RO EN
The cart is empty

AECOM capitalizeaza cresterea pietei si obtine beneficii din investitiile in dezvoltare

Holdingul Aecom, implicat pe piata mondiala a serviciilor profesionale de natura tehnica si de asistenta in management (mai precis in arhitectura, design, planificare in constructii si infrastructura, asigurand suport si in alte domenii cu caracter general sau special), a dat publicitatii raportul privind rezultatele consemnate in al doilea trimestru al anului fiscal 2019, evidentiind o majorare de +5% a cifrei de afaceri, in contextul unei cresteri organice optime (+7%) pentru toate diviziile, al unor castiguri relativ consistente si al unei rate favorabile (tip book-to-burn), mai mare de 1,5 puncte, realizate pe baza unor proiecte majore. Aceasta rata este definita ca nivelul valoric al castigurilor efective, divizat pe incasarile recunoscute de-a lungul perioadei de referinta. Astfel, Aecom a reusit sa consemneze incasari ajustate de 5,04 miliarde USD in intervalul analizat, ceea ce reprezinta o performanta deosebita. In plus, al doilea trimestru din exercitiul financiar actual a reprezentat inca o perioada consecutiva de crestere organica. „Reusim si in continuare sa capitalizam cresterea pietei si beneficiile investitiilor noastre in dezvoltare, evidentiate prin cresterea organica puternica si continua, prin castigurile mai mari de 18 miliarde USD la finele perioadei analizate si printr-o sporire de +22% a portofoliului de contracte si comenzi, la un nou prag-record de peste 61 miliarde USD. Aceste rezultate ne indreptatesc sa reiteram obiectivele financiare pe termen mediu, pana in anul fiscal 2022, incluzand o crestere organica de +5% CAGR a rulajului, un salt organic CAGR de +7% al EBITDA ajustat, o majorare organica (tot CAGR) de pana la +15% (dar de cel putin +12%) al EPS ajustat si o suma de minimum 3,5 miliarde USD sub forma de flux liber de lichiditati. Pentru anul in curs, tinta de crestere a EBITDA ajustat este de +12%, a declarat Michael S. Burke, presedinte si CEO Aecom.
Cresterea organica anuntata a veniturilor, de +7%, s-a datorat cu precadere salturilor raportate la nivelul diviziilor de servicii de management (+14%) si de design pentru ambele Americi (+10%), insa toate celelalte sectii, inclusiv Aecom Capital (ACAP), de dezvoltare imobiliara, au fost deosebit de profitabile. Astfel, in trimestrul al doilea, s-a reusit ca fluxul liber de lichiditati sa atinga 85 milioane USD, performanta care s-a transpus imediat in cresterea capitalului de lucru.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter