RO EN
The cart is empty

PRODESIGN: Proiectarea durabila este rar acceptata pentru constructiile autohtone

Proiectarea durabila se defineste, in opinia ing. Radu Constantin Heput, director tehnic al Prodesign Engineering & Construction, din Bucuresti, prin responsabilitatea fata de mediul inconjurator si fata de resurse, fara a face insa rabat de la functionalitate, confort si estetica. “A proiecta durabil inseamna a dezvolta si implementa in permanenta tehnologii si materiale noi, capabile sa ofere potential maxim in exploatare si functionare la consumuri energetice scazute”, declara specialistul. Potrivit reprezentantului companiei, conceptul de dezvoltare durabila isi gaseste foarte rar aplicabilitate in domeniul constructiilor si al proiectarii din Romania. „In tara noastra implementarea conceptului creeaza dificultati la nivelul costurilor de proiectare si executie. Beneficiarii, chiar daca in majoritate sunt incantati de ideea sustenabilitatii, renunta la punerea in practica a unor proiecte de profil atunci cand vine vorba de cresterea bugetului alocat. In consecinta, proiectarea durabila este rar acceptata in cazul edificarii constructiilor pe plan autohton”, subliniaza ing. Radu Constantin Heput.
 
Deblocarea activitatii din constructii, dependenta de implicarea autoritatilor
Evolutia domeniului constructiilor din Romania continua sa fie sub asteptarile specialistilor, care asteapta o serie de masuri guvernamentale la nivel macroeconomic, in vederea impulsionarii activitatii companiilor de profil. Oficialul Prodesign Engineering & Construction considera ca este necesara crearea unui mediu fiscal favorabil investitiilor din sectorul productiei, una dintre masurile care se impun fiind renuntarea la impozitarea dividendelor pentru profitul reinvestit. Totodata, ing. Radu Constantin Heput este de parere ca demararea si finalizarea unor investitii din infrastructura reprezinta actiuni indispensabile pentru deblocarea si stimularea constructiilor. “Pe langa aceste masuri minim necesare se impune o noua politica de absorbtie a fondurilor europene, in conditiile in care aceste resurse au o componenta financiara semnificativa ce se regaseste ca finalitate in activitatea de constructii. De asemenea, strategia bancilor de finantare a companiilor mici si mijlocii trebuie modificata, prin garantarea de catre Guvern a unor linii de credit folosite exclusiv pentru realizarea unor investitii in domeniul productiei”, precizeaza specialistul. Prodesign Engineering & Construction este implicata prin activitati de proiectare generala si management de proiect in diverse investitii private, cladiri multietajate cu functiuni de birouri, centre comerciale de tip hiper- sau supermarket, hale de productie, procesare sau logistica, constructii agro-zootehnice. Obiectivele realizate de companie au amplasamente diverse, pe intreg teritoriul Romaniei si in strainatate. Prodesign Engineering & Construction dispune de o retea de trei puncte de lucru in Romania (Bucuresti, Timisoara si Hunedoara) si doua in Republica Moldova (Chisinau si Balti). Informatii suplimentare, la www.prodesign-engineering.ro.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter