RO EN
The cart is empty

BALOTESTI: Proiect cu 900 de case HUF HAUS in urmatorii 15 ani

HUF HAUS, compania germana care a reinventat arhitectura de tip post-and-beam si a combinat-o cu designul modern, a deschis primele doua case de prezentare din Romania, modelele ART si modum, in cadrul proiectului rezidential premium Dumbrava Vlasiei, ce va fi dezvoltat de Loreco Investments in Balotesti. Pana in prezent, compania Loreco a investit circa 40 milioane de euro, suma ce include costurile pentru infrastructura intregului complex rezidential. Proiectul va fi dezvoltat intr-o perioada de 15 ani, timp in care vor fi ridicate circa 900 de case, pe un teren de 90 ha, in cinci faze de executie. Prima etapa prevede constructia a 140 de locuinte unifamiliale in urmatorii trei ani si amenajarea unui parc modern, cu o suprafata de 2,5 ha, care va include un amfiteatru si locuri de joaca. Pe langa casele HUF HAUS, complexul rezidential Dumbrava Vlasiei va gazdui si constructii proiectate de arhitecti romani, care vor corespunde standardelor de calitate pe care le putem vedea in acest moment. Casele de prezentare care au fost proiectate de arhitecti de top din Bucuresti (SZAA, ADNBA, ENE+ENE) acopera o paleta larga de preturi si vor fi construite anul urmator.
Interviu cu Georg Huf (60 de ani), Managing Director al HUF HAUS - GermaniaGeorg Huf locuieste impreuna cu sotia sa in satul HUF HAUS din Hartenfels, Germania. El a fost numit in pozitia de director general in anul 1996, cand tatal sau, Franz, a predat afacerea familiei catre urmatoarea generatie a familiei Huf. Georg Huf s-a alaturat companiei ca agent de vanzari regional, iar in 1984 bancherul a fost promovat in pozitia de Sales Manager, urmand ca apoi sa fie numit Managing Director al companiei.
 
- Ce reprezinta HUF HAUS si cum ati ajuns in Romania?
- HUF HAUS reprezinta mai mult decat o afacere, este o mostenire transmisa in familia noastra incepand din anul 1912. Cu o traditie de peste un secol de excelenta, HUF HAUS a devenit un standard in domeniul arhitecturii moderne din intreaga lume, ceea ce vine impreuna cu promisiunea de a livra cladiri cu structura de lemn de cea mai inalta calitate. Ambele case pe care le-am construit in Romania sunt reprezentative pentru ceea ce inseamna HUF HAUS si pentru sentimentul oferit: a trai in armonie cu natura. Acest lucru nu ar fi fost posibil fara un partener puternic si fara conceptul propus de Dumbrava Vlasiei, care este in linie cu viziunea noastra si ne ajuta sa intensificam experienta generata de casele pe care le propunem.
 
- Cum se deruleaza procesul de constructie a unei case de acest tip?
- Fiecare casa este individual proiectata de un arhitect HUF HAUS. Nevoile si dorintele clientului reprezinta punctul central al designului, tinandu-se cont de caracteristicile terenului, clima si, bineinteles, de buget. Este de la sine inteles ca primul pas il reprezinta vizionarea caselor noastre de prezentare, pentru a experimenta atmosfera pe care o ofera un trai in armonie cu natura. Odata ce clientul decide sa colaboreze cu noi, va fi implicat integral in procesul de planificare a casei, lucrand impreuna cu un arhitect HUF. Dupa vizita proprietatii, casa va fi proiectata in functie de dorintele, nevoile si conceptul prezentat, folosind un model 3D pentru o mai buna intelegere a constructiei pe terenul ales. Un alt element important in acest proces este reprezentat de finisajele casei. Clientii nostri sunt invitati in Hartenfels, Germania, unde se afla sediul nostru. Ei pot alege, spre exemplu, dintr-o mare varietate de podele, sisteme de iluminat si chiar accesorii pentru baie. La cerere, mobila realizata de StilART poate fi gandita corespunzator pentru fiecare camera in parte. Urmatoarea faza, imediat ce planurile finale au fost stabilite, este depunerea cererii pentru autorizatia de construire si obtinerea permiselor necesare. Durata fazei de asamblare poate varia in functie de dimensiunile si complexitatea casei, dar, in general, o echipa de experti HUF HAUS va accelera procesul, care poate dura numai cateva saptamani. Cu alte cuvinte, HUF HAUS este un partener de incredere care ofera economie de timp si, cu ajutorul constructorului, clientul va beneficia de o paleta diversa de servicii de calitate perfect coordonate. Dupa asamblarea casei, sunt realizare finisajele interioare, care dureaza in medie 12 saptamani. Iar urmatorul pas il reprezinta predarea locuintei clientului.
 
- Ce aduce nou pe piata imobiliara din Romania un asemenea parteneriat?
- Cele doua modele de case lansate in Romania sunt construite si mobilate cu materiale si mobilier exclusivist realizate de StilART. Locuintele beneficiaza de cele mai recente tehnologii, ce le transforma in case inteligente. Tehnologia KNX ofera utilizatorului posibilitatea de a-si ajusta consumul de lumina, caldura si aer, crescand si mai mult eficienta energetica a casei. O alta inovatie HUF HAUS este constituita de sistemele de incalzire din fiecare locuinta. Casa de tip ART este dotata cu o pompa geotermala, care utilizeaza energia stocata in sol pentru a genera caldura. Deoarece temperatura variaza doar usor, pompa ofera in mod constant niveluri inalte de eficienta pe parcursul intregului an. Cladirea tip modum: are o pompa de incalzire cu aer/apa, care are la baza un principiu simplu si ingenios: foloseste caldura naturala din aer, comprimand-o pentru a creste temperatura si o transfera, apoi, in sistemul de incalzire. Ambele cladiri au fost produse exclusiv in fabrica HUF HAUS din Hartenfels, Germania, fiind folosite materiale de cea mai inalta calitate. De asemenea, etapa de constructie este coordonata integral de o echipa de specialisti HUF HAUS cu experienta, care cunosc fiecare pas din intregul proces. Astfel, constructia unei case HUF implica o perioada scurta de timp, de doar cateva luni, de la faza de proiectare la finalizare.
 
- Cum a inceput povestea HUF HAUS si in ce directie se indreapta?
- Istoria HUF HAUS incepe inca din anul 1912, cand Johann Huf, bunicul meu, a pus bazele unui atelier de tamplarie in Hartenfels, Germania, acolo unde si astazi se afla sediul central al companiei. In anul 1950, dupa mai multe etape de dezvoltare a atelierului si evenimentele agitate din perioada celor doua razboaie mondiale, Franz Huf a calcat pe urmele tatalui sau. Pana in acest moment, atelierul de tamplarie s-a transformat intr-o companie recunoscuta la nivel national si international. Eu am preluat afacerea in anul 1996. In prezent, compania s-a extins, iar astazi numara 19 birouri si case-showroom in Europa. Producem circa 100 de case in fiecare an (cladiri rezidentiale, dar si comerciale), din care aproximativ 40% sunt exportate la nivel mondial, chiar si in China. In anul 2015, am inregistrat o cifra de afaceri de 80 de milioane de euro. 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter