RO EN
The cart is empty

S IMMO analizeaza posibilitatea extinderii centrului comercial Sun Plaza

Dezvoltatorul austriac S Immo, proprietarul centrului comercial Sun Plaza din Bucuresti, analizeaza posibilitatea extinderii acestuia cu aproximativ 10.000 mp, o decizie in acest sens urmand a fi luata in perioada imediat urmatoare. Extinderea ar putea fi realizata pe amplasamentul fostului magazin Mobexpert din zona, inchis in anul 2012, care ar urma sa fie demolat. Centrul comercial Sun Plaza a fost inaugurat in anul 2010, in urma unei investitii de 200 milioane de euro si in prezent dispune de o arie totala (inclusiv spatiile exterioare si parcarea) de 82.000 mp. "Piata centrelor comerciale din Bucuresti se afla intr-o etapa de tranzitie din 2007. Unitatile vechi, de dimensiuni reduse, au fost inlocuite aproape in totalitate de conceptele de mall-uri cu peste 150 de magazine. In fiecare an, unul sau doua centre comerciale se deschid, fiind administrate chiar de investitori, insa cererea este mult mai volatila decat in alte tari ale Europei Centrale, din cauza instabilitatii veniturilor populatiei", a declarat Hannes Fellier, managerul portofoliului S Immo. In cei cinci ani de la inaugurarea Sun Plaza, numarul vizitelor mall-ului a depasit 60 milioane de persoane, numai in 2014 numarul acestora fiind de peste 13 milioane de oameni, in crestere cu 8% fata de nivelul din 2013.
Anul trecut, afacerile totale inregistrate de grupul S Immo s-au situat la 188,5 milioane de euro (-2,68%), in timp ce profitul net al companiei a crescut cu peste 20%, pana la 33,8 milioane de euro.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter