RO EN
The cart is empty

AFIN Holding achizitioneaza parcul ARIES, cu potential de dezvoltare pe 60 hectare

Afin Holding achizitioneaza Aries Logistic Park din Turda, localitate situata in apropiere de Cluj-Napoca, unul dintre cele mai dezvoltate orase din Romania, in una din cele mai mari tranzactii industriale si logistice din 2019, pentru o suma nedezvaluita. Proiectul, partial dezvoltat, include aproape 60 de hectare de teren disponibile pentru dezvoltari ulterioare. Colliers International a fost consultantul imobiliar care a intermediat aceasta tranzactie, in timp ce Moroianu & Asociatii s-a ocupat de consilierea juridica a cumparatorului.
Declaratia lui Stefano Albarosa - Partener Afin Holding: “Situat aproape de centrul tarii, Turda este un loc ideal pentru investitii industriale si logistice si asteptam cu nerabdare sa dezvoltam acest proiect. Avem in plan inceperea imediata a constructiei de depozite logistice clasa A, in vedere inchirierii, pe o suprafata de 20.000 mp, precum si o extindere de 5.000 mp pentru un chirias deja existent. Avand in vedere suprafata mare de teren disponibil, cautam oportunitati de dezvoltare, avand in derulare discutii cu mai multe parti interesate. Suntem recunoscatori celor implicati, respectiv lui Robert Miklo, Colliers, pentru generarea acestei ocazii si lui Radu Abrudan, partener in cadrul firmei de avocatura Moroianu & Asociatii, pentru sprijinul acordat in toate etapele acestei tranzactii complexe.”
Declaratia lui Robert Miklo - Director Investment Services la Colliers International: “Suntem incantati de succesul preluarii in portofoliu a parcului industrial si logistic ARIES in numele clientului nostru si asteptam cu nerabdare continuarea dezvoltarii acestui parc de catre Afin Holding / AIC Real Estate in beneficiul pietei romanesti si a impactului asupra economiei locale si a comunitatii din Turda si Cluj.”
Declaratia lui Radu Abrudan - partener Moroianu & Asociatii SCA: “A fost o mare oportunitate si o provocare profesionala de a asista si a consilia clientul nostru in extinderea portofoliului cu aceasta achizitie si, astfel, de a participa activ la crearea premiselor lansarii unuia dintre cele mai importante proiecte imobiliare din judetul Cluj, care ar putea contribui la cresterea economica atat la nivel local, cat si national.”
Afin Holding, detinut de familia Albarosa, investeste in Romania din anul 1995 si detine in prezent mai multe companii in sectoarele Automotive, Imobiliar si Industrial. Divizia sa imobiliara, AIC RE, este unul dintre principalii dezvoltatori de proiecte industriale si logistice, cu un portofoliu de peste 800.000 mp construiti, inchiriati si vanduti pana in prezent la mai multi investitori strategici si financiari. Grupul angajeaza peste 500 de persoane in Romania.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter