RO EN
The cart is empty

Multinvest conduce echipa ce va proiecta viitorul Centru de Inovare din Targu Mures

Concursul de solutii "Centru de Inovare si Parcari Subterane", initiat de Primaria Targu Mures pentru remodelarea arhitecturala, urbanistica si peisagistica a zonei aflate in spatele Teatrului National, a fost castigat de asocierea romano-ungara formata din companiile Multinvest Proiectare (lider) si Céh Tervező, Beruhazó és Fejlesztő Zartkörűen Működő Részvénytarsasag Budapesta. Premiul I are o valoare de 15.000 euro.
Cele 6 proiecte inscrise in concursul lansat de municipalitate pentru realizarea acestui proiect, cu premii in valoare totala de 30.000 de euro, au fost analizate de un juriu format din arhitecti, urbanisti si ingineri de prestigiu.
"In ciuda numarului mic de proiecte predate, majoritatea acestora au raspuns temei si contextului urban. Au fost apreciate solutiile care nu au amplasat doar o cladire noua, ci au reusit sa creeze un context urban atractiv pentru toate categoriile de spatii - interioare si exterioare, mizand pe caracterul transformativ al arhitecturii. Decizia juriului privind premiile acordate a fost unanima", a declarat presedintele juriului, conf. dr. arh. Serban Tiganas.
Premiul al II-lea, in valoare de 10.000 euro, a fost acordat echipei Studio 82, in asociere cu arhitect Vlad Sebastian Rusu Birou Individual de Arhitectura, iar premiul al treilea, in valoare de 5.000 de euro, nu a fost acordat, decizia juriului fiind motivata de diferenta mare dintre primele doua proiecte premiate si urmatorul clasat in ordinea punctajului acordat conform criteriilor de jurizare.
 
 
"Pentru a ne dezvolta avem nevoie de strategii, avem nevoie de profesionisti si, nu in ultimul rand, avem nevoie de competitivitate. Scopul acestor concursuri de solutii este de a identifica cele mai bune idei pentru zonele analizate, de la specialisti in domeniu cu o viziune larga, care studiaza in amanunt fiecare segment din planul dat spre amenajare. Lucrurile nu pot fi realizate dupa dorintele personale sau dupa conjuncturi de ocazie. Parerea specialistilor trebuie sa fie cea care primeaza alaturi de munca acestora, iar implementarea proiectelor sa fie facuta, evident, conform legii", a declarat primarul municipiului Targu Mures, Soós Zoltan.
Din echipa de jurizare au facut parte conf. dr. arh. Serban Tiganas - presedintele juriului, dr. arh. Emil Ivanescu, arh. urb. Eugen Panescu, dr. arh. urb. Guttmann Szabolcs Istvan, dr. arh. urb. Vanyolós Endre, arh. urb. Iszlai Tamas, arh. Mihet Florina Daniela, specialisti consultanti ai juriului fiind dr. ing. Nicolae Ciont, arh. Keresztes Géza.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter