RO EN
The cart is empty

ARDC organizeaza a treia editie a conferintei New Perspectives in Construction Law

Asociatia Romana de Dreptul Constructiilor, in parteneriat cu Universitatea de Constructii Bucuresti, organizeaza in data de 27 octombrie 2017, la Bucuresti, a treia editie a Conferintei stiintifice ”New Perspectives in Construction Law”. Dezbaterea din acest an se va axa pe tema “Implementarea BIM in proiectele de constructii”. Conditiile din ce in ce mai stricte de pe piata constructiilor, cerintele clientilor si tehnologiile avansate determina dorinta unei informatii bine structurate pentru a proiecta, construi si gestiona proiecte de constructii de succes. Mentinerea si comunicarea intre factorii implicati a fost si va ramane o provocare, iar din acest punct de vedere, BIM este in prezent cea mai buna tehnologie disponibila pentru a structura informatiile unui proiect cat mai bine si mai util pentru persoanele care o utilizeaza, cat si pentru o gama larga de sisteme computerizate, in final pentru a sprijini activitatile tuturor membrilor unei echipe de proiect.
BIM (Building Information Modeling) este conform unora un tip de software. Altii considera ca BIM este modelul virtual 3D a cladirilor. Altii ca este un proces sau ca nu este nimic mai mult decat colectarea tuturor datelor dintr-un proiect de constructie si organizarea lor intr-o baza de date usor de interogat, atat intr-o forma ”vizuala”, cat si intr-una numerica. Putem spune cu siguranta ca, BIM este tot ceea ce am enumerat anterior si mult mai mult…
Speakerii invitati sa participe la Conferinta din acest an vor vorbi despre implementarea cu succes a BIM intr-o gama larga de tipuri de proiecte, in toate fazele ciclului de viata, de la ideea de proiect si pana la managementul acestuia si de oportunitatea de a impune prin legislatia din domeniu utilizarea BIM in proiectele publice, dupa modelul britanic, german sau italian. Alaturi de principala tema, aceea a implementarii BIM, vor fi abordate si teme de actualitate precum metode de rezolvare a disputelor in constructii, modelele de contracte (administrative, civile sau formele standard), reglementarile privind autorizarea lucrarilor de constructii sau calitatea acestora.
Cea de-a treia editie a Conferintei „New Perspectives in Construction Law” va fi deschisa de apreciati speakeri internationali si romani din mediul academic si profesional, iar evenimentul va continua cu o sesiune de lucru oferita de specialistii in BIM, atat din Romania cat si din strainatate, in incercarea de a aborda provocarile pe care le presupune acest domeniu, unde suntem si unde vom fi peste cativa ani. Conferinta va presupune de asemenea, organizarea unui Academic Forum, in cadrul carora vor fi prezentate lucrarile stiintifice inscrise la aceasta editie. Lucrarile pot fi inscrise pe teme din domeniul dreptului constructiilor vizand atat aspecte practice, cat si teoretice. Acestea pot fi inscrise pana pe data de 20 octombrie 2017, la pagina web: http://rscl.ro/inscrierelucrari2017/.
Nu in ultimul rand, evenimentul isi propune sa ofere un spatiu de networking pentru profesionisti din domeniul constructiilor, motiv pentru care, va fi organizat un workshop care va reuni atat teoreticieni, dar mai ales apreciati practicieni. Inscrierea participantilor se face prin intermediul site-ului Asociatiei Romane de Dreptul Constructiilor, la http://rscl.ro/inregistrare2017/. Evenimentul se va desfasura la sediul Universitatii Tehnice de Constructii Bucuresti din Bulevardul Lacul Tei 124. Printre partenerii evenimentului se numara Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti, precum si Academia de Studii Economice Bucuresti, Asociatia Inginerilor Constructori Proiectanti de Structuri, dar si Man and Machine RO SRL, Novart Engineering SRL, Ovi Group.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter