RO EN
The cart is empty

SVN: Puterea de cumparare pentru locuintele din Capitala a creasut si in 2022

2022 va duce cel mai probabil la inregistrarea unor noi rezultate record pe piata rezidentiala din Bucuresti si imprejurimi din punct de vedere al numarului de case si apartamente vandute, cat si, posibil, din punct de vedere al numarului de locuinte finalizate, releva un raport intocmit de compania de consultanta imobiliara SVN Romania pe baza statisticilor oficiale.
Astfel, peste 52.000 de locuinte au fost vandute in Bucuresti si imprejurimi in primele zece luni din acest an, cu 9,16% mai mult comparativ cu rezultatul din perioada similara a anului trecut, potrivit datelor Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara. 2021 a fost de altfel cel mai bun an din istoria moderna a pietei rezidentiale din Romania, cu o crestere de 37% a numarului de locuinte vandute in Capitala si imprejurimi fata de 2020, care la randul sau s-a incheiat cu o crestere de 5,3% fata de 2019.
Concomitent, peste 27.000 de noi locuinte se aflau la inceputul acestui an in constructie in Bucuresti si zonele limitrofe potrivit datelor SVN Romania, acesta fiind cel mai mare numar din istoria recenta, anul curent putand sa aduca astfel un nou record de livrari in cea mai mare piata rezidentiala regionala din tara. Cele mai recente date publicate de Institutul National de Statistica arata ca in primele sase luni din 2022 au fost finalizate cu 14,7% mai multe locuinte in regiune fata de perioada similara din 2021.
”2022 a fost un nou an foarte bun pentru piata de profil, in ciuda contextului general nefavorabil, a cresterii constante a ratei inflatiei si a dobanzilor bancare si a estimarilor constant negative. 2023 ar urma sa aduca, cel mai probabil, o reducere a numarului de locuinte noi care se vor finaliza in Bucuresti si imprejurimi si implicit mai putine tranzactii, tinand cont si ca baza de raportare este reprezentata de recorduri absolute. Cumulat, ultimii trei ani au adus o crestere cumulata de peste 53% a numarului de locuinte vandute iar rezultatul din 2023 trebuie analizat in acest context”, a comentat Andrei Sarbu, CEO SVN Romania.
Rezultatele din 2022 au fost obtinute intr-un context in care accesibilitatea cumpararii unei noi locuinte s-a mentinut la un nivel satisfacator potrivit indicelui de profil calculat de catre SVN Romania pe baza preturilor medii si a statisticilor referitoare la salariul mediu la nivel national.
Astfel, in luna septembrie a acestui an erau necesare 103,8 salarii medii (8,6 ani) la nivel national pentru a cumpara un apartament nou cu doua camere (50 de metri patrati utili) in Bucuresti, comparativ cu 102,3 salarii medii (sau 8,5 ani) in septembrie 2021, marcand o depreciere de 1,5% in ultimele 12 luni marcate un context extrem de nefavorabil.
Pentru ultimele 12 luni a fost luata in calcul o majorare de pret de aproximativ 16% pe segmentul nou, o crestere salariala de 13,8% la nivel national, in timp ce cursul de schimb leu-euro s-a mentinut stabil. Valoarea actuala a indicelui SVN este de aproape patru ori mai mica comparativ cu varful inregistrat in 2008, cand erau necesare 393 de salarii medii (aproape 33 de ani) pentru a cumpara acelasi apartament in Bucuresti. Statisticile oficiale mai arata ca peste 50% dintre tranzactiile din regiune sunt realizate exclusiv din surse proprii, fara a apela la o finantare bancara.
SVN Romania este unul dintre cele mai mari jucatori activi pe piata de consultanta imobiliara din Romania si liderul detasat al segmentului rezidential. Compania are si trei birouri regionale, in Brasov, Cluj – Napoca si Covasna si este consultantul si agentul a peste 15 proiecte rezidentiale amplasate in Bucuresti si in tara. SVN International Corp. are peste 200 de birouri in opt tari si regiuni, in care activeaza peste 1.600 de consultanti imobiliari si personal administrativ.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter