RO EN
The cart is empty

Arh. Vladimir Arsene: Constructiile de locuinte au continuat, in pofida scumpirilor

Sectorul imobiliar de constructii a fost afectat de cresterea preturilor materialelor, manoperei, crizei energetice, care s-au adaugat costurilor suplimentare generate deja in timpul pandemiei. Dar, in timp ce constructiile de birouri s-au oprit, practic, din aceleasi motive, cele rezidentiale au continuat si au si accelerat in unele directii, remarca arh. Vladimir Arsene, fondatorul si presedintele companiei Westfourth Architecture.
"De remarcat solicitarea unor spatii utile de apartament in relativa crestere fata de ultimii ani, in pofida escaladarii preturilor. Partial, aceasta se datoreaza muncii la domiciliu, consecinta a pandemiei, partial unei piete in evolutie si concurentei intre ofertele imobiliare. Segmentele de piata diverg spre extreme, reflectand o continua crestere a solicitarilor nisei de apartamente de lux si o diminuare a pietei pe segmentele medii", a precizat arh. Vladimir Arsene.
Inflatia a determinat cresterea investitiilor in proiectele imobiliare, tendinta manifestata la nivel international, in pofida scumpirii proceselor de constructie si, implicit, a apartamentelor arhitectul. "Exista de asemenea, solicitari pentru finisaje, obiecte sanitare si instalatii de calitate mai buna, sustinuta de o varietate si abundenta foarte mare a ofertei. Aceasta nu inseamna, insa, ca nu se construiesc inca ansambluri mari de apartamente de calitate extrem de slaba, din toate punctele de vedere. Prognoza pe termen mediu pe segmentul rezidential nu este favorabila, avand in vedere cresterea ratelor de imprumut la banci, ceea ce va face mai dificila si mai costisitoarea finantarea atat in randul developerilor, cat si al viitorilor proprietari de apartamente", a explicat arh. Vladimir Arsene.
 
Ansamblul rezidential Mecord - Oradea
 
Arhitectul a mai adaugat ca o contributie semnificativa la majorarea costurilor de constructie o au si cerintele NZEB, cu geamurile tripan si pompele de caldura, printre altele. Specialistul mentioneaza, insa, ca nu a sesizat o diminuare a cererii pe piata, generata de aceste masuri, care duc la economii de intretinere pe termen lung, aspect important in discutia despre cost, beneficii si viitor.
 
Preturile de proiectare trebuie ajutate in crestere, conform realitatii economice
In contextul tuturor acestor majorari de preturi, onorariile de proiectare nu au crescut, creand un dezechilibru pe piata. 
"Din pacate, cresterile costurilor constructiilor si ale preturilor apartamentelor nu au dus la o crestere corespunzatoare a onorariilor de proiectare, care, traditional, se calculeaza in euro/mp, in loc de procent din costul constructiei, cum se practica in alte tari. Aceasta a dus la o stagnare, in mare, a onorariilor cam intre aceleasi limite ca acum 10 ani. Bineinteles ca obsesia multor investitori de a economisi in primul rand prin reducerea onorariilor de proiectare a contribuit la situatia existenta. Ar trebui ca proiectarea sa reprezinte un procent din bugetul de constructie, la fel cum, de pilda, brokerii imobiliari iau un procent din preturile de vanzare", a precizat arh. Vladimir Arsene.
 
Proiecte rezidentiale noi, in Oradea, Brasov si Bucuresti
In aceasta perioada, specialistii de la Westfourth Architecture au in lucru cateva proiecte rezidentiale, in Oradea, Brasov si Bucuresti.
La Oradea, arhitectii au finalizat studiul de fezabilitate si ilustrarea de tema pentru Mecord 1, un complex cu 415 apartamente aflat aproape de centrul orasului, in Piata Cetatii, in vecinatatea bulevardului Dimitrie Cantemir. Imediat adiacent acestui proiect, in completarea parcelei urbane, se afla in proiectare, pentru alt dezvoltator imobiliar, un ansamblul rezidential cu 280 de apartamente, Mecord 2. Tot la Oradea, Westfourth Architecture are in lucru, in proximitatea Parcului I.C. Bratianu, un proiect residential de lux, cu 37 de apartamente. La Brasov, in apropierea Centrului Nou, arhitectii au in proiectare un ansamblu rezidential cu 1.000 de apartamente, care va fi implementat in 3 faze de dezvoltare, iar la Bucuresti, un bloc de apartamente pe strada Arhitect Louis Blank.
 
 
In 2022, sub indrumarea arhitectilor de la Westfourth, a fost finalizata, in Bucuresti, constructia unei cladiri de 13 etaje, cu 65 de apartamente, pe Strada Eminescu si a inceput constructia unui bloc cu 12 apartamente. Acesta din urma este finalizat in proportie de 75%.
Arh. Vladimir Arsene spera ca, in acest an, sa inceapa constructia celor doua muzee proiectate echipa sa - Muzeul National de Istorie a Evreilor si Holocaustului din Romania (Bucuresti) si Muzeul National al Revolutiei Anticomuniste din Decembrie 1989 (Timisoara), dar si a celorlalte proiecte rezidentiale si comerciale realizate.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter