RO EN
The cart is empty

ISO PROIECT: Criza financiara este folosita ca "paravan" pentru practici neloiale

Mihail Boboia, administratorul biroului de arhitectura ISO Proiect, considera ca factorul crizei economice si financiare nu mai este de actualitate si ca, in prezent, este folosit mai mult ca o scuza pentru unele practici neloiale. Totuşi, potrivit specialistului, lucrarile rezidentiale de anvergura suporta un regres cert, din cauza discontinuitatii şi disfunctionalitatilor programului "Prima Casa". "Cred ca mai exista sanse de a vedea si zone cu un peisaj urban tratat armonios. Reamenajarea zonei centrale a Capitalei este unul dintre argumentele pe care le aduc in favoarea acestei teorii si sper ca o sa am ocazia de a vedea cum acest demers se va extinde si in alte locuri. Trebuie insa, avuta mult mai multa grija cu interventiile din zonele cu constructii vechi, pentru ca micropeisajul este compromis adesea de imobile noi, pe care dezvoltatorii de nisa le inghesuie cu toleranta autoritatilor", a declarat Mihail Boboia. Domeniul de arhitectura şi proiectare si, in consecinţa, piaţa construcţiilor au premisele unui trend ascendent in urmatorii ani, in condiţiile in care dezvoltatorii vor pune din ce in ce mai mult accent pe calitate, pe simtul artistic si pe detalii, sustine administratorul companiei. Iso Proiect deruleaza in prezent lucrari la numeroase proiecte din sectorul rezidenţial si comercial, variate ca stil si dimensiuni.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter