RO EN
The cart is empty

C&W: Tranzactii cu cladiri de birouri de 1,8 miliarde euro, efectuate in ultimii 5 ani

Piata imobiliara locala a atras in ultimii cinci ani peste 20 de investitori noi din toate colturile lumii, cei mai activi dintre acestia realizand achizitii cu o valoare cumulata de circa 1,5 miliarde de euro, potrivit datelor companiei de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield Echinox.
Prin achizitiile realizate si activele prospectate, acesti investitori au crescut competitia pentru cele mai bune active disponibile pe piata, contribuind la o usoara reducere a randamentelor investitionale, proces ce este de asteptat sa continue si in urmatoarele trimestre.
Din punct de vedere al volumelor investite, cei mai activi jucatori noi din piata imobiliara locala au fost in ultimii cinci ani grupurile MAS Real Estate, Atterbury si Lion’s Head Investments, cu actionariat sud-african, Cerberus, Morgan Stanley si White Star din Statele Unite ale Americii, respectiv GIC (Singapore) si CIC (China). Din Europa, piata locala a atras investitori noi in special din regiune, din tari precum Cehia (PPF Real Estate) si Ungaria (Indotek).
Analizand achizitiile companiilor care aveau deja prezenta pe piata locala, cele mai mari achizitii au fost realizate de NEPI Rockcastle, CTP si Globalworth, liderii segmentelor de Retail, Industrial si Office din punct de vedere al activelor aflate in portofoliu, alaturi de grupul local Dedeman, liderul pietei de bricolaj, care prin doua achizitii a devenit un jucator semnificativ pe piata de birouri din Bucuresti si Cluj.
Tim Wilkinson, Partener, Capital Markets, Cushman & Wakefield Echinox: „In timp ce in Polonia, Cehia si Ungaria observam tranzactii care stabilesc noi yield-uri record, randamentele din Romania inca nu au inregistrat o tendinta semnificativa de comprimare. Sunt semnale evidente ca pentru cele mai bune active cu un pret sub 50 de milioane de euro randamentele incep sa se stabilizeze sub nivelul de 7% si ne asteptam ca aceasta tendinta sa fie urmata in urmatoarele 12 luni si de activele mari, nou livrate, cu valori de peste 100 de milioane de euro. Aceasta evolutie stabila si volatilitatea redusa reflecta un nou nivel de maturitate al pietei locale, oferind investitorilor o marja suplimentara atractiva comparativ cu alte piete din Europa Centrala si de Est.”
Per total, in perioada 2015 – 2019, au fost inregistrate 137 de tranzactii cu o valoare cumulata de aproximativ 4,2 miliarde de euro, valoarea medie a tranzactiei fiind de peste 30 de milioane de euro. Cele mai tranzactionate proprietati au fost imobilele de birouri, cu un volum de aproape 1,8 miliarde de euro si o cota de 43% din total, fiind urmate de spatiile comerciale, cu o cota de 30%, respectiv spatiile industriale (20%).
Circa 67% din volumul investit a fost directionat catre proprietati situate in Bucuresti, urmatoarea piata ca atractivitate fiind Cluj-Napoca, cu o pondere de circa 7% din activitatea tranzactionala.
Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanta imobiliara de top pe piata locala, activand in toate segmentele pietei imobiliare. Departamentul de Capital Markets al companiei a fost implicat in ultimii cinci ani in tranzactii cu o valoare cumulata de circa 400 de milioane de euro.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter