RO EN
The cart is empty

C&W ECHINOX: Bucurestiul continua sa suscite interesul dezvoltatorilor imobiliari

Terenurile din Bucuresti au continuat sa suscite interesul dezvoltatorilor imobiliari in acest an, tinand cont ca in primele noua luni au fost tranzactionate loturi cu o suprafata cumulata de peste 60 de hectare pe care pot fi construite circa 8.000 de locuinte, 180.000 de metri patrati de birouri, precum si spatii comerciale, potrivit unei analize Cushman & Wakefield Echinox.
Cushman & Wakefield Echinox a monitorizat in perioada ianuarie - septembrie 24 de tranzactii medii si mari cu o valoare cumulata de aproximativ 170 de milioane de euro. La fel ca in 2017, dezvoltatorii romani au fost cei mai activi, fiind responsabili de peste 50% din volumul tranzactionat. Alaturi de ei, au mai cumparat in acest an terenuri in Bucuresti investitori din Israel (AFI Europe, Hagag), Belgia (Mitiska, Speedwell), Turcia (Opus Land) sau Germania (Kaufland, REWE, Lidl).
Alexandru Mitrache, Head of Land Development: „Asa cum anticipam, 2018 se dovedeste a fi un nou an bun pentru piata terenurilor din Bucuresti, cu cerere venind dinspre toate sectoarele cheie ale pietei imobiliare. Cu atat mai imbucurator este faptul ca au fost tranzactionate terenuri mari in toate zonele orasului pentru realizarea unor proiecte care speram sa contribuie la imbunatatirea imaginii generale a orasului, dar si a conditiilor de viata, a mediului de lucru si a experientelor de shopping”.
Printre cele mai mari tranzactii realizate in 2018 se numara preluarea de catre AFI Europe a unui teren de patru hectare adiacent mallului AFI Palace Cotroceni, vanzarea fostei platforme Helitube de noua hectare din Colentina catre grupul belgian Mitiska, achizitia de catre One United a unui teren de 2,6 ha de pe malul lacului Floreasca sau tranzactia prin care Speedwell a cumparat un teren de 4,6 ha in zona Jandarmeriei - Baneasa.
Atat ca suprafata tranzactionata, cat si ca valoare, sectorul rezidential continua sa fie principalul sector care genereaza cerere pentru terenuri. Acest lucru se datoreaza, pe de o parte, nevoii neacoperite de unitati locative, sustinuta intr-o proportie semnificativa de programul „Prima Casa”, cat si de TVA-ul redus la 5% pana la pragul de 450.000 RON, iar pe de alta parte cresterii economice, a salariilor si a deschiderii bancilor catre finantarea imobiliara.
Segmentul de birouri a fost si el impulsionat de apetitul unor jucatori noi pe piata de investitii, atat straini cat si romani, astfel ca dezvoltatorii sunt in continuare motivati sa livreze noi produse pe piata, si in acest scop si-au securizat noi locatii atat in zonele consacrate, dar foarte important, si in zone noi, precum Tineretului sau Pajura - Bucurestii Noi. Printre dezvoltatorii care si-au securizat terenuri pentru noi proiecte de birouri se numara AFI Europe, Portland Trust, Globalworth sau Speedwell.
In ceea ce priveste segmentul de retail, ca urmare a tranzactiilor semnate in acest an, se prefigureaza dezvoltarea unui nou parc de retail in Colentina, extinderea centrului comercial AFI Palace Cotroceni, dar si constructia unui nou hipermarket Kaufland in nordul Capitalei, o zona mai putin acoperita de retailerul german.
Cushman & Wakefield Echinox este una dintre cele mai mari firme de consultanta imobiliara de pe piata locala, activand in toate segmentele pietei imobiliare. Departamentul de Land Development al companiei a tranzactionat in primele 9 luni ale acestui an terenuri din Bucuresti cu o suprafata cumulata de peste 60.000 de metri patrati si o valoare de aproximativ 20 de milioane de euro.
Cushman & Wakefield Echinox este afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield in Romania, detinut si operat independent. Echipa de peste 50 de profesionisti si colaboratori ofera o gama completa de servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor si chiriasilor pe toate segmentele pietei imobiliare, inclusiv pe piata rezidentiala.
Cushman & Wakefield este unul dintre liderii globali in domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 45.000 de angajati in peste 70 de tari, ajutand chiriasii, proprietarii si investitorii in optimizarea valorii activelor. Cushman & Wakefield se pozitioneaza printre cele mai mari companii de real estate, cu venituri de 6 miliarde de dolari din servicii principale precum: inchirieri, gestionarea activelor, piete de capital, administrarea proprietatilor (numit C&W Services), servicii globale de administrare, gestionarea investitiilor (numit DTZ Investors), servicii de proiect si de dezvoltare, reprezentarea chiriasilor, evaluare si consultanta.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter