RO EN
The cart is empty

DIAZOMA: Piata de constructii se schimba, iar noile materiale sunt mai eficiente

Biroul de arhitectura Diazoma, infiintat in anul 2020 in Bucuresti, a avut o crestere constanta de la intrarea sa pe piata, datorita experientei echipelor de arhitecti si ingineri cu care colaboreaza. Compania are in lucru proiecte diverse atat pentru zona de locuire cat si pentru cea administrativa si industriala. Portofoliul actual asigura specialistilor de la Diazoma un orizont de lucru pana in 2023, cand proiectele aflate in lucru vor fi finalizate. In paralel, compania va continua sa contracteze lucrari in diverse arii de activitate, pentru a-si consolida pozitia pe piata locala de arhitectura si proiectare.
Interviu cu Tudor Boacsa (38 de ani), fondator si Leading Architect la Diazoma Studio SRL si specialist cu o experienta profesionala de 15 ani pe piata de arhitectura si proiectare.
 
- Ce abordare aveti in desenarea proiectelor, din punct de vedere al noilor cerinte de eficienta energetica?
- Impactul pe care noile cerinte de eficienta energetica il va avea asupra constructiilor va fi, in mod surprinzator, asupra administratiilor locale, care duc lipsa acuta de specialisti. Este destul de greu de identificat pentru o persoana care nu este de specialitate, din cadrul primariilor, daca cerintele de eficienta se respecta sau nu. Iar unde este loc de interpretare apar anumite probleme si se creeaza loc de abuzuri. Activitatea firmei noastre nu se va modifica substantial, deoarece noi, la nivelul proiectarii, am incercat pana acum sa ducem imobilele, indiferent de specificul lor, spre eficienta energetica cat mai mare, in functie si de disponibilitatea financiara a beneficiarului.
 
 
- Cum se vor transforma materialele si tehnologiile utilizate in industria constructiilor?
- Piata de profil va cunoaste o noua dezvoltare a materialelor si tehnologiilor utilizate atat pentru crearea de produse noi, care sa se ridice la nivelul cerintelor de eficienta energetica, cat si pentru reducerea costurilor de productie, pentru a putea fi accesibile unui numar cat mai mare de utilizatori. Rolul tuturor persoanelor implicate in procesul de realizarea a constructiilor este de a gasi solutii pentru implementarea cat mai rapida, corecta si cu costuri cat mai mici a acestor cerinte, pentru a putea reduce cererea de energie, care este din ce in ce mai scumpa.
 
 
- Ati observat schimbari la nivelul cerintelor clientilor, pentru noile exigente in constructii?
- Mentalitatea se schimba, dar cu pasi mici. Aceasta nu poate sa se faca intr-o perioada scurta de timp, deoarece, chiar daca accesul la informatie este facilitat de perioada in care traim, exista o reticenta in a investi financiar intr-o componenta care aduce beneficii pe termen lung si nu scurt. Cerintele clientilor se vor schimba, obligati fiind de legislatie si mai putin din proprie initiativa.
 
 
- Care sunt principalele dificultati cu care va confruntati in aceasta perioada? Care credeti ca vor fi provocarile si oportunitatile anului 2022?
- Principalele dificultati in aceasta perioada sunt create de incertitudinile legate de modalitatea de avizare a proiectelor in diferite institutii ale statului. Provocarile pentru anul 2022 sunt mai mult personale si anume de a incerca sa ne autodepasim. Trebuie sa raspundem cererii tot mai exigente a pietei cu proiecte de calitate si cu eficientizare de costuri pentru executie, astfel incat sa se poata face cat mai usor implementarea cerintelor de eficienta energetica. Ca oportunitati, anul 2022 ne ofera posibilitatea de a participa la cat mai multe concursuri, pentru a ridica nivelul de dezvoltare a comunitatilor atat la nivel urban, cat si local.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter