fata de risc), de adaptarea economica din China sau de extinderea unor politici protectioniste. In Uniunea Europeana, riscurile in sensul scaderii sunt legate de rezultatul negocierilor privind Brexit-ul, de o mai mare apreciere a monedei euro si de rate ale dobanzii pe termen lung mai ridicate. In schimb, scaderea nesigurantei si imbunatatirea moralului in Europa ar putea conduce la o crestere mai puternica decat cea preconizata si ar putea determina si o crestere economica mai puternica in restul lumii.
 
Pentru Regatul Unit, o ipoteza pur tehnica pentru 2019
Avand in vedere negocierile in curs privind termenii retragerii Regatului Unit din UE, previziunile Comisiei Europene pentru 2019 se bazeaza pe o ipoteza pur tehnica de status quo in privinta relatiilor comerciale dintre UE27 si Regatul Unit. Aceste consideratii au doar un scop de prognoza si nu au niciun impact asupra dezbaterilor in curs in contextul procesului bazat pe articolul 50.
 
Context
Aceste previziuni se bazeaza pe o serie de ipoteze tehnice referitoare la cursurile de schimb, ratele dobanzilor si preturile produselor de baza la data de 23 octombrie 2017. Pentru toate celelalte date integrate, inclusiv ipotezele privind politicile publice, aceste previziuni iau in considerare informatiile disponibile pana la data de 23 octombrie 2017, inclusiv. Cu exceptia cazului in care politicile sunt anuntate in mod credibil si sunt detaliate in mod corespunzator, proiectiile presupun absenta modificarilor de politica.
***
Incepand din 2018, Comisia Europeana va reveni la publicarea a doua previziuni complete (de primavara si de toamna) si doua previziuni intermediare (de iarna si de vara) in fiecare an, in locul celor trei previziuni complete in iarna, primavara si toamna pe care le realiza in fiecare an incepand din 2012. Previziunile intermediare vor acoperi PIB­ul anual si trimestrial si inflatia pentru anul in curs si anii urmatori pentru toate statele membre si zona euro, precum si agregatele UE. Revenirea la vechiul model de previziuni reflecta nevoile reduse de supraveghere fiscala deosebit de frecventa si repune calendarul de previziuni al Comisiei pe aceeasi linie cu cel al altor institutii (de exemplu, Banca Centrala Europeana, Fondul Monetar International, Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica).

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter