RO EN
The cart is empty

OAR: De la decizii istorice, la (re)castigarea respectului pentru profesia de arhitect

Dezideratul de a reglementa profesia de arhitect dupa modelul tarilor occidentale a preocupat breasla arhitectilor imediat dupa Revolutia din 1989. In urma unor repetate discutii purtate de reprezentantii profesiei (in principal conducerea Uniunii Arhitectilor de la acea vreme, dar nu numai) cu autoritatile tarii, Parlament, Guvern, ministere, firme de avocatura si alte organizatii, la capatul unei perioade de mai bine de 10 ani, a fost votata in Parlament Legea nr. 184/2001 a organizarii si exercitarii profesiei de arhitect. Aceasta a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei in data de 18 aprilie 2001 si este rodul unei activitati asidue a arhitectilor, al unui lobby sustinut si al unei conjuncturi politice favorabile, factori care au contribuit la reusita demersului. In momentul infiintarii, OAR avea 1.031 de membri. In 2021, dupa doua decenii de activitate, Ordinul a ajuns la peste 11.500 de membri, din care, la nivelul anului 2020, 9.343 erau activi in piata de arhitectura din Romania si din Europa. OAR este autoritatea ce reglementeaza profesia de arhitect si o reprezinta la nivel national si in forurile internationale, fiind organizatia relevanta in relatie cu Consiliul Arhitectilor din Europa si Uniunea Internationala a Arhitectilor.
 
Legea nr. 184/2001 stabileste infiintarea Ordinului Arhitectilor din Romania ca organizatie profesionala, cu personalitate juridica de drept privat, nonprofit, apolitica, de interes public, cu patrimoniu si buget proprii, autonoma si independenta, organizata cu sediul central in Bucuresti si filiale in teritoriu. Prin lege, obiectivul principal este acela ca la toate proiectele supuse autorizarii, partea de arhitectura sa fie obligatoriu realizata de arhitecti si semnata de catre un arhitect cu drept de semnatura, aspect nereglementat legislativ anterior. Asadar, OAR este singurul organism autorizat de statul roman sa gestioneze conditiile de practica profesionala in domeniul Arhitecturii. Avand in vedere ca Legea nr. 184/2001 intra in vigoare in termen de 60 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, imediat dupa votarea sa in Parlament, s-a creat un comitet de initiativa pentru organizarea conferintei nationale de infiintare a OAR, cuprinzand reprezentanti ai tuturor organizatiilor de arhitecti de la acea vreme: Uniunea Arhitectilor din Romania, Asociatia Profesionala a Urbanistilor din Romania, Societatea Arhitectilor Romani, Asociatia Arhitectilor de Interior din Romania, Asociatia Arhitectilor Sefi de Judete, Uniunea Nationala a Restauratorilor de Monumente Istorice, Uniunea Femeilor Arhitect din Romania, Asociatia Arhitectilor Cluj, Asociatia Arhitectilor Timisoara, Asociatia Arhitectilor Constanta, Societatea Arhitectilor Bucovina si Societatea Arhitectilor Valceni.
 
 
Inceputul: intalniri publice si decizii cu iz istoric
Ca orice rezultat al unei dorinte publice arzatoare, Conferinta de infiintare a OAR s-a desfasurat la Teatrul National Bucuresti, cu participarea a peste 1.000 de arhitecti delegati entuziasti din toata tara. Un an mai tarziu, conducerea organizatiei nou-infiintate aproba achizitia Casei Ion Mincu, monument istoric situat in centrul Capitalei, pe str. Pictor Arthur Verona nr. 19, ca sediu central. Achizitia reprezinta, dincolo de o realizare materiala in sine si una simbolica, marcata de faptul ca o casa in care a locuit unul dintre cei mai ilustri arhitecti romani devine sediul principal al intregii bresle de arhitecti. Pana la acel moment OAR national, precum si Filiala OAR Bucuresti, isi desfasurau activitatea in trei birouri mici, in cladirea Universitatii de Arhitectura Ion Mincu. In conditiile acestui tablou istoric, membrii Consiliului National al OAR decid sa doneze indemnizatiile de sedinta pentru restaurarea si dotarea casei.
In anul 2003, dupa o igienizare rapida la care au participat angajatii si insusi presedintele Ordinului, actiune urmata de o amenajare provizorie, cu mobila de imprumut, activitatile OAR s-au mutat in noua casa. Lucrarile de renovare si restaurare, executate de unii dintre cei mai experimentati specialisti din domeniul monumentelor istorice, firme de constructii, profesori si studenti de la UNarte, s-au desfasurat in perioada 2004-2014.
Din momentul achizitiei sale pana in clipa de fata, Casa Ion Mincu, sediul OAR, a devenit nucleul unor evenimente culturale, simpozioane, mese rotunde, expozitii, lansari de carte precum si intalniri ale forurilor sale de conducere. „Le multumim predecesorilor pentru eforturi, tenacitate si viziune, pentru ca nimic din ce facem azi nu se putea fara ei si munca lor asidua”, apreciaza arh. Alexandru Gavozdea, presedinte OAR.
 
 
Arhitectura competitiva, scopul initiativelor actuale ale OAR
Organizarea concursurilor de solutii de arhitectura. Unul dintre obiectivele prioritare urmarite de OAR in ultimii ani este promovarea, sustinerea si organizarea concursurilor de solutii de arhitectura si/sau urbanism la standarde internationale. Experienta internationala arata ca procedura de achizitie a serviciilor de proiectare prin concurs de solutii s-a dovedit a fi cea mai sigura cale pentru a obtine un proiect de calitate, care sa raspunda atat nevoilor promotorului, cat si dorintelor comunitatii. In 2021, s-au desemnat castigatorii a doua concursuri, pentru realizarea Parcului Est din Cluj-Napoca, respectiv pentru constructia spitalului de copii Cluj-Napoca, si sunt in pregatire pentru lansare cinci concursuri, ce vizeaza modernizarea Liceului Nicolae Balcescu din Cluj-Napoca, Refunctionalizarea si Amenajarea Urbana Sighisoara, Piata Sfatului din Brasov, Science & Research Centre si Parcul Buna-Ziua, ambele din Cluj-Napoca.
 
Proiectul cultural Edu.OAR. In vederea dezvoltarii profesionale de calitate a arhitectilor, organizatia deruleaza in prezent obiectivul cultural Edu.OAR, ce are ca obiective cresterea calitatii arhitecturii si a mediului construit, dezvoltarea Baukultur in Romania si actualizarea competentelor pentru angajatii organizatiei. Prin acest proiect derulat exclusiv online, OAR lanseaza o invitatie la reflectie asupra profesiei si asupra culturii arhitecturii privite dintr-o multitudine de unghiuri, fie ca aceste unghiuri pornesc de la sustenabilitate si etica profesionala, fie ca sunt legate de rolul comunicarii si al tehnologiei in arhitectura.
 
 
Sesiune pilot de finantare a proiectelor culturale cu componenta de cercetare. Incepand cu 2007, OAR organizeaza anual sesiuni de evaluare si selectie a proiectelor culturale si editoriale, finantate din timbrul arhitecturii, cu scopul de a convinge societatea ca arhitectura reprezinta un act de interes public. Au fost sustinute peste 550 de proiecte culturale (anuale de arhitectura ale filialelor Ordinului, expozitii itinerante, proiecte, actiuni ale organizatiilor de profil, scoli de vara, programe de educatie de arhitectura etc) si peste 240 de proiecte editoriale - carti si reviste - avand ca subiect arhitectura. In toamna anului 2021, OAR va organiza, pentru prima oara, o sesiune de finantare a proiectelor culturale cu componenta pronuntata de cercetare, pentru a incuraja metoda "practicii ca cercetare".
 
Lansarea SIC PCPC - Sistemul de informare asupra costurilor de proiectare de arhitectura. In 2010, ca urmare a modificarii Legii nr. 184/2001 s-au eliminat onorariile de referinta si OAR a fost obligat sa elaboreze sistemul de informatii asupra costurilor pentru proiectarea de arhitectura (SIC). In consecinta, in 2014 GdL Profesie OAR lucreaza la elaborarea platformei comune de precalcul (PCPC) si se semneaza colaborarea cu IMAS, care se concretizeaza, in 2018, prin lansarea primei variante a Platformei de pre-calcul. In perioada 2018-2021, continutul platformei a fost constant imbunatatit si completat, varianta finala urmand a fi lansata in curand. "Lansarea oficiala va aduce, cu siguranta, multa lumina in zona confuza a costurilor de proiectare si, mai ales, va sprijini orice manager public sau privat sa bugeteze adecvat proiectele de investitii, evitand capcana sub-bugetarii, care conduce inevitabil la reducerea calitatii in proiectare si executie deopotriva", precizeaza reprezentantii OAR.
 
Lansarea noului site oar.archi. OAR va lansa, in toamna acestui an, o versiune moderna, imbogatita a site-ului propriu. "Aceasta ne va oferi cadrul pentru a comunica mai bine atat in interiorul profesiei, cat si cu publicul larg, in scopul promovarii arhitecturii de calitate si a profesiei de arhitect, ca parte a strategiei de recastigare a respectului fata de arhitect", subliniaza OAR.
 
 
Pandemia, un nou inceput
Activitatea OAR s-a desfasurat normal si in perioada pandemiei, gratie unui nivel ridicat de digitalizare a organizatiei ce a permis migrarea completa pe canale online si telefonice. Prin urmare, cursurile de formare profesionala, cel de CASE PASIVE, sesiunile de interviu in vederea acordarii dreptului de semnatura si cele de jurizare a proiectelor finantate din Timbrul arhitecturii s-au desfasurat in conditii optime in online, cu rezultate similare celor inregistrate in offline, spun reprezentantii OAR.
Pentru a diminua efectele colaterale, indeosebi profesionale si economice, provocate de restrictiile impuse in starea de urgenta, Ordinul a facut constant demersuri pentru protejarea si sprijinirea activitatii arhitectilor si, pe scara mai larga, a tuturor profesionistilor din domeniul constructiilor, prin masuri legislative care sa contribuie la reducerea efectelor economice negative ale pandemiei pentru toti profesionistii din domeniul constructiilor, indiferent de forma de organizare si, nu in ultimul rand, pentru introducerea parafei profesionale electronice, ca alternativa a modului traditional de lucru.
"In paralel, am «tradus» in mod constant legislatia din aceasta perioada intr-un limbaj accesibil, cu exemple pentru profesia noastra, am explicat cum isi poate gasi aplicabilitatea in practica forta majora, am prezentat pe scurt reglementarile relevante pentru arhitecti din OUG ale perioadei de lockdown, masurile de impact asupra exercitarii profesiei de arhitect in perioada celor doi ani de stagiu, conditiile si beneficiile programului IMM Invest etc. La inceput de 2021, demersul laborios de transformare digitala a modului in care arhitectii isi vor putea exercita profesia de arhitect, demarat la inceputul pandemiei, s-a finalizat cu succes: combinatia parafa de arhitect/ conductor arhitect si semnatura olografa poate fi inlocuita, in lumea digitala, cu o semnatura electronica calificata profesionala, insotita de aplicarea unei marci temporale. Astfel, devin posibile proiectele exclusiv in forma digitala, iar autoritatile sunt obligate sa le primeasca in acest format", arata OAR.
 
 
Noi initiative legislative de impact
In acest an aniversar, Ordinul lucreaza intens pentru finalizarea a doua proiecte de anvergura, care vor moderniza sistemul normativ incident si vor conferi coerenta, eliminand zonele neacoperite care pot invita la interpretari nefavorabile dezvoltarii pe termen lung a mediului construit. Astfel, versiunea ce urmeaza sa fie pusa in consultare publica a proiectului "Sistematizarea legislatiei din domeniul amenajarii teritoriului, urbanismului si constructiilor si consolidarea capacitatii administrative a structurilor de specialitate din institutiile publice centrale cu responsabilitati in domeniu" (CATUC), dezvoltat pentru Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei, in asociere cu Deloitte Consultanta SRL & Reff si Asociatii, va fi finalizata in semestrul al doilea al anului.
De asemenea, in toamna OAR are ca obiectiv finalizarea draftului de modificare a Legii nr. 184/2001 pentru organizarea si exercitarea profesiunii de arhitect. La proiect lucreaza un Grup de Lucru OAR dedicat, coordonat de arh. Michaela Gafar, care continua astfel lucrul la draftul de OUG ce a fost inaintat Guvernului in 2015, demers ce nu a primit raspuns favorabil si nu a fost finalizat atunci. Modificarile vizeaza modernizarea legii prin eliminarea articolelor caduce si a inconsecventelor, obiectivul major fiind reglementarea cat mai potrivita si relevanta a accesului in profesie si reglementarea formelor de organizare pentru exercitarea dreptului de semnatura.
Demn de mentionat este faptul ca Ordinul a inceput sa apeleze la legislatia penala in cazurile de exercitare frauduloasa a dreptului de semnatura de arhitect de catre persoane care nu au legal acest drept. Astfel, Ordinul va intreprinde toate actiunile legale necesare pentru tragerea la raspundere a persoanelor vinovate si pentru a asigura protectia profesiei de arhitect si a produsului de arhitectura, in conformitate cu drepturile si obligatiile conferite organizatiei de Legea nr. 184/2001 privind organizarea si functionarea profesiei de arhitect.

Arh. Serban Sturdza, dedicat conservarii, salvarii si reactivarii patrimoniului cultural, a descoperit cladirea Casei Mincu si a facut toate diligentele pentru ca OAR sa o achizitioneze. Coordonator al lucrarilor de restaurare, care s-au intins pe parcursul a 12 ani, el a declarat: "Ca sa continue viata, nu e muzeificat nimic. Ideea de muzeificare e cumva... ucigasa". Pe durata mandatelor sale, au fost redactate documentele care reglementeaza profesia si organizarea teritoriala a organizatiei - Regulamentul OAR, Codul deontologic al profesiei de arhitect, Regulamentul cadru pentru filiale, se structureaza sistemul de cotizatii si se publica primele editii ale Tabloului national al arhitectilor inscrisi in OAR.

 
Arh. Serban Tiganas, presedintele OAR in perioada 2010-2018, a continuat munca de dezvoltare strategica a Organizatiei si de generare a unei politici a patrimoniului construit in Romania, cu accent pe importanta educatiei de calitate. A coordonat mai multe studii sociologice din dorinta de a intelege mai bine starea profesiei, comportamentele arhitectilor si modul in care este perceputa calitatea mediului construit in Romania si procesul de transformare si eficientizare a organizatiei. "Calitatea arhitecturii demonstreaza potentialul creator al cetatenilor si creeaza o mostenire etica si estetica unica de la generatia prezenta catre generatiile viitoare", spune arhitectul.

 
Arh. Alexandru Gavozdea ocupa functia de presedinte al OAR din 2018 si si-a propus dezvoltarea unui sistem coerent, care sustine practica responsabila si concurentiala de arhitectura. "Imi doresc sa (re)castigam respectul pentru profesia de arhitect. Suntem un partener serios si solid, dar mai ales profesionist si onorabil pentru administratia centrala si un reprezentant tot mai puternic al interesului public prin profesia de arhitect". Din martie 2020, odata cu izbucnirea pandemiei, actualul presedinte al OAR a depus un efort constant "pentru a diminua efectele colaterale, indeosebi profesionale si economice, provocate de restrictiile impuse in activitatea arhitectilor si, pe scara mai larga, in domeniul constructiilor, astfel incat efectele resimtite sa fie cat mai reduse".
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter