RO EN
The cart is empty

DICO si TIGANAS: Concepte inedite si abordari curajoase ale proiectelor

Biroul de arhitectura Dico si Tiganas, cu sediul in Cluj-Napoca, este una dintre cele mai mari firme de arhitectura si proiectare din Romania. Sala polivalenta din Cluj-Napoca, proiectul selectat pentru care a primit trofeul EURO-Constructii 2016, este o cladire multifunctionala, care, la comanda, isi poate schimba configuratia pentru a gazdui competitii sportive sau mari evenimente culturale. Sala polivalenta a fost gandita si proiectata intr-un concept integrat, alaturi de stadionul Cluj Arena. Trofeul decernat companiei a fost primit de Serban Tiganas, presedintele acesteia. 
 
De-a lungul raului Somes, exista mai multe facilitati sportive, care prelungesc axa verde a orasului spre vest. Potrivit datelor Dico si Tiganas, prima constructie a fost stadionul realizat in 1911, apoi Parcul Sportiv - in anii '30, Sala Sporturilor si Piscina Olimpica - in anii '70. In 2011, revenindu-se la stadion, acesta a fost reconstruit si inaugurat sub numele de Cluj Arena, conceptul arhitectural fiind realizat tot de biroul Dico si Tiganas. Sala de sport a fost proiectata ca parte integrata in planul de dezvoltare a zonei stadionului municipal, aflandu-se in dialog cu stadionul, apartinand aceleiasi generatii si definind, impreuna cu acesta, un complex de activitati in vecinatatea zonei centrale a orasului. Sala de sport a fost gandita sa functioneze ca o extindere a stadionului, cu accese facile inspre centrul orasului si spre malul Somesului.
Design-ul puternic al stadionului necesita o replica la fel de curajoasa, atat pentru integrarea, cat si pentru individualizarea noului proiect. "Conceptul este construit prin contrast si integrare, interpretand temele majore folosite la stadion: contrastul interior-exterior, transparent-opac, fluid-rectangular, forme euclidiene - parametrice. Sala de sport este un pasaj din lumea exterioara spre interiorul spectacolului sportiv. Acest pasaj trece printr-un spatiu intermediar, aflat intre fatada si sala propriu-zisa, o zona viu colorata aflata intre albul sidef al fatadei (intocmai precum cea a stadionului) si intunericul salii de joc. In acest spatiu de trecere, spectatorul se orienteaza cu usurinta", a declarat Serban Tiganas.
Fatada are mai multe straturi: in exterior ia forma unei retele gigantice, generata parametric, sugerand deformarile unei plase de poarta de fotbal in timpul marcarii unui gol. Urmatorul strat inchide ferm sala de sport, fiind translucid sau transparent si orientand privirile spre punctele-cheie ale salii. Arena interioara este adaptabila mai multor scenarii, prin structurile amovibile propuse pentru diferite jocuri sau concerte. Ultima zona cucerita este terasa acoperisului, perfecta pentru un restaurant cu panorame impresionante spre rau, oras sau stadion.
 
Sala polivalenta a fost construita cu grinzi metalice de 73 de metri
Sala multifunctionala de sport din Cluj-Napoca a fost construita de asocierea Con-A (lider) - Intersport - Nisal, structura fiind gandita de Plan31RO. Capacitatea acesteia variaza intre 6.100 de locuri (in cazul unui meci de hochei) si 9.700 de locuri (pentru box), capacitatea totala depasind 10.000 de locuri in cazul concertelor sau congreselor profesionale. Sala polivalenta este, in prezent, cladirea civila din Romania construita cu cele mai lungi grinzi metalice, cu 73 de metri de deschidere libera, dimensiuni intalnite numai la hangarele avioanelor. "Acum 40 de ani, in 1974, la Bucuresti, se inaugura o sala polivalenta cu 5.300 de locuri. Au fost nevoie de patru decenii pentru ca acest record sa fie depasit. Ne simtim onorati sa fim constructorii care au realizat aceasta performanta", a declarat Mircea Bulboaca, presedintele grupului Con-A. La construirea obiectivului au lucrat 1.100 de oameni, insumand mai mult de 260.000 de ore de munca.
Sala polivalenta din Cluj-Napoca este construita pe o suprafata totala de 38.410 mp, fiind inclusa aici si parcarea subterana cu 443 de locuri. Printre elementele constructive speciale cu care a fost dotata cladirea, se afla un sistem de preluare a apelor pluviale si reutilizarea acestora la grupurile sanitare, incalzirea apei cu panouri solare, instalarea unui sistem fotovoltaic de tip "grid-interactiv", ce asigura necesarul de energie electrica in situatii critice, precum si cubul media instalat in sala. Regimul de inaltime a cladirii este S+P+3E, fiind realizate, adiacent, anexe sportive si tehnice, dotari complementare, spatii comerciale etc. Configuratia interioara a complexului a presupus o segmentare in trei zone aflate in legatura cu sala principala, respectiv zona VIP si cea tehnica (dispusa pe trei niveluri - P+E1+E2), zona destinata publicului si cea a sportivilor.
Dico si Tiganas a incheiat anul 2015 cu afaceri totale de circa 9 milioane de lei, lucrand, in medie, cu 50 de angajati.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter