RO EN
The cart is empty

C&W: Piata cladirilor de birouri este insuficient dezvoltata in orasele regionale

Stocul de birouri moderne din marile centre regionale ale Romaniei - Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi si Brasov - va atinge pragul de 1 milion de metri patrati in 2020, cu o intarziere de aproape un an fata de estimarile initiale, in ciuda faptului ca 2019 a fost un an record in ceea ce priveste livrarile, cu un volum de aproape 130.000 de metri patrati, potrivit raportului Office Market Regional Cities, realizat de Cushman & Wakefield Echinox.
La finalul primului semestru, stocul din aceste orase se ridica la 872.000 mp, urmand sa ajunga la 910.000 mp la finalul anului. Clujul continua sa fie cea mai dezvoltata piata, cu un stoc de 330.000 de metri patrati, fiind urmat de Timisoara (227.000 mp), Iasi (185.000 mp) si Brasov (130.000 mp).
Mai mult, sectorul de birouri din Cluj a fost in 2019 si pe radarul investitorilor, interesul fiind concretizat prin achizitiile realizate de grupurile Dedeman (The Office) si White Star (Liberty Technology Park).
Pentru anul 2020 este preconizata livrarea unor spatii cu o suprafata de cel putin 114.000 de metri patrati, cele mai importante livrari anuntate fiind proiectul Record Park dezvoltat de grupul Speedwell in Cluj, cea de-a treia cladire a proiectului ISHO realizat in Timisoara de Mulberry Development, respectiv AFI Park Brasov. In plus fata de aceste proiecte realizate de dezvoltatori imobiliari, grupuri precum Banca Transilvania, cea mai mare banca din Romania, sau Continental, cel mai mare producator de componente auto, investesc in sedii proprii in Cluj, respectiv Iasi.
Mihaela Mihai, Consultant Office Agency, Cushman & Wakefield Echinox: “Analizand cele mai importante cladiri de birouri a caror livrare este asteptata in 2020, observam ca tendinta proiectelor mixte s-a propagat rapid si in orasele regionale, atat ISHO Timisoara, cat si Record Park Cluj si AFI Park Brasov fiind parte a unor dezvoltari cu functiuni multiple. In acelasi timp, grupul Iulius continua sa ridice noi cladiri de birouri in jurul mallurilor detinute in Timisoara, Cluj si Iasi, monetizand sinergiile dintre cele doua tipuri de investitii. Practic, aceste proiecte contribuie la crearea unor noi micro-centre moderne, contribuind semnificativ la dezvoltarea economica, dar si la viata sociala a acestor orase.”
Activitatea de inchiriere din aceste orase a fost sustinuta in special de companiile din sectoarele IT si BPO, cele mai mari tranzactii din ultimul an vizand suprafete cuprinse intre 4.000 si 5.000 de metri patrati.
Ratele de neocupare continua sa fie scazute, variind intre 3% la Iasi si 9% in Timisoara, in proiectele moderne, cu pozitionare centrala, rata de disponibilitate fiind aproape de 0%. Chiriile au ramas stabile, pornind de la 11 - 13 euro / mp / luna in Brasov si putand atinge pragul de 15 euro / mp / luna in Cluj si Iasi.
Cristi Moga, Head of Research Cushman & Wakefield Echinox: „Raportat la numarul de studenti si absolventi din aceste orase, consideram ca piata de birouri este in continuare insuficient dezvoltata. In ultimii ani, a crescut numarul jucatorilor activi, dar cu toate acestea 9 dintre cei mai mari 10 dezvoltatori si proprietari de birouri din Bucuresti nu sunt deocamdata activi in orasele regionale. Ne asteptam ca, pe termen mediu, competitia intre dezvoltatori sa se intensifice si in aceste orase, oferind astfel o varietate mai mare de optiuni companiilor care isi doresc sa isi stabileasca si dezvolte afacerile in marile centre regionale”.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter