bim.GROUP, birou independent de proiectare cu activitati si expertiza in toate disciplinele majore de inginerie, se extinde pe piata din Romania, unde intentioneaza sa contracteze lucrari de proiectare individual, dupa aproape 10 ani de colaborare cu KÉSZ Romania. Compania functioneaza ca birou general de proiectare pe piata maghiara si internationala de peste 30 de ani si a inregistrat un venit de 8 milioane de euro in 2021. Biroul este specializat in proiectare generala (elaborare de concept, autorizatii de construire, servicii de inginerie in constructii si proiectare de instalatii electrice), dar si in arhitectura, proiectare structurala, anveloparea de cladiri si multe altele, avand o echipa de peste 100 de specialisti.
Printre cele mai cunoscute proiecte ale bim.GROUP se afla circuitul de Formula 1 Hungexpo F1, renovarea terminalelor T2A si T2B ale Aeroportului International Liszt Ferenc, din Budapesta (SkyCourt), stadionul Puskas, Riga, Open Air Stage, statiile de metrou de pe linia 3 din Budapesta sau noua anvelopa a Muzeului Kistefos, din Norvegia.
Interviu cu Zsolt Ballay (40 de ani), COO la bim.GROUP. Managerul are o experienta profesionala de 16 ani pe piata de arhitectura si proiectare, fiind absolvent al Budapest University of Technology and Economics cu specializarea de inginer structurist.
- Ce va determinat sa va extindeti pe piata din Romania si ce obiective aveti pe aceasta piata?
- Pentru a putea intelege pe deplin potentialul de crestere al afacerii, a trebuit sa fim foarte constienti de asteptarile pietei romanesti. Deoarece o cercetare de piata implica mai multe aspecte, o poti cerceta separat sau ii poti face o imagine de ansamblu complexa. Printre aspectele care au cantarit foarte mult in decizia de a ne extinde in Romania se afla cooperarea timp de zece ani a colegilor nostri din departamentul de design cu compania de constructii KÉSZ Romania, plus cunoasterea pietei locale de multa vreme. De asemenea, un alt aspect important a fost faptul ca Romania ofera, in prezent, o zona propice dezvoltarii dinamice si armonioase. Consider ca strategiile de planificare bazate pe datele pe care le-am colectat despre potentialii viitori clienti, concurenti, piata si industrie ne vor oferi un avantaj competitiv in acest an, abia atunci vom putea obtine cele mai bune profituri pentru demararea proiectelor noastre.
- Ati contractat deja proiecte in tara noastra?
- bim.GROUP este un birou independent de proiectare generala, cu activitati si expertiza in toate disciplinele majore de inginerie. Biroul opereaza in design general, dar si in arhitectura, proiectare structurala (otel si beton armat), anvelopare de cladiri, servicii de constructii, instalatii electrice pentru cladiri si inovatie BIM. In prezent, majoritatea proiectelor noastre se afla in Ungaria, dar facem lucrari de proiectare si in afara Europei, de exemplu in Australia. Momentan, nu avem niciun proiect in asteptare in Romania, dar urmeaza sa incheiem cateva colaborari in viitor.
- Cum a evoluat activitatea companiei in 2021 si ce estimari aveti pentru 2022 si in perspectiva?
- Compania opereaza pe piata maghiara si internationala de mai bine de 30 de ani si a inregistrat un venit de 8 milioane de euro in 2021. Din acest an, speram la o usoara crestere avand in vedere deschiderea afacerii si pe piata. Activitatile bim.GROUP au constat, pe langa proiectele clasice de livrat, participarea la proiecte internationale in strainatate si multe colaborari cu designeri din afara Ungariei. Ne extindem in mod constant capacitatea, urmand tendintele din ultimii ani, fiind un exemplu pentru piata europeana. In ceea ce priveste noile servicii, participarea la dezvoltarea imobiliara, la procesul EPC (Inginer-Procure-Construct) si la proiectele de anvelopare de cladiri este in continua expansiune pentru echipa noastra.
- Cum vedeti evolutia activitatii din domeniul de inginerie si proiectare din Romania la inceputul anului 2022 si cum credeti ca se va dezvolta acesta pe termen scurt si mediu?
- Noi cresteri ale preturilor materiilor prime necesare in fabricarea materialelor de constructii sunt asteptate in 2022, dupa ce anul trecut deja au dat peste cap bilanturile companiilor si, pe aceasta cale, si bugetele prevazute pentru diverse proiecte. Producatorii din Europa spun ca se confrunta deja cu preturi si mai mari de la furnizori si pun treptat aceste cheltuieli in costurile finale de vanzare. Nu putem decat sa monitorizam continuu costurile si sa ne adaptam la o piata care a devenit extrem de dinamica in ultima vreme. Pandemia si consecintele ei sunt cu noi de cativa ani, asa ca am integrat provocarile in procesele noastre: anticipam timpi mai lungi de livrare si venim cu solutii alternative in faza de proiectare daca exista o lipsa de material.
- Ce tendinte remarcati in arhitectura si design in aceasta perioada, avand in vedere contextul actual?
- Dintre tendintele extrem de clare, avand in vedere cerintele si directia in care oferim servicii, pot spune ca rolul functional si estetic al fatadelor a crescut dramatic. De asemenea, maximizarea suprafetelor inchiriabile in proprietatile rezidentiale a fost un alt aspect care creste de la un an la altul si, in acelasi timp, clientii pun un pret foarte mare pe importanta generarii de energie.
- Care sunt cele mai mari provocari pe care le intampinati in desfasurarea activitatii - in Romania, dar si la nivel international?
- Din colaborarile colegilor nostri in diverse proiecte, pot mentiona ca satisfacerea cerintelor tot mai mari asupra procesului de planificare in aceleasi intervale de timp sau chiar mai stranse este prima provocare reala pe care o intalnim pe piata, in ceea ce priveste situatia internationala. De asemenea, mentinerea unei forte de munca calificate si motivate este unul dintre cele mai grele lucruri in prezent. Suntem dornici sa ne folosim expertiza si solutiile inovatoare, sa lucram impreuna cu studiourile locale de design si sa ne intarim prezenta in Romania.