RO EN
The cart is empty

Leviatan Design: Tehnologii noi, echipe extinse si proiecte de anvergura, in 2022

Cresterea investitiilor in tehnologii si recrutarea specialistilor in 2021 - calea spre implementarea proiectelor de anvergura in 2022

Anul 2021 a reprezentat o perioada a consolidarii pentru Leviatan Design, de la o serie de proiecte complexe finalizate la altele strategice contractate si de la o politica de recrutare customizata pe expertiza companiei la consolidarea procesului de lucru, prin optimizarea si standardizarea propriei versiuni de implementare a metodologiei BIM, aplicate in procesul de proiectare si executie. In cele ce urmeaza, Gabriel Marcu, Directorul Tehnic al Leviatan Design, realizeaza o scurta "radiografie" a activitatii companiei in 2021 si traseaza principalele directii de dezvoltare stabilite pentru 2022.

Chiar daca pandemia a continuat sa produca efecte si in 2021, activitatea birourilor noastre de arhitectura si proiectare nu a fost influentata, pentru ca incepuseram deja procesul de automatizare si digitalizare de un an si jumatate, astfel incat criza sanitara nu a facut decat sa accelereze dezvoltarea noastra si sa ne permita sa ne adaptam cu usurinta la schimbarile imprevizibile din domeniu. La fel ca in planul gandirii strategice, actiunile anticipative in fata unor tendinte precum digitalizarea sunt esentiale pentru dezvoltarea unui business sustenabil.
 
 
Din punct de vedere al performantei, am inregistrat cresteri cantitative si calitative pe mai multe paliere: resurse umane, capacitate de proiectare si livrare a proiectelor, investitii realizate in cele mai noi tehnologii, software-uri si echipamente si cifra de afaceri. Astfel, am reusit sa incheiem anul cu rezultate foarte bune, reflectate in cresterea cifrei de afaceri cu 180%, marirea numarului de specialisti din echipa cu 100% si dezvoltarea investitiilor cu 65%.
In 2021, am finalizat 7 proiecte complexe, pentru care am proiectat 94.000 mp si am semnat 4 noi contracte pentru proiecte de anvergura, precum Comandamentul Multinational de la Sibiu si Infrastructura aeroportuara Campia Turzii.
Am reusit aceasta performanta datorita partenerilor de incredere cu care am colaborat, membrilor echipei noastre si investitiilor realizate in tehnologie, precum si datorita activitatii interne de R&D cu Econfaire. Pe aceasta cale, le multumim tuturor celor care au contribuit la succesul nostru - companii precum Graitec, Autodesk, Synergiz.

Implicare in programe educationale si activitati de CSR
Implicarea in programele educationale organizate de Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti si Universitatea Politehnica Timisoara, ne-au adus notorietate in randul studentilor si speram ca acestia,
 dupa terminarea studiilor, ne vor considera prima optiune de angajare, asa cum a facut-o deja Samuel (foto dreapta), student in anul I la Facultatea de Cai Ferate, Drumuri si Poduri, care a acceptat jobul part-time de Tehnician Proiectant in constructii si provocarea de a fi ambasadorul nostru in randul comunitatii de studenti.

 
Am aratat ca ne pasa de comunitatea in care traim si am fost alaturi de mai multe organizatii precum: Asociatia "Help Autism", "Touched Romania", "Doctor Studio", "Arhiepiscopia Bucurestilor", “New Strategy Center" si Fundatia "Hospice Casa Sperantei". Marturie sunt testimonialele acestora, dintre care il citam pe Dl. George Scutaru, Directorul General al Asociatiei "New Strategy Center": "Ne bucura sa vedem profesionalismul reprezentantilor companiei Leviatan Design la evenimentele organizate de New Strategy Center si le multumim pentru sprijinul oferit asociatiei in activitatea sa. Remarcam ideile si solutiile inovatoare pe care le aplica in domeniul lor de activitate, interesul manifestat pentru teme precum: conectivitatea, infrastructura strategica sau mobilitatea militara. 
O cultura de securitate se dezvolta si prin implicarea mediului de afaceri, iar o capacitate de rezilienta robusta a Romaniei nu se poate imagina fara companii romanesti puternice si fara o clasa de mijloc numeroasa si dinamica."
 
Proiectii pentru anul 2022
Accelerarea digitalizarii si tehnologizarii
Privim cu incredere catre 2022, care se anunta un an dificil, care va fi marcat, insa, si de o serie de oportunitati.
In domeniul constructiilor este nevoie de o accelerare a procesului de digitalizare si tehnologizare, iar nivelul si ritmul nostru de dezvoltare in aceasta directie ne da incredere sa ramanem actuali si adaptabili noului context.
O tendinta in crestere o reprezinta utilizarea tehnologiei digitale pentru a conecta echipele din santier cu cele de la birou, prin software cloud based, pe care noi le-am implementat cu succes in cadrul companiei Leviatan Design si care s-au dovedit eficiente in ceea ce priveste comunicarea si colaborarea in timp real, imbunatatirea fluxului de lucru si urmarirea documentelor.
 
Prin aplicarea tehnologiei Mixed Reality, utilizand ochelarii Microsoft HoloLens2, contribuim la realizarea obiectivului nostru de a integra modelul 3D din teren cu modelul 3D proiectat, in vederea completarii dimensiunii Digital Twin a standardului BIM. Acest obiectiv are ca scop punerea la dispozitia clientului a unor proiecte sustenabile, care sa permita folosirea simpla si intuitiva a solutiilor de Facility Management pentru reducerea costurilor de exploatare si a consumului de energie.
Vom continua sa implementam tehnologia MR in toate santierele si pe toate proiectele noastre si sa adaptam continuu aceasta tehnologie la nevoile interne, prin identificarea solutiilor personalizate, care sa ne permita optimizarea tuturor fazelor din ciclul de viata a constructiei, de la proiectare si executie, pana la exploatarea proiectului de catre beneficiar. Acest flux reprezinta baza reala a proiectelor de tip SMART.
In acest sector in continua evolutie, echipele noastre de management de proiect sunt pregatite sa promoveze, impreuna cu partenerii si furnizorii, noi metode pentru a impinge industria inainte, in moduri creative si productive.
 
Dezvoltarea si promovarea de solutii inovative atat in cadrul firmei, cat si in mediul universitar pentru a face mai atractiv si mai facil domeniul constructiilor in randul studentilor, pentru a preintampina lipsa de personal
Se va resimti in continuare lipsa personalului calificat in industria constructiilor, dar, in ceea ce ne priveste, suntem pregatiti sa recrutam personal fara experienta, cu studii superioare in domeniu, pe care sa il formam la locul de munca si sa il fidelizam prin oferirea unui pachet salarial competitiv, prin beneficii care constau in programe de dezvoltare si formare profesionala si prin punerea la dispozitie a celor mai moderne instrumente de lucru si noi tehnologii, pe care sa le aplice in proiecte de care sa fie mandri.
Programul nostru de recrutare incepe in randul studentilor si ne-am anuntat deja intentia de a oferi programe de practica si internship studentilor din cadrul Universitatii Tehnice de Constructii Bucuresti pentru sesiunea din 2022.
Prin implicarea activa in procesul de educare, vom continua sa fim prezenti in randul studentilor si sa promovam metodele de lucru digitalizate pe care le aplicam cu succes in proiectele noastre.
Specialistii nostri, la invitatia facultatilor de profil, vor sustine seminarii sau video-sesiuni pentru studenti, in care care acestia vor afla notiuni concrete privind implementarea reala a proceselor BIM si a fluxurilor de lucru integrate.
 
 
Continuarea implementarii proiectelor asumate in 2021, cu maxima responsabilitate, in paralel cu cresterea nivelului de calitate si dezvoltare continua a proceselor si echipei
In 2022 vom continua proiectele asumate in 2021, respectiv:
  • Comandamentul Multinational de la Sibiu, unde s-a finalizat prima faza a proiectarii si s-a inceput cea de-a doua faza, cu termen de finalizare de 5 luni. In paralel cu proiectarea fazei 2, s-a inceput executia pentru ceea ce s-a proiectat in faza 1;
  • Infrastructura aeroportuara de la Campia Turzii, proiect cu un grad de complexitate ridicat, al carui termen de finalizare pentru etapa de proiectare este finalul anului 2022, iar termenul de executie al fazei 1 este de 24 de luni;
  • Proiectarea facilitatilor administrative si de antrenament de la Targu Mures (care s-a finalizat in luna octombrie 2021 si are un termen de executie de 30 de luni) si de la Ranca (proiect finalizat in noiembrie 2021, cu termen de executie de 19 luni).
 
Continuarea dezvoltarii instrumentelor tehnice si organizationale, care sa permita suplimentarea concreta la nivelul proiectelor a unei guvernante sustenabile
O alta provocare asumata de companie este atingerea standardului NetZero pentru protejarea planetei si a mediului in care traim. Prin urmare, echipele Leviatan Design de proiectanti si arhitecti isi vor valorifica creativitatea pentru a propune solutii alternative, sustenabile, care sa fie prietenoase cu mediul inconjurator si sa ii aduca clientului beneficii pe toata durata de viata a cladirii.
Prin integrarea metodologiei BIM la nivelul intregului proces de lucru, proiectele noastre ating dimensiunile de sustenabilitate si trasabilitate, fiind asigurat un nivel de securitate ridicat al datelor de proiect.
Pentru ca am aderat la atingerea obiectivelor asumate in cadrul Conferintei ONU privind schimbarile climatice “COP26", suntem atenti la toate echipamentele si tehnologiile care apar si folosesc resurse regenerabile si ne asumam ca vom proiecta in mod inteligent, pentru a ne aduce contributia la reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera.
*** Gabriel Marcu, Director Tehnic al Leviatan Design

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter