RO EN
The cart is empty

WESTERN OUTDOOR estimeaza o crestere cu 20% a numarului de proiecte

Western Outdoor, unul dintre cele mai mari studiouri de arhitectura din Romania, estimeaza o crestere cu 20% a numarului de proiecte pe care le va realiza in acest an, dupa ce volumul de lucru s-a stabilizat in 2013 la nivelul din 2012. Dupa finalizarea cu succes a proiectului "Liceul Francez Anna de Noailles"- Bucuresti si a centrului H&M-Lipscani, in 2014 este prevazuta definitivarea imobilului de birouri si spatii comerciale "Balcescu 17A" si a ansamblului rezidential "Primaverii 30". Cladirea de birouri si servicii ce se afla in constructie pe strada Balcescu nr. 17A (S+P+M+5E) va avea o suprafata desfasurata de 2.230 mp, fiind construita pe cadre din beton armat si partial cu structura metalica, compartimentari din gips-carton, pardoseala suprainaltata, fatada cortina din sticla si ventilata cu finisaj din piatra naturala. In prezent, se monteaza peretii cortina si se finalizeaza instalatiile. In ceea ce priveste ansamblul de locuinte de pe B-dul Primaverii nr. 30 (2S+P+4E+E5 retras), a fost deja definitivata suprastructura imobilului si a inceput etapa de realizare a instalatiilor. Complexul va avea o arie desfasurata de 5.500 mp si va include apartamente cu 2, 3, 4 si 5 camere, precum si 35 de locuri pentru parcare in subteran.
 
Proiecte rezidentiale ce vor fi realizate pana in 2016
Alte proiecte aflate sub patronajul arhitectilor Western Outdoor se afla in etape mai timpurii de implementare, avand ca termene de finalizare intervalul 2015-2016. Astfel, pe strada Varsovia nr. 6, din Bucuresti, au inceput deja lucrarile de infrastructura ce pregatesc constructia unui imobil rezidential (S+P+3E+E4-retras), cu 18 apartamente si o suprafata desfasurata de 4.100 mp. La ultimul etaj au fost proiectate doua penthouse-uri si la subsol 29 de locuri de parcare. Cladirea va fi realizata pe structura din cadre din beton armat si zidarie din caramida. Compartimentarile interioare vor fi din gips-carton, incalzirea se va face prin pardoseala si fiecare apartament va beneficia de instalatie individuala de climatizare. Fatadele vor fi de tip termosistem si urmeaza sa includa casete ventilate, cu finisaje din piatra naturala. In etapa de obtinere a autorizatiei de construire ce va fi eliberata de Primaria Sectorului 1 se afla un imobil rezidential (S+P+4E+E5-retras), ce va fi edificat pe strada Eliade nr. 17, in Bucuresti. Cele sase apartamente cu patru camere si 10 locuri de parcare subterane prevazute vor ocupa o suprafata desfasurata de 2.150 mp.
 
Criza s-a reflectat mai mult in estetica si finisajele constructiilor
Western Outdoor si-a inceput activitatea in perioada 2007-2008 cu aproximativ cinci proiecte, portofoliul companiei insumand, in prezent, peste 50 de lucrari. Potrivit opiniei lui Daniel Rosu, directorul departamentului de arhitectura din cadrul companiei, nu exista pe piata diferente foarte clare in perioada 2007-2014 in afara celor legate de problemele de comercializare din partea investitorilor, cu efecte negative asupra bugetelor investitiilor, acest lucru reflectandu-se in special in estetica si finisajele constructiilor. "Beneficiarii au devenit mult mai tematori fata de succesul dezvoltarii initiate si, in consecinta, solicita mai multe variante de rezolvare a proiectului fata de nivelul normal sau in comparatie cu exigentele anterioare. In momentul de fata exista o crestere sustenabila pe piata constructiilor, insa la o dinamica slaba si imposibil de reflectat la nivelul calitatii constructiilor, asa cum ar trebui", a explicat Daniel Rosu. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter