RO EN
The cart is empty

STRACO: Contractie de peste 51% a afacerilor, ca urmare a intrarii in insolventa

Compania Straco Grup, aflata in insolventa din luna august 2015, a raportat o scadere de 51,5% a cifrei de afaceri aferente anului trecut, pana la 147,14 milioane de lei (fata de cele peste 300 milioane de lei inregistrate in 2014). Totodata, ca urmare a situatiei dificile in care se afla societatea, aceasta a trecut de la un profit net de aproape 600.000 de lei in 2014 la o pierdere financiara de 66,5 milioane de lei anul trecut, in timp ce numarul mediu de angajati s-a redus de la 513 angajati in 2014 la circa 440 la finele lui 2015.
Totusi, chiar si in aceasta situatie, Straco Grup a contractat, recent, in calitate de lider de asociere, lucrarile de proiectare si executie aferente celui de-al treilea lot al autostrazii Ogra - Campia Turzii, respectiv pe tronsonul de 15,7 km cuprins intre localitatile Chetani si Campia Turzii. Lucrarile vor fi realizate in asociere cu Specialist Consulting si Total Road, care au adjudecat contractul pentru 279,74 milioane de lei, termenul de executie fiind stabilit la 16 luni de la data inceperii lucrarilor. Tot in acest an, Straco a mai adjudecat proiectul pasajului suprateran de la Domnesti (de pe DJ 602), investitie de 91,55 milioane de lei (fara TVA) pe care o va realiza in asociere tot cu Specialist Consulting. Obiectivul va avea o lungime de 257,49 metri, urmand a fi definitivat in 51 de luni de la data atribuirii contractului de executie. In zona, Straco Grup trebuie sa realizeze inclusiv lucrarile de reabilitare si modernizare a retelei de drumuri judetene DJ 602 (Domnesti), intre km 11+200 - km 13+400 si de la km 20+500 - km 21+950 (autostrada), in asociere cu Alpenside (lider) si Specialist Consulting. Valoarea proiectului, contractat luna mai 2015, se ridica la 17,11 milioane de lei (fara TVA).
***
Straco Grup, lider al petei de infrastructura din Romania, si-a solicitat intrarea in insolventa in luna august 2015, dupa ce societatea a intrat sub control judiciar, in contextul in care administratorii sai (Alexandru Horpos, Traian Horpos si Vlad Ionel Vamesu) au fost arestati la domiciliu in perioada 12 decembrie 2014 - 10 ianuarie 2015, intr-un dosar instrumentat de DIICOT ce il viza mai ales pe asociatul si administratorul firmei Euroconstruct Trading 98, Dan Besciu, a carui companie se afla deja in insolventa la acea data.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter