RO EN
The cart is empty

CBRE: Pana la sfarsitul anului 2020 vor fi livrati un million de mp de spatii industriale

Stocul industrial modern din Romania a depasit 4 mil. mp in primul semestru din 2019, odata cu livrarea a 240.000 mp, iar pana la sfarsitul anului 2020 urmeaza a fi livrati inca aproape un mil. mp, arata datele „Romania MarketView H1”, cel mai recent raport de research al companiei CBRE Romania, lider global si national pe piata consultantei imobiliare.
Din stocul modern total de 4 mil. de mp de spatii industriale, o suprafata totala de 55% se afla in orasele regionale. Bucurestiul detine restul de 45%, ramanand astfel, cu aproape jumatate din totalul stocului, cea mai dorita zona din Romania de catre dezvoltatorii de spatii industriale.
Dezvoltarile industriale sunt raspandite in proximitatile Capitalei, in special aproape de autostrazi, in zona de vest fiind concentrata cea mai mare parte a proiectelor, respectiv 73% din stocul modern din Bucuresti. Zona de nord se dezvolta treptat si se contureaza ca urmatorul hub industrial al Capitalei, avand momentan 15% din totalul stocului de spatii moderne.
„Pana la sfarsitul anului estimam ca vor fi livrati aproximativ 380.000 mp de spatii industriale, cele mai multe fiind situate in zona periferica a Bucurestiului. Proiectele in dezvoltare sunt deja in mare parte pre-inchiriate, ceea ce arata inca o data inclinatia dezvoltatorilor catre proiecte built–to–suit, cu o usoara tenta speculativa, pe o piata aflata in expansiune”, a declarat Andrei Jerca, Account Director Industrial Advisory & Transaction Services, CBRE Romania.
In ceea ce priveste suprafata totala care va fi livrata in orasele regionale, zona centrala a Romaniei si partea de vest si nord-vest a tarii au obtinut votul de incredere al dezvoltatorilor, cu 55%, respectiv 25% din livrarile planificate. Pana la sfarsitul anului 2020, urmeaza a fi finalizata o suprafata totala de aproximativ 580.000 mp de spatii industriale, care include atat proiecte in constructie, cat si proiecte planificate.
Activitatea totala de leasing din prima jumatate a anului 2019 a insumat 113.000 mp la nivel national, cu 33% mai mare decat volumul tranzactionat in aceeasi perioada a anului trecut. Tranzactiile de pre-inchiriere au reprezentat 18% din suprafata totala inchiriata, Bucurestiul atragand 75% din totalul de mp inchiriati.
’’Cea mai dorita zona din punct de vedere al tranzactiilor de inchiriere este nord-vestul Bucurestiului, care acopera 40% din totalul tranzactiilor, urmata indeaproape de partea de vest a orasului, cu 37%’’, a adaugat Andrei Jerca.
La sfarsitul celui de-al doilea semestru al anului 2019, rata de neocupare din Romania a atins nivelul de 5,9%, indicand o usoara crestere, dupa ce dezvoltatorii s-au concentrat pe noi proiecte iar investitorii si-au indreptat atentia catre dezvoltarea de proiecte semi-speculative de dimensiuni reduse. Chiria ceruta pentru parcurile logistice s-a mentinut la un nivel constant de 4 euro/mp/luna.
„Estimam ca nivelul chiriilor va ramane constant pana la sfarsitul anului si ne asteptam ca investitorii sa se concentreze in continuare pe proiecte built-to-suit, intrucat si-au asigurat deja terenurile propice investitiilor si asteapta o cerere ferma de inchiriere pentru a demara constructia", a incheiat Andrei Jerca.
Departamentul de research al CBRE Romania a realizat numeroase studii si rapoarte de piata dedicate segmentelor pietei imobiliare in care compania este activa: spatii de birouri, spatii comerciale si industriale, devenind unul dintre punctele de referinta in analiza pietei imobiliare din Romania. Alaturi de experienta locala acumulata pana in prezent, beneficiaza si de resursele, know-how-ul si maturitatea echipelor puternice existente in retea, atat la nivel global, cat si la nivel regional.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter