RO EN
The cart is empty

ROOF ARCHITECTURE: Calitatea livrabilului a ajuns la standardele pe care le-am dorit

Roof Architecture este un birou de proiectare din Bucuresti, specializat intr-o gama extinsa de servicii specifice de arhitectura pentru locuinte individuale, colective, cladiri de birouri, scoli, gradinite, pensiuni, hoteluri etc. De asemenea, biroul a proiectat un numar important de obiective industriale: hale de productie si depozitare, ferme, gropi de deseuri, parcuri eoliene etc. Bazandu-se pe valori precum informare corecta si promptitudine fata de solicitarile clientilor, calitate tehnica inalta, creativitate si flexibilitate, respectarea termenelor asumate, preocupare pentru sustenabilitate etc., Roof Architecture a reusit sa se impuna in peisajul autohton ca un partener de incredere si un profesionist pe care clientii se pot baza. Arh. Raluca Boros, Senior Principal al Roof Architecture, ofera, in continuare, informatii actualizate despre activitatea biroului, conturand, in acelasi timp, o imagine realista a pietei de constructii la momentul actual.

- Ce proiecte aveti in lucru si in ce stadiu se afla acestea?
- Fiind un birou foarte activ avem in mod constant proiecte aflate in toate fazele de executie. Particularitatea nostra este ca ne face placere sa abordam obiective din toate sferele de lucru. Componenta rezidentiala - atat cea de mare anvergura, cat cea de mici dimensiuni - ocupa, in continuare, un procent semnificativ in activitatea biroului, desi constatam o scadere vizibila a cererii de proiectare pentru locuinte colective. Anul acesta am constatat o dezvoltare a segmentului de retail, industrial si logistic in zona metropolitana a Bucurestiului: hale de productie sau depozitare, magazine de tip supermarket etc. O alta componenta interesanta contractata la final de an o reprezinta marii investitori in energii regenerabile. Este o revenire a cadrului legislativ al anilor 2012-2013, care incurajeaza dezvoltarea de parcuri fotovoltaice si eoliene in tara atat prin componenta de urbanism (PUZ pentru proiectele mari), cat si prin procedura de autorizare directa (DTAC). De asemenea, ramanem alaturi de clientii nostri fideli in dezvoltarea lor continua pe partea de amenajari de interior, fie ca vorbim despre mici businessuri de tip HoReCa (cofetarii, gelaterii, pizzerii etc.), fie despre clinici de estetica medicala sau showroomuri. 

 
- Cum a evoluat activitatea biroului in 2023 si ce estimari aveti pentru 2024 si in perspectiva?
- Anul 2023 a fost unul mult mai complicat si mai sinuos in ceea ce priveste avizarea si autorizarea proiectelor. Situatia a fost cauzata de modul de lucru al unor administratii locale. De asemenea, starea bancar-economica (in special creditele) a afectat major activitatea de proiectare. In acest context, pentru anul 2024 planuim sa ne pastram actuala structura a biroului. Formula de acum ne asigura un echilibru intre personal si portofoliul de clienti. Daca ne-am extinde, de fapt ne-am dilua si nu ne dorim acest lucru. Ne propunem sa continuam sa lucram B2B, dar cu mentalitatea de P2P. Fiecare client primeste timp si atentie dedicata, iar in cazul unei extinderi calitatea serviciilor noastre nu ar mai putea fi aceeasi. Avem, de ceva timp, o echipa matura din punct de vedere profesional, stabila si antrenata in valorile Roof Architecture, iar astazi calitatea livrabilului este la standardele pe care ni le dorim. Estimam, in mod realist, ca anul 2024 sa fie unul de constanta si echilibru si ne bazam pe portofoliul de clienti recurenti, dobandit in cei 20 de ani de practica profesionala.

 
- Ce impact au noile cerinte de eficienta energetica si design in conceptele noilor proiecte? Ce schimbari vor impune acestea in anii urmatori si cum estimati ca va vor afecta aceste noi provocari?
- Schimbarea este evidenta si foarte rapida si ea nu se datoreaza atat dorintei clientilor, cat si coercitiei legislative. Altfel spus, prin aplicarea tuturor masurilor de eficienta energetica dinamica, spatialitatea si uneori arhitectura exterioara a cladirilor se schimba in mod dramatic. Necesitatea realizarii unei camere dedicate pentru incalzirea centralizata a imobilelor de locuinta colectiva, montarea de panouri fotovoltaice, a pompelor de caldura etc. va schimba pentru urmatorii ani (cel putin) arhitectura "bird eye" a orasului, precum si ponderea financiara a partilor de instalatii din totalul proiectarii generale.

 
- Cum se vor transforma materialele si tehnologiile utilizate in industria constructiilor? Ce rol au arhitectii, proiectantii, constructorii, inginerii si tehnicienii in aceasta directie?
- Materialele si tehnologiile sunt intr-o continua transformare, insa aceasta este subtila si nu majora. Orice transformare majora are nevoie de minimum zece ani pentru a se implementa la nivelul executiei, al muncitorului din santier. Unele lucruri raman neschimbate si asa este firesc sa fie: caramida, BCA, tencuieli umede, armari etc. Sunt bune si asa vor ramane. Schimbarile subtile vin in executie si implementare prin mecanizari, linii de productie asistate robotic, livrari mult mai organizate etc. Calitatea spatiului construit a crescut foarte mult si toti clientii isi doresc constructii perfecte, iar tehnologia ajuta aici foarte mult. De exemplu, in cazul tencuielilor mecanizate, rezultatul este unul impecabil, care optimizeaza grosimile finisajelor finale si cantitatea de material folosita.

 
- Care sunt principalele dificultati cu care va confruntati in aceasta perioada? Care credeti ca vor fi provocarile anului 2024? Dar oportunitatile?
- Anul 2024 va aduce multiple schimbari pe piata proiectarii din Romania. Cresterea semnificativa a taxelor si inflatia galopanta vor face ca unele dintre birourile foarte mari si cele mici de proiectare sa sucombe. Atat eu, cat si partenerul meu, arh. Adrian Boros, mizam pe succesul birourilor de proiectare cu echipe medii si foarte bine antrenate, pentru eficienta maxima. Avand experienta crizei din 2008 si maturitatea profesionala din 2023, am invatat ca, pentru cei cu adevarat profesionisti si implicati, chiar si cei mai grei ani pot genera oportunitati. Intotdeauna, cand se inchide o usa, se deschide o alta; trebuie doar sa fii pregatit sa o vezi

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter