RO EN
The cart is empty

SONAE SIERRA: Investitii de 375 milioane de euro planificate pentru anul in curs

Desi are in administrare circa 70 de centre comerciale, cu o valoare de piata de peste 5,8 miliarde euro si cu o suprafata totala inchiriabila de aproximativ 2,3 milioane mp, dezvoltatorul Sonae Sierra detine, in prezent, sapte proiecte in curs de implementare - din care patru vor fi realizate pentru terte companii - si alte sapte obiective noi, aflate in curs de pregatire. Dintre acestea, trei centre comerciale cu o suprafata totala de 155.000 mp vor fi edificate in acest an, valoarea insumata a investitiilor situandu-se la circa 375 milioane de euro. Primul proiect - denumit Boulevard Londrina Shopping -, amplasat in statul Parana (Brazilia), va fi inaugurat in luna aprilie a.c., dupa o investitie de 88 milioane de euro. In luna octombrie 2013, se va finaliza o alta lucrare, respectiv centrul comercial Passeio das Aguas (din statul Goias - Brazilia), a carui valoare depaseste 167 milioane de euro, fiind cel mai mare complex din regiune, cu o arie inchiriabila de 78.100 mp. Totodata, la finele anului in curs, firma va livra pe piata din Germania ansamblul comercial Solingen Shopping (29.000 mp), a carui finantare - in valoare de 120 milioane de euro - va fi asigurata printr-un parteneriat de tip joint-venture cu MAB Development (din Olanda).
Rezultate pozitive in cazul indicatorilor controlati direct
Pe parcursul lui 2012, principalele axe ale strategiei adoptate de Sonae Sierra - vizand internationalizarea, furnizarea de servicii catre terte parti si recircularea capitalului - au fost implementate in mod riguros. In aceste conditii, societatea a raportat rezultate solide la toate nivelurile pe care le controleaza in mod direct. „Anul trecut, am inregistrat o crestere a indicatorului profitabilitatii (EBITDA) comparativ cu precedentele 12 luni, aceasta datorandu-se, in mare parte, sporirii in ansamblu a valorii portofoliului si ratelor relativ stabile de ocupare pe plan global. Aceste aspecte, impreuna cu eforturile de reducere a costurilor operationale, au permis cresterea profitului direct. Desi valoarea venitului net direct a fost pozitiva, un cumul de factori din afara controlului managerial au afectat negativ performanta companiei. In mod  particular, cresterea semnificativa a randamentului activelor imobiliare de retail in Portugalia, Spania si Italia a provocat deprecierea valorii portofoliului din regiunile respective, generand o pierdere neta. Cu toate acestea, am reusit sa eliminam principalele riscuri ale afacerii, prin intermediul operatiunilor din Brazilia si prin expansiunea permanenta pe noi piete emergente”, a declarat Fernando Guedes de Oliveira, director executiv al Sonae Sierra. Astfel, veniturile nete directe din 2012 ale societatii au inregistrat o majorare de 2% fata de anul anterior, insumand 62,6 milioane de euro. Impactul deprecierii unor active asupra veniturilor indirecte s-a concretizat printr-un rezultat negativ (-108,5 milioane de euro), generand o pierdere neta de 45,9 milioane de euro. In pofida efectelor situatiei economice asupra inchirierilor si a marjelor de ocupare din sectorul de retail, rata globala de utilizare efectiva a proprietatilor din portofoliul firmei a atins o cota de 96%, fapt ce reflecta calitatea managementul si activelor companiei. Informatii suplimentare, la www.sonaesierra.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter